Scrisoare acasa

Draga Mama

Ti-am scris o scrisoare cand eram in asa zisa vacanta – ma refer atunci cand m-ai lasat la o matusa , la tara. Insa nu ti-am trimis-o. Dar o fac acuma.

Incerc sa fiu cat mai putin plictisitor posibil si sa evit faptul sa reamintesc ca in loc sa ma duci la mare, ai ales sa ma arunci in curtea unei femei pe care ai spus ca o cheama Matusa-ta. O cheama Ana si era o femeie care in loc de WC avea o cusca de lemn deasupra unei gropi in pamant.

Imi este greu sa nu intru in prea multe detalii care de fapt nu ar trebui scrise – probabil nici spuse, dar datorita deciziei tale de a scapa de mine pt 2 saptamani, eu inca platesc pretul linistii tale binemeritate.

Ana – e de treaba, imi place de ea. In fiecare dimineata mancam lapte cu gris – lapte proaspat,paine unsa cu dulceata – home made, am invat pana si diferenta intre lapte fiert si lapte cald din cauza ca a fost muls din vaca-capra-oaie cu 5 min inainte de a beau eu. Are un miros ciudat insa te obisnuiesti daca iti e foame.

Inainte sa crezi ca sunt nedrept si ma plang mult,vreau sa sti ca am invatat multe lucruri noi in 2 saptamani. Unul din ele este faptul ca mai bine nu mergi la WC seara, probabil nici nu e o idee buna, verisorul meu Dan, mi-a povestit ca au existat cazuri cand sunt sobolani care musca lumea de fund.

Sau faptul ca nu e bine sa te joci cu caii. Iapa ce tocmai fatase, avea un manz ? pui de cal pe care eu il hraneam cu porumb ce il furam din depozitul pt iarna. Il hraneam din mana, imi placea de el indeajuns de mult ca sa il caut in grajd chiar si cand EA – iapa era acolo.

Puiul de cal, era singurul meu prieten care nu facea misto de mine deoarece nu intelegeam dialectul local sau ca eram sensibil ca o fetita.In schimb, tot satul stia ca sunt bun la football. Copii de aici stiu mai mult despre cum se culege porumul decat despre regulii de football. Aparent, daca mingea iese afara din teren, poti continua atata timp ca crezi ca este important pt tine sa continui.

Cu ceva timp in urma, am intrat in grajd avand buzunarele pline de porumb – puiul de cal nu ma baga in seama daca decat daca ii ofer ceva de mancare. Banuiesc ca e o relatie de prietenie egoista intre mine si el, dar pana la urma, daca manci boabe de porumb, cred ca ai dreptul sa fi egoist.

Cum spuneam, intru pe usa, vad pe amandoi cai si ei ma vad pe mine. Instinctiv , stiam ca EA nu ma place si intodeauna am evitat-o. Insa gandind ca nici un cal intreg la minte nu ar ataca pe cineva cu buzunarele pline de porumb, am intrat.

Tot ce imi amintesc e zgomotul de sticla sparta care venea de la singura fereastra din grajd, fereastra care era in spatele meu. Banuiesc ca pana la urma nu sunt chiar o fetita din moment ce ma misc mai repede decat Bruce Lee.

Dupa ce am fugit afara , inchizand usa in spatele meu doar cu zavorul deoarece nu gaseam lacatul pt ca mai tarziu sa arunc cheia in iarba, am avut o relevatie. A trai la bloc, in cusca de beton la etajul 2, cateodata e preferabil.

The fucking horse – scuze pt limbaj – (e din cauza ca primesti scrisoare asta 17 ani mai tarziu ) the horse tried to kill me sau cel putin sa ma mance.

In afara de faptul ca a incercat sa ma muste, imi aduc aminte ca sa intors cu fundul la mine iar apoi am vazut ca in vis, un picior de cal care tintea mecla mea.

Matusa Ana nu stie ca in loc de cal are o bestie care merita facuta salam. Nu am spus la nimeni deoarece nu am voie sa intru in grajd.

Sper ca nu te-am plictisit cu scrisoarea mea, recent mi-am adus aminte ca eu nu pot face poze in Londra langa garda de onoare. Toata lumea face poze cu ei. Eu trebuie sa ma multumesc cu mine in fata la Big Ben. Insa sunt tot timpul atent daca sunt cai in preajma mea. Chiar si cand ma duc la baie.

Advertisement


click romania

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*