Domnul VICTOR MARIN BASARAB incepuse sa scrie o carte despre Ion Pena in 2001. Din pacate timpul n-a mai avut rabdare cu el.
Marin Basarab, Victor, profesor, prozator si ziarist (n. 29 octombrie 1940, în Turnu Magurele, judetul Teleorman, m. 5 iulie 2003, în Bucuresti), a fost redactor – documentarist la ziarul Curentul (1997-2000). A publicat fragmente din romanul „Matase pentru Pontul Euxin” (1975, in revistele Luceafarul si Romania literara). A debutat editorial cu volumul de povestiri „Everest – Turnu Magurele”, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1978. A colaborat cu versuri si proza, recenzii, interviuri, eseuri si reportaje in „Azi”, „Curentul”, „Luceafarul”. A mai semnat: V.M. Basarab. Mai multe romane si volume de povestiri, precum „Toamna prostilor”, „Dupa caderea noptii de mai”, „Dimineata sclavului Epictet”, „Matase pentru Pontul Euxin”, „Dionysos, tatal meu plâns”, „Sarbatoare eroilor”, „Bonjour, Machiavelli”, „Rana mea Valahia”, au ramas nepublicate, prin sertarele diferitelor edituri. A fost distins cu premiul revistei Luceafarul pentru proza (1974). A fost membru al „Uniunii Ziaristilor din Romania” si al „Asociatiei Ziaristilor din Romania”.
—————————————————————
ION PENA – DELI ORMAN
de VICTOR MARIN BASARAB
Conditia provincialului in Inaltimea TROIANULUI de TELEORMAN
Cuprins:
Cadru geografic si mitologia disperarii
Cadrul fizic si psihologic al suficientei discursului critic
Epigrama,provincia si spiritul avangardist in provincie
Ion Pena intre Noica, Zaharia Stancu, Marin Preda si Florian Creteanu pe …”DRUM’
Urmuz-functionarul si provincia miraculoasa a Hortensia Papadat- Bengescu
Biografie si „Delir”
Repere ale personalitatii
Referiri critice
Note
———————————————————————————–
Incercam, in aceasta carte, o explicatie clara, cat mai lamuritoare pentru un discurs fara echivoc asupra ideii de provincialism cum, de pilda, ar fi aplicat-o profesorul nostru, G. Calinescu, superstitiei cu numele de Teleormann.
Marin Scarlat nu ne propune, in fapt, o co-laborare ostentativa sau o provocare sentimentala, ocazionala, ci o restituire : Ion Pena trebuie adus cat mai grabnic si precaut in locul ce i se cuvine.
Ion Pena trebuie sa re-intre in cultura noastra si , prin acel efort ambitios de a-si invinge un tip auster de provincialitate „paupera” la care a fost condamnat.
Noi nu facem altceva decat sa grabim procesul unei teribile erori de judecata valorica, procesul unei grabite susceptibilitati si sa apropiem termenul unui recurs motivat de un concept asupra eliberarii de prejudecata, sa apropiem, adica, termenul eliberarii neconditionate a unei vocatii literare si termenul de a se recunoaste un destin cultural despre care, cioranian vorbind, trebuie sa spunem : „o provincie-limita, intr-o cultura mica , se naste si exista in noi, prin si cu noi in masura in care oamenii ei de cultura si noi o recunoastem pana la disperare si ne propunem sa o invingem.
Nu vrem sa propunem cititorului acestei carti despre Ion Pena un reportaj cu ambitii de reformulare a destinului uman – convocat la judecata sa particulara sau, de ce nu ?, -chiar la Judecata de Apoi- in termenii axiologiei unei simple epoci conjucturale de libertati si revolutii, care inca nu si-au developat, valoric, ideile sale autentice.
Vrem doar sa repunem in circulatie absolut normala o valoare care ni se pare nedreptatit uitata.
ION PENA este un scriitor teleormanean si un nedreptatit national.
ION PENA isi incepe viata cu o moarte si cu un „DRUM”- disparut prematur (DRUM- 19440; ION PENA – 1944).
ION PENA – acceptat, receptat si recuperat ca EPIGRAMIST- este mult mai mult decat un scriitor cu identitate provinciala, este o maturitate independenta;
ION PENA cade sub incidenta „DRUM”-ului sau spre imensitatea unei campii si a unei paduri nebune ca sa ne explice noua, celor de azi, ca mersul pe jos al culturii orinetal-bizantine si in acelasi timp, nu este cu nimic mai provincial decat mersul pe sus al unei culturi aglomerate-globalizate-europenizate artificial, grabit si ..neospenglariene.
ION PENA, nu este o exceptie, este un model al dezastrului pe care trebuie sa-l suporte o cultura minora, cu motivatii de subsuficienta;
ION PENA – prin biografia, destinul si creatia sa – nu trebuie reabilitat cu eforturi editoriale, ci cultura teleormaneana si literatura romana trebuie sa accepte scuzele unei asemenea diligente recuperatorii.
Trebuie sa fie, de la inceput, foarte limpede amanuntul ca o literatura de altitudine balcanica, dar surprinzator de particulara si puternic individualizata nu si-a defintivat inca precis inaltimea provincialului si conditia autenticitatii.
Teleormanul incepe cu o fantana (Fantana ) si a dat literaturii si culturii romane si (daca nu exageram!) europene, cateva definitii foarte certe si motivate ale dimensiunii artistice fara echivoc.
Cu deosebire, satul teleormanean din Dunarii, a stabilit destul de certe si rafinate re-Definiri ale capacitatii intelectualului de obarsie tataneasca spre a invinge subestimari cu dimensiuni ipocrite si de a stabili precizie matematica si exactitate platonica.
Evolutiile spectaculoase
Relevant ar fi sa citam patru destine: Stancu, Preda, Galaction, Noica si am configura imaginea aproape completa a marilor ambitii carturaresti si estetice ale spatiului geografic la care ne referim.
n.b. : Cand Blaga spunea unui scriitor ardelean „Fereste-te de mare, scit!”, gandea, intr-o realitate demna de mare precizie, o amenintare mai vasta : proza mare urca din provincii dunarene.
Aici ar trebui invocata, desigur, capacitatea scriitorului din Teleorman, inclusiv a lui Ion Pena, de a demonstra ca proza mare nu se poate produce fara un simt acut al analizei realitatii sociale pe care numai epigrama il poate da.
O prima definitie a provinciei ar trebui sa invinga falsa impresie ca zonele culturale se inregistreaza strict geografic. Provincia se afla in noi si in fiecare om de cultura . Ion Pena a fost un asemenea om pe care, nici cultura provinciala, nici realitatea culturala nu l-au putut inregistra in autentica sa vocatie de poet fundamental, epigramist de expresie si analist social de previziune.
n.b. : vom demonstra in sub text altitudinile sale lirice ( poeme ), metafizice si fictionale ( fantaziale ), precum si atitudinal social politice. Moartea sa ( vezi ) nu este o simpla intamplare ( ?! ) .
Cand provincialul cade in ispitirea dea a defini prin latitudine criteriul de valorizare cum ar fi , sa zicem , marginalitatea , el cade imediat sub inexplicabilul drum ar propriei deceptii .
Prin Ion Pena incercam si explicatii prin determinari reductive si putem proba ca mari idei si spirite cultural – artistice s-au format, nu venind de la centru, ci intorcandu-se spre asa-zisa lor provincie.
Ca sa reintram in domeniul artei cum ar definit George Calinescu epigrama este suficient sa spunem ca , intre centru epigramistic ploiestean ( vezi M. Sevastos, „ Monumentala geografie „ ), cel din Bucuresti, Iasi , Vaslui si Buzau si centrul teleormanean se pot stabili bune raporturi de dialog si similitudine.
Dar cat de minora e arta epigramei si de ce trebuie sa restrangem activitatea lui Ion Pena la epigramie ?
De ce nu trebuie sa luam in calcul lucrari pe care le primim ca semnale dintr-o buna si remarcabila valorificare a actului literar – cultural, artistic.
De foarte multe ori, critica si istoria literaturii romane ( chiar N. Iorga , G. Calinescu, Eugen Simion, N. Manolescu ) includ un capitol de analiza a ironiei ( vezi si „ Masca-antologia artei ironice”, St. Cazimir ) exact la limitele in care figuratia epigramatica ascunde dramatismul comicului si ironicului.
Oricum se stie ca absurdul ionescian si absurdul de tip caragialesc-hurmuzian au foarte buna vecinatate cu cronicile muntenesti, revuistica munteneasca si , cu deosebire, pofta de ”Galceava sufletului cu trupul ” – cantemiresca , dar tanand de ……
Teleormanul a iscat, prin marii lui prozatori, un asemenea repros literar, ca si brailenii, de altfel ( Fanus Neagu, Banulescu ) .
Ion Pena , poate cel mai indreptatit si autoritar epigramist teleormanean, ne demonstreaza ca manifestarea sa critica este o atitudine care nu se divulga, ci se impune. Pana si auto ironia functioneaza milimetric si nimeni nu mai poate demonstra ca e provincial atata vreme cat dialogurile sale epigramistice merg pana la caricaturizarea celor care faceau buna casa cu „ certurile de curte „ ( vezi Cocea si curtea regala ) si certurile de elita
( Minulescu…).
Dar nu acest aspect minim al epigramei vrem sa-l demonstram aici , ci vrem sa subliniem valori pe care , nici istoria literaturii, nici critica literara nu le-au putut semnala decat ocazional.
Ion Pena , poet liric ; Ion Pena , jurnalist de o teribila acuitate si forta atitudinala; Ion Pena, un vizionar. Noi vom persista intr-o justa valorizare estetica si literar artistica in intentia intentionala si………. anuntata de a reconsidera , nu atat un portret uman, cat un destin cultural pe aspectul violent si manifest exprimat al omului care a transformat calea in „Drum”.
Poate parea paradoxal, dar o biografie incepe cu datele esentiale si determinante ale geografiei si nasterii unui autor .
La Ion Pena, se poate spune ca biografia e bine si precis asezata in delimitari teleormanene, dar ca destinul incepe cu o moarte .
Nasterea lui incepe cu o moarte: nasterea lui biogragfica este pandita de o amenintare tulburatoare si, martori fiind atator morti, a trebuit sa suporte acelasi destin.
Suspecta, absolut din toate punctele de vedere, moartea, in 1944 la Alba-Iulia , a lui Ion Pena, poate declansa un proces spiritual ( si anume al constiintei ) privind achitarea datoriilor catre Uniunea Sovietica, nu numai de catre poporul roman, material, act si de culturalitatea romana, „ tradatoare”( vezi Pacala 1941-1943 ).
Pentru un intelectual de statura moral politica si critica lui Ion Pena , epigrama si caricatura din Pacala urmau sa atraga dupa ele o atitudine „ justificabila „ in 1944, cand armata romana se afla in efort „ comun „ cu armatele eliberatoare la Alba –Iulia.
n.b. : Stiindu-se ca apartinea gruparii „ Drum „ din Teleorman – desi bine orientata spre stanga, ea fiind profund legionara – toti „ carturarii teresti erau urmariti in mod special atat de divizia „ Tudor Vladimirescu „ , cat si de armatele bine informate, eliberatoare .
Aflat pe front la Alba – Iulia , Ion Pena este realmente decimat de o masina ruseasca si-n imprejurari clandestine, sfarseste mult inainte de vreme de a-si fi publicat cartile sau macar de a-si fi afirmat cu maturitate intentii de directii culturale.
Urmarim sub acest raport, pe epigramistul Ion Pena, pe poetul Ion Pena, pe politicianul pamfletar din „Pacala”, dar , cu deosebire pe vizionarul, care duce pana in 2000 si , o extrordinara poveste de care, chiar literatura engleza ar fi trebuit sa tina cont.
„ Fantazia „ ar trebui nu numai repusa in circulatie, ar trebui asezata intr-o exacta comparatie cu proza urmuziana, intr-o corecta intelegere a vizionarismului sud-est european si , de ce nu , la baza teatrului absurd ionescian.
Oricat ar parea de paradoxal, o biografie se distanteaza de un destin numai in masura in care subiectul analizei impune , intr-o ordine categorica, un statut special .
Nascut in 1911, 25 august in comuna Belitori (actualmente, Troianul), judetul Teleorman, Ion Pena urmeaza scoala primara aici, apoi Scoala de comert elemenntar din Rosiorii de Vede, fiind coleg, printre altii, cu viitorul publicist N.Stanescu-Udrea.Absolva Scoala superioara de comert din Turnu Magurele avandu-l coleg pe Florian Creteanu (primul prefect de Teleorman dupa 1944), poet, pedagog si scolarh de cenacluri dupa o perioada de penitenta stalinist-bolsevica autohtona.
Ion Pena colaboreaza intens, frecvent si acid la ziarul rosiorean „Drum” cu epigrama si poezie.In 1939, la Tipografia si legatoria de carti „Lumina poporului” din Rosiorii de Vede ii apare volumul de epigrame „Furcile caudine” cu doua cicluri: „Albe” si „Negre” si cu un portret „semnat” de Al. Popescu –Tair.
Doar cateva poezii din volumul „Iarmaroc” au aparut in ziarul „Drum”.
Epigramele cuprinse in „Furcile caudine” – cum afirma G.Filimon si Prof. I Bala in „Fise de istorie literara”- „un spirit inteligent, corosiv si ironic, cunoscator al lumii literare de atunci, al moravurilor timpului vestejite in epigramele sale.
Lucreaza ca perceptor-functionar ca si Urmuz, „mediocru” stipendiat intr-un aparat administrativ pentru indeletniciri „ticaloase” (din greaca,tichalos=perceptor-frumos imbracat), scrie epigrame, face polemica, traduce din Esenin si proiecteaza o proza speciala de anticipatie.
Ion Pena este un caz de inconfort biografic, un scriitor pe care literatura dintre cele doua razboaie l-a produs, l-a impus si care si-a alimentat cu un teribil simt al proportiilor potentialitatea artistica, expresia si desenul individualizarii.
Daca biografia lui trebuie oricum delimitata geografic si istoric (Belitori, 1911,25 august; Alba-Iulia,1944, 29 iulie. Functionar. Colaborator la „Drum”. Publicist alaturi sau in dialog „epigramatic” cu Teodoreanu, Cocea, Eftmiu sau mai marunti „provinciali…) destinul sau incepe cu ideea mortii.
(Certificatul de deces-vezi facsimilul !-ne precizeaza o moarte suspecta a unui tanar de 33 de ani, intr-o zona in care la data constatarii nu ajunsesera trupe sovietice si nici nu fusesera semnalate reactii antifasciste.
„Accidentul” de care actul oficial nu aminteste absolut nimic pune in evidenta o moarte naturala.
Vorbeam insa de faptul ca destinul lui Ion Pena incepe cu ideea mortii. Premisa numarul unu ar putea fi formulata simplu: taranul Ion Pena masoara lumea in care s-a nascut cu masura Ecleziastului.Orice critic sau istoric literar trebuie sa aiba, in primul rand, in vedere si sa proiecteze-fara ambitiii contagiat de un stil galagios de a face critica si istorie literara moderna – raportarea lui Ion Pena lamecanismul si dinamica prozei „absurde” urmuziene.
Citind proza de anticipatie a lui Ion Pena, „Moneda fantazienilor” si „Fantazia”(daca asemenea titluri ar acoperi proiectul de o extraordinara deschidere ?!) trebuie sa restabilim (sau sa repunem sub accent) urmatoarele trei dimensiuni:
1.Scrise in anii celui de al doilea razboi mondial, textele divulga in buna maniera swift-iana un proces, o investigare atenta si lucida a unei lumi care se anunta, cel putin cu precizie dupa Ialta.
Cel ce avea sa moara in 1944, inainte de intrarea trupelor sovietice in Romania, cel ce ridiculizase bolsevismul in „Pacala” si in alte publicatii, Ion Pena „povesteste” cu umor si ,de ce nu, teribilism „intamplari” de pana la anul…2001.
‚’’’’’’’’’
Fragmentul de mai sus,din „Moneda fantazienilor” , „povestire utopica si nu numai”, publicata in „Drum”, dezvaluie nu numai o intentie polemica, nu numai un spirit acut de observatie critica,nu numai o revolta ingaduitoare ci, in primul rand, o febrila capacitate a echilibrului.
Ion Pena este un analist pe care istoricii ocazionali sau teritoriali l-au ascuns in spatele epigramistului.Va trebui sa se insiste intr-o noua intelegere, tocmai pe aceasta capacitate de discernamant si sa fie revalorizat mai nuantat. O vom face in spatiul cuvenit si in segmentele destinate unei critici mai severe,impuse de chiar „inaltimea” textelor sale.
Am putea chiar sustine si demonstra ca „textele” dezvolta si releva un tip de gandire pe care un singur prozator roman l-a dus la bun sfarsit, dar ca dramaturg,Eugen Ionescu.
„proza” lui Ion Pena, scrisa in 1937-1938 proiecteaza, intr-o viziune proprie evenimente chiar ale anilor de sfarsit…de veac.(Sa nu anticipam insa anticiparile autorului.O vom face mai apliat la momentul potrivit)
Daca am spus ca Destinul unui autor ca Ion Pena este inconfortabil, inseamna ca acesta si-a…”anticipat” propriul sfarsit minus imprevizibilul.
Proza pe care o invocam pleaca dintr-un stil imprumutat de la mecanismele literaturilor europene, acela de a decurge in sensul in care orice tip de cenzura ar putea si ar trebui sa protejeze din punct de vedere politic, social si moral..Dar nu numai literaturile occidentale de vizionarism ar putea fi invocate aici ca modele. De ce nu am aduce in discutie cronicile muntenesti (Radu Popescu, Stoica Ludescu) sau palavrageala, ironia, portretistica de sorginte antonpanesca, fimonianna sau caragialesca ?!
Ori din proza lui Ion Pena, publicata sau nu, oricand s-ar putea cita justificative fragmente, prin care se demonstreaza ceea ce am afirmat mai sus: cand o realitate sociala, morala sau politica depaseste pragul epigramisticii, pragul atitudinii imediate, are nevoie de un supliment imaginar.
Ion Pena descopera aceasta maniera de a scrie in proza sentimentala engleza, J.Swift, D.Defoe, etc. Propunem, asadar, cititorului o perspectiva grotesc imaginata a unei realitati amendate de replici contemporane.
Este curios, totusi, ca Ion Pena, in anii 1937- 1942 vorbea despre tarani, improprietarire, cooperativizare, despre stalinism cu o extraordinara perceptie a realitatilor din 1953, 1962, 1989 si 2000. Scriitori romani de anticipatie sunt, fata de aceste texte la care ne referim, submediocri. Ei construiesc in maniera Tugui, Mironov o literatura stiintifico-fantastica cu pretentii valorice.
Ion Pena, ca si Urmuz, ofera model in aceasta directie si lucrarea de fata isi propune sa ofere cititorului argumentele convingatoare ale sanselor pe care le-ar fi avut literatura romana daca ar fi decurs natural si normal in liniile expresionismului si ale vizionarismului artistic. Nu vrem sa demonstram ca numai provincia e in stare de anume tertipuri sau exhibitii, ci, in primul rand, sa refuzam centrului calitatea de punere in clasa, gen sau specie a unei anumite virtuti cu o dinamica scriitoriceasca. Ni se ofera , chiar si conjuctural, sansa de a recupera intr-o foarte lunga si arborescenta proza, fie si numai cateva fragmente de o elocventa cu adevarat tulburatoare.
‚’’’’’’’
Spuneam ca destinul acestui scriitor incepe cu o moarte, dar nu putem demonstra cu dovezi certe ca „accidentul” fatal din 1944 e datorat unor atitudini mai vechi ale scriitorului in reviste precum „SO4H2”, „Pacala”, dar nici nu putem trece cu vederea atitudinea si gandirea antisovietice, antistaliniste, antibolsevice.
Asta nu inseamna ca revista si editura „Drum” ar trebui catalogate, cel putin din acest punct de vedere, doar din nevoia de etichetare, ce ar duce la superficializarea demersului istorico-literar, drept miscari revisistice de „atitudine” legionara.
Noi nu avem la indemana la aceasta data decat atitudini firesti, iar ca dovezi nu putem prezenta decat manifestari strict artistice.
Propunem, totusi, o proiectie speciala asupra miscarii legionare interbelice, in care intelectualitatea munteneasca a aderat fara a presupune ca vreodata va fi nevoie de o disculpare.
Daca extragem din biografia lui Ion Pena amanuntul ca a urmat acelasi liceu comercial cu Dumitru Popescu, Florian Creteanu si inca foarte multi atitudidarzi teleormaneni, ar fi suficient sa socotim sa socotim ca intelectualitatea provinciala si-a formulat chiar un crez politic din aceasta deschidere spre reactia radicala cu privire la elementele……………..
…………………………………….
Din pacate domnul Victor Marin Basarab a plecat dintre noi la scurt timp dupa ce incepuse sa lucreze la aceasta carte despre Ion Pena”