Italieni anchetati pentru braconaj pe Delta Dunarii

Delta Dunării. foto: Sergiu Luchian

Potrivit presei din Italia, România este raiul braconierilor iar în ultimele 30 de zile acest lucru a fost dovedit de recentele cazuri de braconaj ieșite la iveală.

Unul dintre aceste cazuri vi-l prezentam la începutul acestei luni când opt cetățeni italieni au fost prinși la aeroportul Orio al Serio din Bergamo cu 1.100 păsări în bagaje, toate vânate în România.

Cel mai recent caz, însă, este prezentat de Știrile TVR care relatează că doi cetățeni italieni au fost prinși în flagrant de polițiști în timp ce împușcau rațe pe un lac din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării.

Aceștia au ucis 20 de rațe până la momentul în care au fost descoperiți, scrie sursa citată, ochindu-le de la distanță cu ajutorul lunetei. Asupra lor, cei doi italieni aveau un arsenal întreg: trei arme și 500 de cartușe. În plus, aceștia foloseau și standuri cu momeală și aparatură audio care imită sunetul păsărilor pentru a ademeni rațele.

Deși bărbații italieni aveau permise de vânătoare, acestea erau valabile în altă zonă, iar când au fost interogați de polițiști aceștia au declarat că nu știau că este ilegal să vânezi în Delta Dunării, susținând că permisele lor sunt valabile pentru aceste activități.

Potrivit anchetatorilor, vânători italienii au ajuns să vâneze în rezervația din Delta Dunării cu ajutorul unor intermediari care se ocupă chiar cu astfel de activități. Totodată, polițiștii au mai declarat că italienii riscă până la trei ani de închisoare pentru aceste încălcări și foarte probabil va fi trasă la răspundere și asociația care a organizat partida de vânătoare.

Cel mai grav caz de acest gen din ultimii ani a avut loc în 2011 când vameșii din Ungaria au oprit un transport ce conținea 11.000 de ciocârlii vânate în România și care aveau ca destinație Italia.

Advertisement


About Mihai Diaconu 60 Articles

Ziarist la revista Rotalianul din Italia

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*