De 20 de ani incoace: Revolta din Sapanta si mirajul democratiei

In vara lui 1990, se intampla un eveniment de care azi putini isi mai aduc aminte. La Sapanta, in nordul Maramuresului, satenii se revolta impotriva comunistilor din judet, care isi pastrasera posturile si influenta din timpul lui Ceausescu, si blocheaza drumul national 19 Sighetul Marmatiei � Satu Mare.

Motivul: primarul lor proaspat ales, Toader Stetca (foto arhiva EvZ), gasise in actele institutiei pe care o conducea o serie de nereguli provocate de fostii sefi ai comunei. Concret, Stetca descoperise ca se furasera milioane de lei din contabilitate, pensiile unor batrani fusesera oprite, iar pe hartie comuna beneficia de apa curenta si canalizare, insa in practica nici vorba de asa ceva. Primarul s-a dus la Bucuresti, a vorbit in Piata Universitatii, a desfiintat CAP-ul si a impartit oamenilor pamantul si vitele. Fosta nomenclatura incearca sa il dea jos, iar cu sprijinul conducerii judetului, trimit un politist in sat ca sa investigheze cazul primarului revolutionar.

Vazand ca a venit sa ii gaseasca primarului nod in papura, locotenentul de politie e luat la bataie de femeile din sat, dar raporteaza ca primarul a fost cel care l-a batut. Stetca e arestat ulterior, iar localnicii, ca masura de protest, blocheaza soseaua si iau ca ostateci 40 de copii care se aflau in excursie. Situatia se incinge, cand langa Sapanta sunt mobilizate grupuri intregi de soldati. Copiii sunt eliberati, dar satenii il iau ca ostatic pe un alt politist, maiorul Petre Roman. Acesta reuseste sa evadeze, Stetca e trimis in judecata pentru ultraj cu violenta. Armata se retrage de langa sat, iar satenii renunta la blocarea drumului. Dupa acest episod, sapantenii se mai rascoala de doua ori, o data in august sI a doua oara in septembrie, cand iau din nou ostateci: pe deputatul Augustin Botis si pe imputernicitul Guvernului, Ovidiu Sincai.

Ei lanseaza chiar sI o proclamatie catre tara, prin care cer eliberarea primarului lor. Stetca e gasit vinovat in prima instanta, insa la apel, Tribunalul Brasov il declara nevinovat. Dupa aceste intamplari, el este tinta altor procese in serie, pentru care primea acasa direct condamnarea. Face cateva luni de puscarie unde este pus in celula cu un criminal. Eliberat, el nu scapa de justitia neocomunista si condamnarile anterioare devin definitive si irevocabile. Fuge in Franta, unde este ajutat de catre regizorul Dinu Cocea. Iar in egala masura este inselat de alti amici, care i-au pus bete in roate cand a cerut azil politic. Viata lui seamana cu un film. Din maturator intr-o fabrica, promoveaza pana ajunge sa castige un salariu decent si primeste chiar si o locuinta din partea statului francez. Gratiat de Emil Constantinescu, Stetca isi aduce si familia in Hexagon.

A fost primul roman care a infruntat regimul Iliescu din pozitia de ales local si care a demascat parvenitismul fostilor activisti, transformati peste noapte in exponenti ai democratiei. Istoria l-a ingropat in cimitirul trist al nedreptatilor . Putini isi mai aduc azi aminte de el. Cu toate ca el este o enciclopedie vie a ultimilor 20 de ani. In cele cateva ore petrecute cu el la telefon mi-a impartasit dezamagirile si sperantele unui om care a crezut ca poate schimba soarta unei comune si s-a izbit de puterea celor care nu doreau sa se schimbe nimic la nivelul intregii tari. Stetca este un nume la fel de frecvent in Maramures ca Popescu in Muntenia. Dar pe strazile Parisului, sau cand revine in tara, Toader Stetca e mereu strigat �Domnu� primar�. Nu e nimic vesel in povestea lui. Chiar daca are un final fericit. Este exclusiv meritul personal al unui roman pentru care statul nu a facut absolut nimic in afara faptului de a-i pune piedici constant. Este doar o explicatie a modului in care au trecut ultimii 20 de ani.

Razvan Vintilescu

Advertisement


Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*