Dubla cetatenie sau cetatenie multipla

Pasapoarte europene si straine

Cetățenia multiplă este un statut prin care o persoană este înregistrată ca cetățean sub legile mai multor state. Dubla cetățenie este cea mai cunoscută formă de cetățenie multiplă.

Unele țări acordă automat cetățenie la naștere persoanelor care au un părinte cetățean al țării respective (Dreptul strămoșesc sau „jus sanguinis”), sau persoanelor născute pe teritoriul țării respective (Dreptul pământean sau „jus soli”), sau prin căsătorie persoanelor care se căsătoresc cu cetățeni ai țării respective (Dreptul matrimonial sau „jus matrimonii”). În plus, cetățenia poate fi acordată la cerere și prin naturalizare.

Italia

În Italia cetăţenii români pot prezenta cerere de cetățenie italiană după o perioadă de rezidență de 4 ani, perioadă valabilă pentru toți cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene. Ei își pot păstra și cetățenia română, în Italia fiind recunoscută atât dubla cetățenie cât și cea multiplă.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale din Italia, pot face cerere de dobândire a cetățeniei următoarele categorii:

persoanele ce s-au născut cu cetățenie italiană, dar au pierdut-o și doresc să o redobândească;
descendenții unui cetățean italian ce solicită cetățenia italiană;
străinii ce solicită cetățenia italiană.

Despre condițiile de acordarea a dublei cetățenii în Italia puteți citi mai multe aici și aici.

Franța

Cele mai multe state membre ale UE permit în prezent dubla cetățenie. În Franța, cetățenii pot avea cetățenie dublă sau multiplă încă din 2009. În această țară, „ius soli”, dreptul solului, se aplică fără vreo restricţie. Cei născuți în Franța obţin automat cetățenia franceză, indiferent de naționalitatea părinților.

Germania

Dubla cetăţenie este valabilă fără niciun fel de problemă. Astfel, oricare cetăţean al UE poate obţine cetăţenia germană pe lângă cea pe care o are deja. Tripla cetăţenie nu se acceptă însă; cetăţenia germană nu poate fi primită ca o a treia cetăţenie.
Dacă unul dintre părinţi are cetăţenie germană, copilul va avea de la naştere, în anumite condiții, cetăţenie germană. Când ambii părinţi sunt români şi locuiesc în Germania, copilul va avea cetăţenie română, el poate obţine cetăţenie germană dacă cel puţin unul dintre părinţii săi se află de 8 ani în Germania (neîntrerupt) şi are drept de şedere permanentă.

Suedia și celelelate state nordice

Începând din 2001, li s-a permis cetățenilor suedezi să solicite o altă cetățenie, fără a pierde pașaportul suedez, în cazul în care legea țării în cauză permite acest lucru. Pe de altă parte, imigranții nu trebuie să renunțe la cetățenia lor pentru a o obţine pe cea suedeză, dubla cetățenie fiind permisă.
Sociologul Thomas Faist vede Suedia ca un potențial model pentru alte țări. Acolo, deţinerea a două pașapoarte „nu este văzută ca o problemă, ci mai degrabă ca o contribuție la integrare”, a declarat acesta. Reglementări similare există şi în alte state nordice. În 2014, Danemarca a adoptat o lege care permite dubla cetățenie. În Finlanda, o dispoziție corespunzătoare a intrat în vigoare începând din 2013. În schimb, norvegienii au dreptul la dublă cetăţenie numai în cazuri excepționale.

Marea Britanie

Dubla cetăţenie este permisă fără niciun fel de restricţie în Marea Britanie, totuși procesul de obţinere a calităţii de cetăţean cu drepturi depline în această ţară este aparent unul complicat. El presupune 72 de luni succesive de aşteptare, susţinute de comportamentul onest şi de dovezi ale integrităţii sociale a solicitantului.

Spania

Spania nu permite cetățenilor români dreptul de dublă cetățenie, astfel, pentru a dobândi cetățenia spaniolă este necesar să renunțați la cea românească.

Spania este una dintre ţările-surpriză din UE care nu recunosc şi, implicit, nu oferă dublă cetăţenie. Spania permite dubla cetăţenie imigranților din Portugalia, Andora, Filipine, Guineea Ecuatorială și țările din America Latină cu care are acorduri în acest sens. Imigranţii din alte ţări trebuie, conform actualei constituţii, să renunţe la cetăţenia străină dacă vor să o dobândească pe cea spaniolă.
Cetăţenilor spanioli le este permisă deţinerea de dublă cetăţenie, dacă în termen de trei ani le confirmă autorităţilor spaniole dorinţa de păstrare a paşaportului spaniol.

Polonia

În Polonia, cetățenilor polonezi nu le poate fi recunoscută oficial calitatea de cetăţeni ai altui stat. Însă deţinerea unui al doilea pașaport este tolerată. Cu toate acestea, cetățenii polonezi nu pot invoca cetăţenia străină pe care o deţin pentru a se sustrage de la îndatoririle civice care le revin.

Alte țări din Europa Centrală și de Est manifestă deschidere faţă de dubla cetăţenie. De pildă România, Republica Cehă, Bulgaria, Serbia și Croația.

Dreptul de ședere permanentă pentru cetățenii UE

În calitate de cetățean european, dobândiți în mod automat dreptul de ședere permanentă în altă țară din UE dacă ați locuit acolo legal, timp de 5 ani fără întrerupere. Dacă îndepliniți această cerință, puteți solicita un permis de ședere permanentă, care confirmă faptul că aveți dreptul de a locui în țara respectivă permanent, fără a îndeplini alte condiții.

El vă poate fi însă de folos când intrați în contact cu autoritățile sau când trebuie să îndepliniți formalități administrative. Autoritățile nu vă mai pot cere să dovediți că aveți un loc de muncă, resurse suficiente, asigurare medicală etc.

Permisul se reînnoiește automat, fără alte cerințe sau condiții. Totuși, perioada de valabilitate poate fi diferită de la o țară la alta.

Pierderea dreptului de ședere permanentă

Vă puteți pierde dreptul de ședere permanentă dacă locuiți în afara țării pe o perioadă mai mare de 2 ani consecutivi.

Advertisement


Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*