Carmen Dan, despre soarta românilor din UK si a britanicilor din Romania

Daniela Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne

„Pentru România, prioritar e să reușim să protejăm drepturile cetățenilor noștri care locuiesc, lucrează sau studiază în Regatul Unit, în cazul în care Marea Britanie va ieși din UE fără finalizarea unui acord”. 

„Peste 430.000 de români locuiesc în Marea Britanie și Guvernul României are în vedere un set de măsuri pentru protejarea lor.

Aceste măsuri sunt bazate pe principiul reciprocității pentru că cetățenii români din Regatul Unit trebuie să beneficieze de aceleași drepturi pe care le vor avea cei aproximativ 2.500 de britanici din România”. 

„Am avut discuții aplicate cu oficialii britanici și mă refer la ministrul pentru Migrație și la ambasadorul Marii Britanii la București cu privire la modul de recunoaștere a dreptului de ședere a cetățenilor români în Marea Britanie și a cetățenilor britanici în România.

E vorba de persoanele care se află pe teritoriul celor două state la data de 29 martie 2019. În ceea ce privește măsurile ce revin în competența MAE, vă anunț că suntem pregătiți să luăm următoarele decizii.

Propunerea noastră e ca cetățenilor britanici cu statut Brexit, adică cei care sunt înregistrați în acest moment în România, să le fie acordate permise de ședere după efectuarea unor verificări minime referitoare la motive de siguranță națională, ordine publică, sănătate publică, precum și obligația ca cetățenii britanici să facă dovada faptului că dețin legal spațiul de locuit și mijloace de întreținere.

Dreptul de ședere temporar pe teritoriul României se va asigura pe o perioadă maximă de cinci ani, astfel încât să le fie oferită cetățenilor britanici cu statut Brexit și membrilor de familie ai acestora cu posibilitatea continuării șederii pe teritoriul României”.

Garaj Auto Romanesc, Mecanici Romani in Londra 07951900244 Meadow Industrial Estate Unit 9, Dale Cl, Barnet, Greater London EN5 1AU
Garaj Auto Romanesc, Mecanici Romani in Londra 07951900244 Meadow Industrial Estate Unit 9, Dale Cl, Barnet, Greater London EN5 1AU

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*