Mi se ia copilul din brate

Mama la fetita Elena Gabriela Mardare

Acuzată de soțul italian că și-a răpit fetița, o mamă româncă disperată face un apel către autorități.

Elena Gabriela Mardare este o mamă disperată din Constanța care se luptă prin instanțele de judecată să dovedească faptul că nu și-a răpit propriul copil, așa cum o acuză soțul italian, cu care este în divorț.

Statul român nu își apără cetățenii!

„Statul român nu își apără cetățenii! Vreau să trag un semnal de alarmă, să arăt cum este tratat un cetățean român și cum îi sunt apărate drepturile de către instanțele de judecată. În fapt, eu, cetățean român, sunt acuzată că mi-am răpit copilul, o fetiță de șase ani, ce este și ea cetățean român, dar născută din căsătoria mea cu un cetățean italian.

Am venit cu copilul în casa mea din Constanța, totul cu acordul soțului, dar pentru că el s-a răzgândit și m-a acuzat de răpire internațională, instanțele de judecată, și mă refer la Tribunalul București și Curtea de Apel București, i-au dat dreptate, și pe fond și în recurs, acum fiind în faza de executare silită, când poate să îmi ia copilul din brațe și să îl ducă în Italia”, astfel își strigă disperarea că și-ar putea pierde copilul Elena Gabriela Mardare.

Întoarsă în țară cu acordul tatălui italian

Femeia povestește că, în aprilie 2016, a făcut o înțelegere cu soțul italian, Antonio Tuccillo, să se întoarcă în țară, pentru a deschide o afacere (un salon de estetică).

„El a fost de acord să vin în România pentru o perioadă mai lungă, știind că o afacere nu se face într-o lună sau două, iar el nu avea timp să se ocupe de copil, deoarece pleacă la serviciu dimineața și vine seara.

Am apucat să vin în România, ne-am stabilit, eu și fetița, în apartamentul pe care îl am de la părinții mei. Am închiriat un spațiu pentru cabinetul de estetică, după care însă, soțul nu m-a mai susținut pentru această afacere, invocând că aș fi răpit copilul”, a declarat constănțeanca.

Judecătorii din Italia dau custodie provizorie mamei, cei din România o acuză de răpire

Instanța de judecată din Italia a admis ca fetița să fie încredințată provizoriu femeii, în România, și a stabilit și un program de vizită pentru tată, ce a fost și respectat, instanțele din țara noastră au admis acuzațiile de răpire internațională și îi cer mamei să înapoieze copilul tatălui.

„În aceste condiții, în care instanța de judecată din Italia recunoaște că fetița se află la mama ei pe perioada separării judiciare, deciziile magistraților din România sunt cel puțin surprinzătoare”, subliniază femeia.

„Nu înțeleg cum pot fi acuzată că mi-aș fi răpit propriul copil, din moment ce el ne vizitează și se plimbă cu copilul prin mall-uri și parcuri, chiar înoptând și fiind oaspete în casa mea din Constanța, la sfârșitul anului 2016, de mai multe ori! El nu a anunțat însă organele competente din România, care judecau răpirea internațională, iar documentele depuse de mine nu au fost luate în seamă. Susțin că soțul meu a venit în România în octombrie și noiembrie 2016, în ianuarie 2017. A vizitat fetița, dar a ascuns acest aspect organelor competente, și faptul că avem o înțelegere de vizitare”, a mai afirmat mama.

Apelul mamei disperate către autoritățile statului român

„Fac un apel, prin mass-media, către președintele României, către ministrul Justiției și toate organismele cu atribuții, către societatea civilă, să mă sprijine ca acest copil, care este și cetățean român, să crească lângă mama lui. Prin acest apel, disperat, vă rog să mă sprijiniți, pentru că sunt la capătul puterilor, neavând nici resurse financiare. Toate veniturile familiei le-am cheltuit cu avocații, pentru a îmi apăra dreptul de mamă!”, a mai declarat femeia pentru Florentina Bozîntan de la replicaonline.ro.

Advertisement


Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*