Economia Britanica incetineste

Preturile cresc in Marea Britanie

Inflatia impreuna cu scaderea in valoare a lirei sterline afecteaza cresterea economica a Marii Britanii. Preturile la mancare si necesitati au crescut datorita faptul ca UK importa o mare parte din produse, afectand cresterea economica in primele trei luni a anului 2017.

Puterea de cumparare a populatiei britanice a scazut, afectand negativ unele sectoare ale economiei, precum comertul (retail ), care acording unui raport al CBI a scazut cu 1,4% in primul trimestru al anului, cea mai mare scadere din 2010.

Desi exporturile britanice au beneficiat initial de o lira sterlina slaba, se pare ca nu este indeajuns pentru a balansa pozitiv balanta bugetara, multi economisti devenind pesimisti despre viitorul economic al Marii Britanii, in special pe termen lung , dupa iesirea UK-lui din Uniunea Europeana.

In schimb, Fondul Monetar International, a revizuit pentru a doua oara anunul asta predictia cresterii economice a Marii Britanii, afirmand ca economia va creste cu 2% in anul 2017, fiind a doua tara din clasamentul mondial , dupa Statele Unite, in topul celor mai performante economii din lume.

Economia va juca o parte importanta la alegerile generale din 8 Iunie, iar guvernul britanic condus de catre Theresa May va incerca sa evite stiri negative despre economie in perioada scurta a campaniei electorale.

Update 28/04/2017

Economia britanica a crescut cu 0,3% , cifra care reprezinta o scadere de la 0,7% din ultimul trimestru din 2016.

Advertisement


Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*