Bătrânul trist privește-n zare.
Se-adună noaptea și ceru-i cătrănit,
Plutește luntrea peste lacul adormit,
În ape liniștite, fără de culoare.
Și sălcii, pletele-și înmoaie,
Suav, în dans de Înger despletit,
Un cânt duios purtat spre infinit,
De vânt și ploaie.
Vâslește-n amintiri plăcerea,
Prin valul gingaș plămâdit,
Abisul timpului învălmășit,
Își face vrerea.
Lumina Lunii, nuferii dezbracă,
Uimite-s stelele de perfecțiunea lor.
Gingașe flori. Un neasemuit decor,
Privite dintr-o barcă.
Bătrânul trist scrutează malul.
Se-adună căpriori la adăpat,
Plutește ceața peste lacul fermecat,
Pe ape liniștite, cade voalul.
P.S.
Nădăjduim o viață plină,
Căutători de timp neobosiți.
Și ne trezim îmbătrâniți. Fără pricină..
Leave a Reply