Lovitura de stat care in februarie 2014 l-a eliminat pe Yanukovich a fost doar ultima tentativa de a impinge Ucraina in NATO, pregatind astfel terenul pentru dezintegrarea definitiva a Rusiei ca mare putere. Daca insa Ucraina ar intra definitiv in zona de influenta occidentala, granitele Rusiei ar deveni instabile si imposibil de aparat. Care sunt consecintele pe termen scurt si lung? Interviu cu Eugenio di Rienzo:

Nu trece zi fara ca o declaratie, un gest, actiuni politice sau miscari financiare sa nu deterioreze ceea ce a mai ramas dintr-un armistitiu care inca de la inceput era pentru multi observatori inconsistent si fragil.
In timp ce dupa „Forbes” economia ucraineana – care depinde mult de investitiile occidentale si de imprumuturile FMI – este aproape de colaps, in Italia s-a asternut linistea.

Si totusi Ucraina cu ai sai 46 de milioane de locuitori si cu o suprafata de 700 de kilometri patrati este cel mai mare stat european, dupa Rusia. Pe teritoriul ucrainean trec 40.000 de kilometri de conducte care unesc Rusia cu zona din Marea Caspica alimentand 31% din consumul energetic din Europa si Turcia. Numai Italia isi satisface 41% din necesarul energetic prin conductele acestei linii.

O linie puternic destabilizata dupa lovitura de stat care in noaptea dintre 23 si 24 februarie 2014 l-a eliminat pe Viktor Fedorovich Yanukovich si a deschis noua, marea Partida in care Ucraina este desigur piesa cea mai relevanta.

Discutam despre aceasta cu profesorul Eugenio di Rienzo, care preda Istoria moderna la Universitatea de la Roma „La Sapienza” si a publicat de curand pentru Rubbettino Editore lucrarea : Conflictul rus-ucrainean. Geopolitica noii dez(ordini) mondiale.
In cartea sa dedicati o mare atentie relatiei dintre prezent si trecut in criza din Ucraina.

Situatia geopolitica si criza determina renasterea sentimentelor sedimentate in memoria poporului si a aspiratiilor sale nationale (hai sa folosim cuvantul „malefic”: identitate), ceea ce contrazice un anumit absolutism istoric ce sustine ca chestiunile vechi ale istoriei nu se mai intorc. Dimpotriva, astazi Ucraina deschide o fisura geopolitica si geoistorica in care problemele vechi reapar si se unesc cu cele noi…

Eugenio di Rienzo: Este adevarat ca nu ne udam niciodata cu apa aceluiasi rau, asa cum spunea Heraclit. Raul curge mereu si aduce o noua apa. Aceasta este o frumoasa metafora pentru a ilustra progresul istoriei. Insa nu trebuie sa se cada in capcana istoricismului absolut, pentru ca istoria este un flux etern, dar este si o reintoarcere la anumite puncte constante.

Ce anume indica aceste constante?

Eugenio di Rienzo: Doi factori. Primul factor: memoria popoarelor, care uneori renasc ca o amintire emotionanta, iar alteori ca un adevarat cosmar. Al doilea factor: pozitia geopolitica, mai ales a unor tari care reprezinta zone pivot din punct de vedere tehnic. O zona pivot este o tara care domina o suprafata strategica de o anumita importanta. De exemplu, Italia este cu siguranta o zona pivot mediterana, Afganistan este pivotul Asiei centrale si meridionale, deoarece se invecineaza cu China si cu India, iar Ucraina este pivotul Euroasiei si Rusiei. O privire pe harta geografica ne arata ca Ucraina se invecineaza mult cu Rusia, este separata de Kazakhstan doar de o fasie subtire de teritoriu rusesc, iar in plus este o tara care domina Marea Neagra. Mai bine zis a dominat Marea Neagra, pentru ca acum Crimeea cu marele port Sevastopol, baza navala mai intai a Imperiului Rus si apoi a Uniunii Sovietice, nu mai apartine Ucrainei. Porturile din Crimeea reprezinta accesul Rusiei la marile calde: de la Marea Neagra la Marea Egee, la Marea Mediterana.
Destabilizarea in aceasta zona a avut loc, de asemenea, prin intermediul Romaniei, a carei reinarmare navala a fost garantata de Statele Unite. Destabilizarea din aceasta zona poate avea efecte de lunga durata pe care riscam sa nu le intelegem pe deplin…
Eugenio di Rienzo: Atingerea unui singur element din aceasta zona ar putea afecta un echilibru geopolitic esential, care va avea repercursiuni la nivel mondial.

Cazul Romaniei este specific. Romania inlocuieste Turcia, care este considerata mai putin de incredere, in rolul de sentinela occidentala a Marii Negre. Turcia a jucat acest rol de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial pana acum si a fost puterea care oprea URSS la Marea Neagra datorita stramtorilor. Astazi acest rol este incredintat Romaniei, care nu a fost niciodata din punct de vedere istoric o mare putere navala.

Este un fapt absolut nou, dar aceasta reinarmare navala a Romaniei sub egida NATO cu capital american este doar o piesa dintr-un mozaic mai mare: incercuirea Federatiei Ruse, care a inceput in 1991. Privind pe harta geografica, se vede ca toate tarile fostului bloc comunist din Pactul de la Varsovia au intrat printr-o succesiune rapida mai intai in Uniunea Europeana si apoi in NATO.
Aceasta a fost in neta contradictie cu promisiunile Secretarului de Stat de atunci, Baker, care in 1990 ii asigura pe toti afirmand ca NATO nu s-ar fi extins la est.

Eugenio di Rienzo: Exact. Aceasta „deschidere” a implicat o incercuire geostrategica a Rusiei. Incercuire care a fost realizata prin incalcarea unei promisiuni solemne de care pomeneati, promisiune care a fost facuta Rusiei de catre ministrul de externe al Germaniei Federale si de catre secretarul de stat american. Promisiunea a constat in: daca Rusia ar fi lichidat toate trupele sale din Germania de Est – ceea ce Rusia a si facut –, nici o tara din blocul comunist n-ar fi intrat niciodata in Uniunea Europeana si in NATO. Astfel se explica actuala reactie a Rusiei, care se simte ca un urs – animalul sau totemic – strans intr-un colt si prin urmare, obligat sa reactioneze.
In locul optiunii lui Henry Kissinger, care spunea printre altele sa nu se destabilizeze Rusia, a prevalat optiunea celor care ar dori sa introduca Ucraina definitiv in zona de influenta a Washingtonului. E usor sa intelegi care sunt consecintele: Rusia nu s-ar mai putea apara si ar risca sa asiste la reducerea rolului sau de la putere mondiala la putere regionala, in timp ce axa Washington- Berlin – Varsovia ar deveni puterea dominanta in Heartland-ul euroasiatic.

Eugenio di Rienzo: mai ales Washingtonul ar inregistra aceasta crestere de putere. Sa vorbim clar: NATO a fost si ramane sub conducerea americana. Drept consecinta logica, intelegem cu totii ca extinderea NATO in Orient inseamna extinderea puterii americane in Orient. Operatie pe care, dealtfel, Statele Unite au incercat sa o realizeze si in Asia centrala, in fostele republici sovietice. In plus, sa ne amintim un lucru: Statele Unite au ramas in Afganistan, in ciuda faptului ca au promis ca se vor retrage. Acolo „Marele Joc” este inca in curs de desfasurare.
Ajunge demonizarea lui Putin antidemocraticul pentru a ascunde aceasta stratificare de probleme?

Eugenio di Rienzo: Putin nu reprezinta desigur figura tipica a guvernatorului occidental, nu este inspirat de o puritate reala sau prefacuta de principii liberal democratice. Trebuie amintit insa ca Putin se bucura de increderea a 80% din populatie. Atunci cand este vorba de politica externa si se ating echilibre atat de delicate si de vitale, nu se poate face diferenta intre buni si rai, iar occidentul nu poate pretinde ca toti trebuie sa aiba acelasi sistem politic existent in vest.

„Astazi este necesar sa se tina in frau isteria, sa se refuze retorica razboiului rece si sa se accepte ca pe un fapt evident ca Rusia este o tara protagonista independenta, activa, care conduce dinamica internationala. La fel ca celelalte tari, Rusia are interesele sale specifice de care trebuie tinut cont si care trebuie sa fie respectate in mod riguros.” Cu aceste cuvinte adresate deputatilor din Duma de Stat si asezate in introducerea cartii sale, Vladimir Putin a fost clar.

Eugenio di Rienzo: Ne putem inchipui China, o tara care are circa 70 de grupuri etnice diferite, ca pe o extensie occidentala continentala bazata pe principii liberale autentice? Acelasi lucru este valabil in cazul Rusiei. Sa nu ne lasam inselati de palavrageli. Trebuie sa intelegem ca lumea noastra nu este un model pe care il putem impune si exporta cum ne place si unde vrem. Berlin a inteles acest lucru. Institutul de Studii Strategice si Politice, o emanatie a guvernului german, a declarat ca politica externa a Berlinului nu poate fi influentata de idea de a schimba regimurile din alte tari. Acesta este un mesaj evident la adresa Washingtonului.

In acel discurs Putin a vorbit clar de isteria razboiului rece. Consider ca sunt cuvintele potrivite, deoarece atunci cand se discuta despre contrastul dintre Occident (adica USA) si Rusia, se folosesc prea des expresii cum ar fi „intoarcerea la razboiul rece”. Este insa o afirmatie mistificanta.

Razboiul rece, asa cum a fost configurat din punct de vedere istoric, presupune o Uniune Sovietica la atac. Ursul rus era agresiv si nerabdator sa iasa la pradat si de aceea trebuia potolit. Astazi situatia e complet inversa, cu NATO care isi modifica mereu granitele catre teritoriul rusesc.

NATO este o alianta deosebita: in istoria umanitatii nu s-a cunoscut o alianta atat de durabila. De obicei aliantele dureaza doar pe timp de razboi. Insa NATO a ramas in picioare si isi cauta mereu un potential adversar. Rusii considera ca sunt ei acest adversar si pe buna dreptate.
Dupa un an de la referendumul din Crimeea, realismul incepe sa se raspandeasca tot mai mult. Chiar si in privinta sanctiunilor, retorica oficiala incepe sa se destrame, deoarece Rusia a inceput sa stranga acorduri cu alte tari: China, India, Iran, care s-a intors din nou pe scena internationala.

Eugenio di Rienzo: Acesta este un factor constant in istoria Rusiei: amenintata la Occident, se intoarce catre Orient. Se adreseaza mai ales spre China. Contractul privind exportul de gaz si de petrol rusesc in China este monstruos din punc de vedere cantitativ. Sa ne amintim in plus ca astazi China reconstruieste folosind o tehnologie avansata ceea ce era odinioara Drumul Matasii, drum care nu se poate termina decat la Moscova.

In privinta centralelor nucleare Rusia are relatii stranse cu Iran. In ceea ce priveste energia are relatii cu India. In plus, are legaturi cu Grecia si Egipt, tari cu deschidere la Marea Mediterana. Sa ne amintim vechiul vis rusesc de a avea baze la Marea Mediterana. In ceea ce priveste sanctiunile, acestea au lovit puternic Rusia, rubla nu s-a prabusit, dar a simtit mult aceasta lovitura. Sanctiunile au avut insa un efect de bumerang asupra anumitor economii occidentale. In special asupra Germaniei si Italiei.

Mentionez ca Italia este al doilea partener european si al patrulea pe plan mondial al Rusiei. Dauna provocata economiei italiene – mai ales sectorului agroalimentar, constructiei navale, comertului de bunuri de lux – se ridica actual la circa 200 de milioane de euro. O cifra enorma pentru o tara devastata ca a noastra.
Privind aceste date, se gaseste cate unul care isi aminteste de jargonul razboiului rece si vorbeste de „Finland option” in legatura cu Ucraina.

Eugenio di Rienzo: Pornim de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, atunci cand asa zisa „Finland option” a devenit o realitate. A fost ideea lui Stalin, dar a fost acceptata de occident: transformarea Finlandei intr-un stat neutru, nealiniat nici din punct de vedere economic, nici din punct de vedere militar. Un stat care trebuia sa aiba – si le-a avut – bune relatii atat cu blocul comunist, cat si cu blocul occidental. Finlanda era o tara mult mai putin importanta decat Ucraina din punct de vedere economic – amintim doua date despre economia ucraineana de astazi, care nu existau in cazul Finlandei de ieri: marea productie agricola de cereale si faptul ca majoritatea conductelor de gas si de petrol rusesti trec pe teritoriul sau.

Finlanda avea insa un rol strategic important: domina Golful Botnic, adica accesul la Leningrad. Aceasta neutralitate deplina a Finlandei n-a facut altceva decat sa dezamorseze criza fara ca Finlanda sa aiba nici o dauna. Astazi Finlanda se afla in Uniunea Europeana, dar are bune relatii cu Rusia neaplicand sanctiunile impotriva acesteia. Aceasta „Finland option” in cazul Ucrainei era ipoteza lui Kissinger, dar si a lui Bush senior. Acesta din urma s-a dus la Parlamentul ucrainean si a avertizat: nu trebuie sa intrati niciodata si nicidecum in coliziune cu Rusia, pentru binele vostru si mai ales pentru binele echilibrului mondial. Dupa Bush senior am asistat la o degradare al clasei politice americane si s-a instaurat haosul.
Nu ne aflam in fata unei table de sah, ci mai degraba avem inainte un joc de domino. Odata ce atingem o piesa – Ucraina – repercursiunile asupra celorlalte piese, vecine sau indepartate, sunt multiple si neprevazute.

Eugenio di Rienzo: Totul se petrece ca prin contagiune, punctele fixe cad. Incepem sa ne intrebam care vor fi efectele animozitatii occidentale fata de Rusia. Sa vorbim clar, nu este vorba de o animozitate verbala, exista planuri NATO de amenintare activa a Rusiei, reinarmarea Ucrainei, reinarmarea tarilor vecine, stationarea trupelor NATO in Polonia si in Republicile Baltice. Efectul principal al animozitatii noastre: am aruncat Rusia in bratele Chinei.
Deci importanta Chinei pentru siguranta geostrategica a zonei euroasiatice este in crestere.

Eugenio Di Rienzo: Surse de la Washington si Pentagon afirma ca, daca va fi un conflict mondial, acesta va fi cu China. In culisele NATO acesta este estimat sa se produca de acum inainte pana in urmatorii zece ani. Se vorbeste despre o ciocnire care va putea fi militara, economica, financiara, dar ne ajunge sa observam ceea ce se petrece in Marea Chinei cu reinarmarea navala a Japoniei, consolidarea trupelor USA in Filipine, in Australia si de curand pana si in Vietnam.
Atitudinea de ostilitate fata de Rusia pare a fi un fel de autolezionism, cel putin in privinta Italiei.

Eugenio di Rienzo: O anumita rusofobie a adus in inima Europei repercursiuni foarte grave. Acestea includ ruptura la nivel european dintre frontul antirus si interventist, care se intinde de la Polonia pana la tarile baltice si Suedia si un front al dialogului, care cuprinde Berlin, dar si – spun aceasta pentru a fi obiectiv – Roma. Desigur ca Renzi a spus ca este o nebunie sa se intrerupa legaturile cu Rusia stiind ca Rusia este cel mai bun aliat al nostru impotriva terorismului islamic. Cu situatia urgenta pe care o avem, de ce sa atingem cel care este acum cel mai bun aliat al nostru? Amintim ca armata siriana, care a luptat impotriva ISIS, este furnizata numai de Rusia.

Eugenio di Rienzo preda Istoria moderna la Universitatea de la Roma „La Sapienza”. Director al „Nuova rivista storica”, a publicat printre altele: La storia e l’azione. Vita politica di Gioacchino Volpe (Le Lettere, 2008); Napoleone III (Salerno editrice, 2010); (con Emilio Gin), Le potenze dell’Asse e l’Unione Sovietica, 1939-1945(Rubbettino, 2013); Afghanistan. Il Grande Gioco, 1914-1947 (Rubbettino, 2014).

Leave A Reply