Înger căzut

Cristian Danila
Cristian Danila

Taina stelelelor din ceruri și al vremii început,

Leagănul zidirii lumii, pulbere din praf cernut.

Zămislirea veșniciei scânteind în adâncimi,

Peste toate-a fost Cuvântul, preamărit de heruvimi.

În adâncului genune și-al pustiului decor,

Făr-a timpului măsură, de-nceput sau viitor,

Dăinuia pe-al lumii haos când nimic nu exista,

Duhul sfânt, oștiri de îngeri negurile întrupa.

Și din noaptea cea eternă mai-nainte de trecut

Se năștea întreaga lume, căpătâiul nevăzut.

Universuri depărtate, stele mici plutind smerit,

Sori imenși planete-albastre concepute diferit.

Cu ce scop? Fu întrebarea, unui înger înțelept.

De ce Doamne-ai făcut omul vanitos și insolent…

De ce l-ai lăsat pe dânsul pe pământ moștenitor!

Pe Om! Carne din țărână, păcătos și muritor.

 

Semănându-și îndoiala printre frații-naripați

Se vedea pe sine însuși mai divin peste fârtați

 

Iar ideia măreției ca un val trezește-un gând,

El să fie Dumnezeul muritorilor de rând.

Venerat în veci domnească din al cerului altar,

Înainte-i să se-nchine universul ancestral.

Sub al sceptrului putere de nevrednici preamărit

Și slăvindu-se pe sine, împăcat și mulțumit.

………………………………………………………..
Tu steaua dimineții, tu înger luminos,

Pierdută ți-e virtutea și visul mincinos.

Pe-a frunții tale nume, în veci va fi schimbat,

Din Lucifer lumină, Satana-ntunecat.

Gonite dintre stele, căzute printre nori,

De vânturi răscolite cad umbrele-n vâltori.

Se-alunecă lumina pe-un fulger rătăcit,

Plutește-n cer cenușa lucind în asfințit.

Vibrează-n întuneric, scot capul din adânc,

Făpturi încornorate… Coboară pe pământ

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*