Un an departe de casa

Un an departe de casa si de tara. De curand am sarbatorit un an si am invatat sa merg pe strada si sa vorbesc engleza.

Acum un an, la scurt timp dupa ce am aterizat pe insula mi-am dat seama ca oricata engleza stiam din tara, cel mai bine o intelegeam pe doamna care anunta statiile in metrou. Cu restul oamenilor nu prea comunicam, nu intelegeam ce vorbesc.

Apoi am vazut ca masinile circula diferit fata de cum stiam eu, acest lucru ingreunandu-mi traversarile, pentru ca nu stiam din care parte ar putea veni masina. Aveam impresia ca este evident ca vin de unde vin si toata lumea de pe strada ma citeste ca pe o carte deschisa. Acum nu mai imi pasa, dar ma bucur cand o persoana necunoscuta ma intreaba cum ar putea ajunge in locul cutare din Londra, pentru ca – probabil – arat ca as fi de prin partea locului.

La scurt timp dupa venire am inceput sa muncesc. Ma miram cum cineva plateste pe altcineva ca sa stearga praful si sa dea cu aspiratorul intr-o casa curata oricum. La calcat boxerii a fost mai greu putin, nu datorita imprimeurilor sau dimensiunilor sugerate, ci ideii in sine, dar am trecut peste.

Majoritatea “stapanilor” mei (cum imi place sa ii numesc) sunt indieni. Asadar, intr-un an am avut timp si ocazia nu doar sa sterg de praf cultura Indiana, dar sa o si imbratisez; zeii mi-au dat in dar un sari, iar google m-a invatat despre Ganesha, Shiva si restul. Costcutter m-a invatat ce gust au curry, tikka masala sau berea Cobra. Intr-un fel consider ca romanii sunt precum indienii (oricat i-as huli eu intr-un anumit moment al existentei mele, dupa o zi de munca grea si cu fite): vin intr-o tara straina si muncesc din greu, in orice conditii, pentru un ban cinstit. Nu se aplica tuturor, pentru ca unii romani nu prea muncesc, iar altii nu muncesc pentru un ban cinstit. Ramane de vazut in 15-20 de ani cati dintre noi vor parca masini scumpe cu numere personalizate in fata unor case la fel de scumpe si personalizate cu flori de plastic la ferestre. Cred in steaua noastra norocoasa, chiar daca pare ca ea a apus inainte sa rasara.

Si mai cred ca niciodata de ziua mea nu voi mai sterge podele cu servetele umede cu miros de mere, pentru ca o sa imi refuz aceasta placere macar o zi pe an.

Silvia Campean

Advertisement


click romania

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*