Judecătorii europeni au decis că Lituania și România au gazduit inchisori secrete si că au încălcat drepturile umane la doua persoane suspectate ca apartin de organizatia terorista al-Qaeda, ajutând CIA să-i tortureze.
Statele Unite i-au capturat pe Abu Zubaydah și Abd al-Rahim al-Nashiri după atacurile din septembrie 2001 din SUA și ei se află acum in închisoarea din Guantanamo Bay.
CIA a operat închisori secrete, inclusiv în Lituania și România, a decis instanța europeană. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a declarat că ambele țări au ajutat SUA la maltratarea celor doi suspecți.
Existența așa-numitelor “site-uri negre” ale CIA pentru interogatorii numite”predare secretă – secret rendition” – au fost păstrate in secret pentru mulți ani după 11 septembrie.
Unul din ei este Abu Zubaydah, un palestinian apatrid, născut în Arabia Saudită, despre care se crede că a fost recruiter-șef al grupului al-Qaeda în anii 1990 și ca a devenit mai târziu un organizator-cheie, care leaga pe Osama Bin Laden de alte celule al-Qaeda.
Abd al-Nashiri, născut în Arabia Saudită, a condus operațiunile al-Qaeda în regiunea Golfului, potrivit serviciului american de informații.
1 Comment
la fel au facut si englezii
M16 put questions to prisoner waterboarded 83 times by CIA
Damning evidence in UK parliamentary report finds security services had ‘direct awareness’ of Saudi prisoner being waterboarded and suffering other ‘interrogation techniques’
https://www.theguardian.com/uk-news/2018/jun/30/british-intelligence-officers-linked-to-man-waterboarded-83-times-mi6-cia-rendition