Claudia Serdan si reputatia romancelor in Italia

Claudia Șerdan inregistrand o melodie in Vanni Stefanini Studio


Motto: „Fă-ți griji pentru conștiința ta, nu pentru reputația ta. Conștiința este ceea ce ești tu, reputația este ceea ce gândesc ceilalți despre tine. Iar ceea ce gândesc ceilalți despre tine, este problema lor.” (Charlie Chaplin)

„Doar se știe că româncele sunt… ”

Intrasem într-un bar din Milano să îmi beau cafeaua. Înăuntru, la o masă, trei femei frumoase, tinere, elegante, care vorbeau în limba română. N-aveai cum să nu le observi și n-aveai cum să nu le auzi, erau superbe la vedere și plăcute la ascultat, vorbeau șoptit, într-o română corectă și curată iar hainele lor stilate și elegante le dădea o clasă aparte. Le priveam cu drag, este plăcut când printre străini vezi lume de același grai cu tine de care poți fi mândru și parcă îți vine să strigi: ‘Vedeți doamnele acestea? Sunt românce, ca și mine, dealtfel!’

Le văd cum se ridică și cum părăsesc barul zâmbind și salutând, dar abia ieșite pe ușă îl aud pe barman care se adresează casierului cu un surâs ștrengăresc în colțul gurii: „frumoasă tare aia cu părul strâns, ce m-aș mai distra cu ea”. La care primi prompt răspunsul „pe-afară frumoasă și stilată, înnăuntru haimana!” Neavastă-sa, din dosul tejghelei adaugă cu un ton categoric: „doar se știe că româncele vin aici ca să-și caute toate câte un bătrân ramolit cu care să se mărite și pe banii căruia să trăiască, sunt toate niște destrăbălate. Ce, nu se știe?”

„Sunt frumoase, educate, gospodine!”

Am simțit deodată cum mă năpădesc nădușelile și cum mi se urcă tensiunea încât abia mai reușeam să îmi abțin cumpătul și să mă controlez. „Și ce au mă rog, româncele astea atât de divers de alte femei, de le catalogați atât de ușor pe toate laolaltă?”, i-am întrebat. „Ei, ce au”, aud pe domnul în vârstă care stătea liniștit într-un colț citindu-și ziarul, aparent absent dar care observase toată povestea. „Ce să aibă? Sunt frumoase, educate, gospodine, aici vorbește invidia…”

Fără a mai spune vreun cuvânt, am plătit, am mulțumit și am plecat. Ba când am ajuns să ies pe ușă, am făcut un pas înapoi și, privindu-i pe toți, am spus: „oricum, și eu tot româncă sunt.” M-am îndepărtat întristată, amestecându-mă în mulțime și gândind în sinea mea: „de ce sufăr atât de tare când aud fraze ofensatoare la adresa femeilor din România?”

Așa a fost mama și-așa a fost bunica… femei românce, femei între femei

Nu mi-a trebuit mult pentru a găsi răspunsul: poate pentru că și eu sunt româncă și nu sunt o haimana, dimpotrivă, sunt o persoană cinstită, educată, politicoasă, generoasă și îmi văd de treaba mea. N-am stat niciodată cu un bărbat pentru banii lui și nu m-am vândut nici într-un alt fel.

Poate pentru că și mama mea este româncă și de tânără a trebuit să renunțe la o promițătoare carieră, de cântăreață de romanțe, pentru a-și construi o familie frumoasă, alături de tatăl meu și de viitorii lor copii, iubindu-și și respectându-și bărbatul pentru tot restul vieții sale. A făcut șapte ierni cu aceleași cizme din piele cu toc, iar nouă nu ne-a lipsit niciodată nimic. Când prepara puiul la cuptor mânca întotdeauna aripile, spunând că ei doar aripile îi plăceu de la pui. Doar atunci când am devenit mamă am înțeles că aripile ea le mânca pentru că pulpele și pieptul ni le dădea nouă, mie, fratelui și tatălui meu.

Era româncă bunica mea, care a născut 12 copii dintre care pe trei i-a pierdut de mici, iar mai târziu a fost nevoită să facă funeralii și pentru alții dintre ei. Era româncă ea care se trezea la 4 dimineața pentru a coace pâine la cuptor și a pregăti micul dejun pentru toți, pentru a mulge vacile și a hrăni toate animalele din curte, ca apoi să plece pe câmp unde trebuia să sape, sub soarele torid, pământul. Era româncă ea, mereu cu zâmbetul pe buze și cu brațele larg deschise cât să-i cuprindă pe toți, soț, copii, nepoți.

Este româncă mătușa Ana, care a cunoscut de-a lungul vieții sale doar dragostea unchiului meu. Este româncă mătușa Rodica, ce a muncit în schimburi într-o fabrică de confecții, a crescut cele două fiice și și-a iubit nebunește soțul, un om bun care astăzi nu mai este, din păcate.

Era româncă mătușa mea Maria, care s-a stins între timp, avea trei copii dar și un soț care o bătea mereu. Era bucătăreasă într-un restaurant din oraș, lucra câte 12 ore fără oprire. Pentru a ajunge la muncă pleca dimineața la ora 3 de acasă, avea 7 kilometri de făcut pe jos, iarnă sau vară. Stătea 12 ore în picioare, în bucătăria restaurantului, după care făcea alți 7 kilometri pentru a se întoarce acasă, la copii. La copii, la soțul care o lovea și la animalele din curte pe care trebuia să le îngrijească: purcei, vaci, oi, cai, curcani și iepuri, ba și pământul de săpat! Mai avea și de spălat, călcat, de făcut de mâncare pentru toți și de făcut și amor cu soțul…

Sunt românce verișoarele mele, prietenele, vecinele, care sunt femei cinstite, responsabile, sunt mame drăgăstoase, femei cinstite, îndrăgostite de soții lor pe care îi iubesc și îi respectă. Iată de ce sufăr și mă doare când aud că româncele sunt jignite, umilite. Pentru că eu, mama mea, bunica și mătușile mele suntem toate românce. Și nu suntem haimanale. La fel ca multe alte femei din țara mea!

Femeia poate fi cinstită, demnă, responsabilă, cu respect de sine, indiferent de origine, naționalitate, religie sau culoare a pielii, indiferent din ce parte a lumii vine. O femeie este doar femeie! Punct! Iar eu sunt mândră că sunt o femeie româncă!

Ceea ce gândesc ceilalți despre tine sunt fricile și prejudecățile lor

De cele mai multe ori oamenii judecă prin prisma trecului lor, a experienţelor acumulate în viaţă, judecă în funcție de prejudecăţile lor, de fricile, de sentimentele care îi domină în acel moment. Și, de multe ori, judecata lor n-are nicio legătură cu cine și ceea ce suntem noi în realitate.

Să nu dăm voie persoanelor din jurul nostru să ne rănească, să nu punem la suflet lucruri şi gânduri despre care ştim că n-au nicio legătură cu ceea ce suntem noi. Multe persoane încă au o anumită preconceptie despre femei, care deşi este foarte comună, n-are nicio legătură cu adevărul: dacă-i frumoasă, sigur este proastă. Dacă este şi frumoasă şi deşteaptă, sigur este… haimana!

Deci, să ne trăim viaţa în aşa fel încât să avem conştiinţa curată, iar ceea ce gândesc ceilalți despre noi, să gândească sănătoşi! Să fim întotdeauna conștiente de cine suntem cu adevărat și cât valorăm, cine a fost mama, bunica, mătușa și cum sunt prietenele noastre dar să ne amintim mereu de aceste lecții primite pe propria piele, înainte să arătăm și noi, la rândul nostru, cu degetul spre altcineva!

După un text de Claudia Șerdan

Advertisement


Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*