Valori apreciate, vatră de civilizaţie şi scut în calea hoardelor cotropitoare, drum fără pulbere şi sursă de hrană, inspiraţie pentru poeţi, pictori şi compozitori, este Dunărea.
Oamenii au fost conştienţi de importanţa Dunării încă de la începuturile omenirii. În limba latină Dunărea era numită Danubius iar în limba greacă antică Istros. Numele Danuvius este derivat din cuvântul indo-european „danu”, care înseamnă „fluviu cosmic primordial”. Rădăcina indo-europeană „da” are sensul de „ a curge, rapid, nedisciplinat, violent”, în timp ce cuvântul grec Istros înseamnă pur şi simplu „tare” sau „rapid”.

Nu poţi ajunge în aceste două locuri Banatska Palanka şi Stara Palanka, fără să te întorci în timp, în istoria locului. Localităţile Banatska Palanka şi Stara Palanka sunt cunoscute pentru poveştile faşcinante din timpurile antice şi medievale.
Prima aşezare aici a fost în secolul al XVII-lea, în locul Stara Palanka de astăzi. Banatska Palanka ( Palanca Bănăţeană ) înainte de al doilea război mondial a fost numită oficial Palanka şi era o aşezare foarte importantă în trecut din punct de vedere politic şi comercial. Escavaţiile din epoca preistorică mărturisesc că era locuită, atât în epoca de piatră, cât şi în epoca bronzului. În anul 101. După Hristos, împăratul roman Traian a făcut o campanie militară împotriva împăratul danezilor şi a făcut un pod peste râu, numit podul de barcă.

În vecinătatea acetui pod a fost înfiinţată o mică aşezare romană. În acest loc, s-au constatat şi primele urme de creştini din Banat. Banatska Palanka este un sat care se întinde la confluenţa râurilor Nera şi Caraş şi fluviul Dunărea. Pe aici curge canalul Dunăre-Tisa-Dunăre. Regiunea este cunoscută pentru puternicul vânt koşava. Pe măsură ce koşava iese din Cheile Porţilor de fier din Dunăre, devine mult mai puternic în zonele joase ale regiunilor din Banat. Aici vântul se desparte în două direcţii, unul la Belgrad la vest şi cel mai puternic la Vârşeţ la nord. Stara Palanka este un sat de 13 case aflate pe malul Dunării şi de unde se îndreaptă bacul spre celălalt mal. Deasemenea Stara Palanka este şi ultima localitate sârbească pe lângă care trece Dunărea înainte să intre în România.

Astăzi această aşezare Stara Palanka este considerată ca aparţinând de Banatska Palanka, deşi este la 2 kilometri distanţă. Banatska Palanka este considerabil mai mare, având peste 200 de gospodării. Populaţia din Banatska Palanka se ocupă de agricultură, în timp ce Stara Palanka este un sat mic pitoresc. Acest mic sat este destinaţia ideală pentru iubitorii de pescuit dar şi pentru turiştii care doresc să simtă cu adevărat pulsul zonei, astăzi localitatea este întro continuă scădere a populaţiei, La ultimul recesământ din 2011, Banatska Palanka, împreună cu Stara Palanka aveau 682 de locuitori.

Locuitorii reuşesc să trăiască într-o armonie cu natura.

Conştientizarea importanţei mediului înconjurător şi a modului de viaţă în aceste două locuri minunate, Banatska Palanka şi Stara Palanka pun la dispoziţia vizitatorilor peisaje fabuloase care sunt dublate de reflecţiile în Dunăre. Aici vizitatorii se pot bucura de o plimbare cu barca pe Dunăre. Tot aici în micuţa localitate Stara Palanka, pe malul fluviului, localnicii au simţit că este un loc numai bun pentru turişti, mai ales pentru turiştii de week-end care vin pentru câteva zile de relaxare. Localnicii locului au dechis mai multe restaurante frumos amenajate, unde se prepară cele mai gustoase bucate din peşte, care este pescuit chiar din Dunărea care trece domol chiar pe lângă terasele răcoroase. Şi amatorii de pescuit vor găsi aici un adevărat Rai, pe malul Dunării se găsesc bărci de închiriat pentru a pescui direct din mijlocul fluviului. Malurile nu sunt amenajate pentru plajă, însă, dar sunt perfecte pentru o plimbare în mijlocul naturii, unde aerul curat înseamnă sănătate. Există şi un parc pentru copii, amenajat cu leagăne şi topogane unde cei mici se pot bucura de priveliştea Dunării şi de joaca în aer liber. Tot aici se găsesc şi locuri de cazare pentru cei ce vor să poposească câteva zile.

Dunărea este recomandată ca destinaţie turistică. Atmosfera liniştită de lângă Dunăre te învăluie, peisajul este absolut încântător, toate aceste frumuseţi depind de caracterul unic al zonei. Ţin să precizez că spre mirare mi-a fost dat să aud cum ospătarii de acolo vorbesc româneşte. „Avem mulţi turişti din România şi din toată ţara, noi suntem prieteni cu românii, vorbim cu ei ” Spunea unul dintre ospătari . În portul din Stara Palanka există două alternative pentru vizitatori, prima înseamnă să treci dunărea cu bacul şi cea de-a doua posibilitate de agrement, la Stara Palanka, este minicroaziera pe Dunăre. Timp de câteva ore pasagerii vor avea parte de o experienţă unică. Muzică, open bar, mâncare din peşte şi carne la grătar, băuturi răcoritoare, totul în aer liber, pe Dunăre. Un concediu de câteva zile, sau măcar o zi pe malul Clisurii Dunării este odihnă pentru suflet.

Importanţa Dunării
Dunărea mai este cunoscută ca „Dunărea albastră”,ceea ce se şi vede în cele două localităţi, fiindcă oamenii locului păstrează bogata sa biodiversitate. Deasemenea oamenii de pe întreg traseul Dunării depind de acest fluviu pentru sursele lor de existenţă. O valoroasă resursă economică, fluviul nu numei că oferă locuri de muncă, dar oferă şi olternativă ecologică la drumuri. Fluviul a conectat o varietate de culturi din regiune, influenţând şi ispirând oameniide-a lungul istoriei. Astăzi această inspiraţie aduce împreună multele ţări din regiunea Dunării ce conlucrează cu organizaţiile, de specialitate pentru o Dunăre mai bună, mai albastră, pentru mai multe generaţii viitoare.

Leave A Reply