În seara zilei de 30 ianuarie 2018 preşedintele Trump a transmis un discurs despre Starea Naţiunii, care a pus o faţă umană pe planul său de a reforma guvernul și de a revigora visul american, ce părea să fi dispărut în timpul administraţiei Obama.

Președintele ar fi putut alege să livreze obişnuita listă punctuală cu promisiuni, care ar fi fost pe placul Washingtonului pentru o scurtă perioadă de timp. În schimb, el a optat pentru un discurs pasionat și foarte uman, ţesut pe o tapiserie de povești autentice despre americanii de rând, ai căror câțiva reprezentanți fuseseră invitați să se alăture asistenţei.

Astfel, ni s-a reamintit de micii proprietari de ambarcaţiuni private, voluntari în acţiunile de salvare a oamenilor în urma unui uragan devastator, de necunoscuţii care protejau alţi necunoscuţi de ploaia de gloanţe de la hotelul din Las Vegas. Am auzit întâmplări cu soldaţi care salvau vieţi în timpul uraganului Harvey din Texas şi cu pompieri care evacuau copii dintr-o tabără californiană de vară amenințată de incendii. Ni s-a adus aminte de deputatul republican Steve Scalise, supravieţuitor al unui malefic atac armat declanşat de un suporter democrat, precum şi de eforturile eroice ale poliţiştilor şi ale personalului medical care i-au salvat viața.

Micii afacerişti din Ohio au reprezentat ilustrarea succesului reformei fiscale a președintelui. Un băiat de 12 ani din California, care a iniţiat o mișcare de răspândire a 40.000 de steaguri la mormintele eroilor americani, a devenit cel mai recent exemplu de veneraţie pentru cei care au slujit patria și pentru cei care onorează drapelul american cu mâna pe inimă și se ridică atunci când se intonează imnul național.

Victimele bandelor de imigranți ilegali au fost reprezentate de părinții lor supraviețuitori din Long Island.

Ni s-a reamintit de lupta constantă a Departamentului de Siguranţă Naţională împotriva infractorilor periculoşi şi a bandelor de răufăcători prin prezența unuia dintre agenții speciali de anchetă ai departamentului, a cărui echipă a arestat circa 400 de infractori. Familia unui poliţist din statul New Mexico, care a adoptat un bebeluş de la o mamă heroinomană necăsătorită, a devenit un simbol al angajamentului actualei administrații de a lupta împotriva epidemiei de droguri și de a asigura tratament adecvat pentru toxicomani.

Lupta și victoria armatei americane contra grupării ISIS din Siria au fost descrise printr-o evocare emoţionantă despre un brav militar care i-a salvat viața camaradului său dintr-o clădire minată, prin respiraţie artificială pe drumul la spital şi în timpul operaţiei. Brutala dictatură nord-coreeană a fost ilustrată prin două cazuri de cetăţeni americani şi coreeni acuzați de “crime împotriva regimului”, motiv pentru care aceştia fuseseră torturaţi până în pragul morții.

Un sondaj CNN apărut la scurt timp după discursul preşedintelui a relevat “reacții foarte pozitive” în proporţie de 48% şi altele “relativ pozitive” în proporţie de 22% (împreună totalizând 70%), similare celor de care au beneficiat președinții Bush şi Obama în anii 2006 şi 2010.

Într-o contraargumentaţie mai scurtă, dar şi mult mai ştearsă, tânărul deputat democrat din statul Massachusetts, Joe Kennedy III, a susținut că democrații pot elimina “falsele opțiuni” ale republicanilor, că partidul său are un “program mai bun” și că e capabil “să lupte pentru ambele categorii de americani”, adică cei de pe coastele de est şi de vest şi cei din interiorul ţării.

Adevărul este însă că democrații au ignorat constant interesele celor din interiorul ţării, motiv pentru care ei au pierdut în doar șase ani şi Congresul, și președinția. Încercările lor tardive de a recâștiga această parte înstrăinată a electoratului vor fi cu siguranţă testate în timpul alegerilor parţiale din 2018.

Până una-alta, imaginea Partidului Democrat continuă să rămână aceea a unui grup interesat în special de protejarea intereselor așa-numiţilor “visători” (“Dreamers”), adică acei imigranţi ilegali minori beneficiari ai decretului prezidenţial al lui Obama de Deportare Amânată a Copiilor din America (Deferred Action for Childhood Arrivals, pe scurt DACA). Aceştia sunt văzuţi de liderii democraţi ca “o sursă de inspiraţie” și care fac “mai luminos” viitorul Americii.

Spre sfârşit, preşedintele Trump a reamintit tuturor că “şi americanii sunt visători”. Prin urmare, democrații mai au un drum lung de parcurs în tentativa lor de a-și îndepărta eticheta de partid DACA (altfel spus, “Democrații Acţionează Contra Americanilor”) și de a recâştiga încrederea poporului american.

 

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în varianta engleză în original şi varianta română în traducere, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

3 Comments

  1. MARCELA DESCULTU on

    Articolul prezintă câteva exemple umanitare de sacrificiu: salvarea oamenilor în timpul unui uragan puternic de către voluntarii care și-au sacrificat viața și salvarea copiilor din California într-o tabără amenințată de incendiu.

  2. MARCELA DESCULTU on

    Gestul băiatului de 12 ani de a pune o mulțime de steaguri americane la mormintele eroilor este un exemplu de respect profund pentru steagul american. Toate aceste exemple și altele, menționate în discursul preşedintelui despre Starea Naţiunii, dovedesc patriotismul și arată americanilor că trebuie să fie uniți în momentele dificile.

  3. MARCELA DESCULTU on

    Președintele Trump a propus reformarea guvernului și îndeplinirea visului american. În doar câteva exemple puternice, el a subliniat calitățile autentice americane.

Leave A Reply