Româncă bătută, violată și constrânsă să se prostitueze

Prostituata in Italia

S-au cunoscut și s-au îndrăgostit în România iar el, tânăr român de 24 de ani, a convins-o să vină în Italia cu el, promițându-i un loc de muncă cinstit. Un loc de muncă din care tânăra să-și câștige pâinea și să poată spera la o viață mai bună pentru ziua de mâine.

Dezamăgirea a fost mare pentru Alina (nume de fantezie), care a crezut în promisiunea iubitului său, doar că în loc de serviciu a găsit la Roma o lume necunoscută ei până atunci, o lume plină de umilințe, de violențe, de abuzuri, la care a fost imediat supusă de către bărbatul român de 24 de ani, cu inițialele P.M.V.

Căci acesta, nu era cine se părea a fi, un prieten de nădejde, ci odată ajunși în capitala Italiei, la Roma, tânărul a forțat-o să se prostitueze pe stradă. La împotrivirile sărmanei fete a răspuns cu bătăi și batjocuri de tot felul, inclusiv de natură sexuală.

Însoțită și supravegheată pe stradă unde era obligată să se prostitueze

Bărbatul locuia cu fata și nu o scăpa o clipă din ochi. Îi controla toate mișcările, o însoțea în fiecare seară la „locul de muncă” și îi lua cea mai mare parte din venituri. Trei luni a durat coșmarul Alinei, luni în care i-a cerut în continuu agresorului ei să o lase să se întoarcă în România.

În timpul ultimelor violențe din partea bărbatului, fata a reușit să scape din casă și să iasă în stradă unde a început să strige și să ceară ajutor la trecători. O persoană a telefonat imediat la poliție iar agenții de la Comisariatul Flaminio conduși de Massimo Fiore, n-au întârziat să intervină, ne informează cotidianul romatoday.it.

Alina a fost transportată la o unitate spitalicească din apropiere pentru a primi îngrijirile necesare iar poliția a dat în urmărire bărbatul român care între timp dispăruse.

Agenții i-au identificat mașina lângă un complex de case populare de pe via Carlo Pirzio Biroli, zona Due Ponti, surprinzându-l în timp ce încerca să fugă abia sesizase prezența polițiștilor în zonă. Condus la comisariatul de poliție, tânărul de 24 de ani a fost pus sub acuzațiile de provocare de leziuni corporale, exploatare sexuală și favorizarea prostituției. Autoritatea judiciară a validat apoi arestarea, bărbatul fiind transferat în închisoare.
Prostituatele – multe dintre ele, victime ale traficului de persoane

Multe femei românce cad în capcana unor exploatatori și agresori fără scrupule. Le sunt promise locuri de muncă avantajoase în străinătate dar ulterior, odată ajunşi la locul de destinaţie, adeseori pe contul infractorului, tinerele descoperă că sunt „îndatorate” acestora şi prin urmare obligate să îndure umilințe, să muncească gratis sau pentru un salariu derizoriu.

Femeile sunt adesea recrutate ca să lucreze în sectorul serviciilor sau domeniul hotelier, așa li se promite dar când ajung în străinătate sfârşesc prin a fi bătute, violate și obligate să se prostitueze, forţate de teamă, datorii bănești, dependenţă de droguri sau violenţă. Multe dintre ele sunt supravegheate 24 de ore din 24 de către agresorii lor care le confiscă și documentele de identitate.

Dacă aveți cunoştință de astfel de femei care pot fi identificate drept victime ale unor infractori fără scrupule, recomandăm să avizați imediat autoritățile la:

autorităţile locale de poliţie sau carabinieri de pe teritoriul Italiei, (telefon 112);
misiunile diplomatice și consulare ale României pe teritoriul Italiei;
linia Tel-verde a ANITP: 0040 21 313 31 00 (apelabil şi din străinătate).

Advertisement


Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*