Suspendarea preşedintelui Trump, un balet politic al Partidului Democrat

Jerry Nadler (stânga) — Donald Trump (dreapta)
Jerry Nadler (stânga) — Donald Trump (dreapta)

La 8 august 2019 Jerry Nadler (D-NY), președintele Comisiei judiciare a Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, a apărut la CNN și a confirmat că în cadrul comisiei sale s-au lansat oficial „proceduri de suspendare” pentru o presupusă conduită incorectă a președintelui Donald Trump.

Putem numi asta „o ştire”. Dar oare aşa stau lucrurile?

„Este o procedură oficială de suspendare”, a spus Nadler. „Cercetăm toate probele, adunăm dovezile și, la finalul acestui proces, sperăm până la sfârşitul anului, să votăm articolele de suspendare în plenul Camerei sau nu vom face acest lucru. Aceasta este o decizie pe care va trebui să o luăm. Dar acesta – acesta este exact procesul în care suntem acum”.

Observați expresiile „procedură oficială de suspendare”, „toate probele” și „finalul acestui proces”.

Acum comparaţi-le cu următoarele grupuri de cuvinte: „cercetăm”, „adunăm”, „sperăm”, „să votăm […] sau nu vom face acest lucru” și „o decizie pe care va trebui să o luăm”.

Nadler interpretează baletul politic “Vom face şi nu vom face” pe tema suspendării.

Erin Burnett, realizatoarea emisiunii de la CNN, l-a presat pe Nadler să specifice dacă ancheta lui este considerată „procedură oficială de suspendare”.

„În regulă, deci când spuneţi procedură oficială de suspendare, ați început să redactați sau să pregătiți articolele de suspendare de care aveţi nevoie?”, a întrebat Burnett. Nadler a precizat că lumea nu trebuie să se „agațe de semantică” de vreme ce comisia pe care o conduce „cercetează” faptele și probele. „Există articole de suspendare introduse în urmă cu câteva luni și trimise comisiei”, a răspuns Nadler. „Pe măsură ce ancheta va continua, este posibil să dorim să redactăm propriile noastre articole de suspendare care să se potrivească mai bine cu dovezile. Vom vedea”.

Așadar, Nadler nu dorește ca lumea să se agațe de semantică şi asta pentru că el vrea anume să umfle nimicul pe care l-a obținut de la audierea consilierului special Robert Mueller într-un ceva care să îi justifice lui existența până la alegerile prezidențiale din anul 2020.

Vicepreşedintele republican al comisiei, Doug Collins (R-GA), a declarat: „Președintele Nadler este fie dezinformat despre ce înseamnă o anchetă oficială de suspendare sau induce în mod deliberat în eroare publicul american pentru a obține avantaje politice superficiale”.

Nadler a mai susținut că are şi binecuvântarea politică a președintei Camerei, Nancy Pelosi (D-CA). El a spus că „nu așteaptă” după președintă, care a fost reticentă în public să sprijine suspendarea lui Trump, dar a adăugat că ea a fost „foarte cooperantă” cu ancheta lui.

E vizibil cum Nadler își exersează din nou piruetele ca să cadă în picioare şi într-un caz, şi într-altul. El ne sugerează că face ceva, deşi oficial nu face nimic.

Deja cu aceasstă situaţie democraţii s-au întrecut pe ei înşişi în materie de josnicie. Din păcate pentru ei, aceeaşi măsură cu care operează acum împotriva oponenţilor politici li se va aplica şi lor în viitor.

Garaj Auto Romanesc, Mecanici Romani in Londra 07951900244 Meadow Industrial Estate Unit 9, Dale Cl, Barnet, Greater London EN5 1AU
Garaj Auto Romanesc, Mecanici Romani in Londra 07951900244 Meadow Industrial Estate Unit 9, Dale Cl, Barnet, Greater London EN5 1AU
About Tiberiu Dianu 55 Articles
TIBERIU DIANU, a graduate of universities in Bucharest (Romania), Manchester (UK), and Washington, DC (American University, US), and a visiting fellow of the universities of Strasbourg (France) and Oxford (UK), has published several books and a host of articles in law, politics, and post-communist societies. He currently lives and works in Washington, DC and can be followed on MEDIUM. https://medium.com/@tdianu

4 Comments

  1. Articolul tratează un eveniment recent. Democrații îşi continuă jocul de a-l amenința pe președintele Trump cu acuzația de suspendare.

  2. Recent Jerry Nadler, președintele comisiei judiciare din Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA, a anunțat începerea „procedurilor formale de suspendare”. Nadler insistă că ar fi un proces de colectare a probelor, dar, de fapt, el doar se joacă cu cuvintele.

  3. Această ultimă acţiune a democraţilor arată ilegalitatea acestei anchete și trădează multă indecizie.

  4. Există mai multe motive pentru această iniţiativă recentă. Fie Nadler vrea să inducă în eroare publicul american pentru avantaje politice, fie este neinformat despre ceea ce înseamnă realmente o anchetă oficială de suspendare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*