Din primele relatări reiese că micuța, fiica a doi tineri români, se juca în compania mamei sale în jurul unei piscine din plastic amplasată în curtea casei. Fetița româncă se pare că a căzut în piscină și a murit înecată pe fundul acesteia, într-un moment în care mama sa s-a îndepărtat câteva clipe pentru a se ocupa de cealaltă fiică, mai mică decât micuța decedată.
Tragedia a avut loc în jurul orei 14:30 de luni, 10 iulie 2017, într-o casă la țară de pe via Peagnon a localității Castagnaro, provincia Verona, unde o fetiță româncă de numai 2 anișori și-a pierdut viața sub privirile neputincioase ale părinților.
Tatăl fetiței, care se afla în apropiere și el, auzind strigătele tulburătoare ale soției sale, a apărut în grabă și a încercat cu disperare să resusciteze micuța de doi anișori dar fără nicio speranță. Nici măcar personalul medical de pe ambulanță, odată sosit la fața locului, nu a mai putut face nimic pentru fetița conaționalilor noștri.
La fața locului s-au prezentat și carabinierii din localitatea Castagnaro precum și colegii lor de la Nucleul Operativ Radiomobil din Legnago, pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care fetița a decedat.