Dramă a avut loc în dimineață de 12 noiembrie 2017 la Salassa, lângă Torino, în Italia, unde a fost descoperit cadavrul unui bărbat român în vârstă de 60 de ani, spânzurat, în interiorul locuinței sale.

Bărbatul, care locuia singur, a fost găsit într-o casă la doar câțiva pași de centrul istoric din Salassa. Acesta este un cetățean român de 60 de ani care pare că și-a luat viața spânzurându-se. Atunci când carabinierii din Cuorgnè și personalul medical de la 118 au ajuns la fața locului, pentru bărbatul român nu mai era nimic de făcut.

Moartea ar fi avut loc cu câteva ore înainte ca trupul neînsuflețit al omului să fie găsit. Din primele investigații ale anchetatorilor reiese că bărbatul parcurgea o perioadă de profundă depresie, circumstanță pe care carabinierii încearcă să o verifice interogând apropiații și rudele victimei.

Cadavrul a fost transportat la spitalul din Cuorgnè și pus la dispoziția procurorului din Ivrea în vederea efectuării autopsiei. Investigațiile asupra cazului continuă.

Comments are closed.