Dogmatism contra pragmatism

După un an în funcție, președintele Donald Trump continuă să înscrie puncte la capitolul “promisiuni făcute, promisiuni păstrate”. Și acest lucru devine deja evident chiar și pentru detractorii săi.

Să recapitulăm: retragerea din Parteneriatul Trans-Pacific; deschiderea explorărilor de gaz şi petrol din Alaska şi Arctica; numirea unui judecător conservator la Curtea Supremă și stabilirea unui record în primul an prezidenţial în materie de numiri de judecători la curţile de apel; distrugerea califatului creat de ISIS; adoptarea unei legi de tăieri masive de impozite şi de creare de locuri de muncă; abrogarea mandatului individual prevăzut de Obamacare (conform cu care cei neasiguraţi medical trebuiau să plătească o penalitate lunară neconstituţională); începerea construcţiei Zidului la frontiera cu Mexicul și reducerea imigrației ilegale (prin aplicarea politicii de “toleranţă zero”); intenția anunțată de a retrage Statele Unite din Acordul climatic de la Paris; relansarea economiei naţionale şi reducerea substanţială a şomajului, inclusiv în rândul minorităţilor şi al femeilor; reducerea la jumătate a numărului de regulamente emise de autorităţile administrative; iniţierea reformei NATO în privinţa îmbunătăţirii contribuţiei financiare a aliaţilor; revitalizarea programelor NASA şi crearea unei Forţe Spaţiale în cadrul sistemului de apărare; întâlnirea directă de la Singapore din 12 iunie 2018 dintre preşedinte şi liderul nord-coreean Kim Jong-un privind denuclearizarea Coreii de Nord şi repatrierea rămăşiţelor umane ale soldaţilor americani ucişi în timpul Războiului din Coreea, evenimente precedate de eliberarea a trei prizonieri americani din Coreea de Nord fără compensaţii financiare; denunţarea acordului nuclear cu Iranul, iniţiat de administraţia precedentă a preşedintelui Obama; mutarea Ambasadei americane din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.

Bineînţeles că dacă ar fi să ne luăm după elucubraţiile prăpăstioase ale presei centrale americane (dominată de stânga), în curând cerul se va prăbuşi şi va veni Armaghedonul.

Retrospectiv, îmi amintesc că, la mai puţin de o săptămână de la alegerile prezidenţiale de la 8 noiembrie 2016, respectiv la 14 noiembrie 2016, a avut loc o conferinţă de presă organizată de fostul preşedinte Obama. Alegerile fuseseră deja pierdute fără drept de apel de Hillary Clinton, care câştigase iniţial doar 232 de electori (în final, doar 227, pentru că 5 dintre ei nu au mai votat pentru ea). Donald Trump, pe de altă parte, care avea nevoie doar de 270 de electori pentru a câştiga, a obţinut (contra tuturor prezicerilor presei de stânga) iniţial 306 electori (în final, doar 304, pentru că 2 din ei nu au mai votat pentru el). La acea conferinţă de presă, deci, fostul preşedinte Obama a avut o serie de remarci maliţioase despre viitorul preşedinte Trump. Ceea ce era de înţeles, având în vedere faptul că protejata lui, Hillary, nu avea cum să îi mai continue politica. Printre altele, fostul preşedinte Obama a remarcat, cu un ton de reproş, că Trump ar fi fost mai mult un pragmatic decât un ideolog.

Sentimentul meu a fost că, făcând această afirmație, fostul președinte a dorit să ţintească într-o anumită direcţie, dar efectul afirmaţiei lui a avut un efect de bumerang. Cred că intenția lui inițială a fost aceea de a sugera republicanilor din Congres că reprezentatul lor, proaspăt ales, nu ar fi fost atât de fiabil ideologic și, prin urmare, Partidul Republican ar fi urmat să aibă unele probleme în viitor.

Acestea fiind spuse, cred că această declarație ne-a arătat că Barack Obama, fără intenţie, desigur, a admis indirect următoarele lucruri:

(1) Că Obama însuși este un ideolog. Deși întreaga națiune ştia de la bun început acest lucru, prin recunoașterea lui indirectă, Obama a admis, de asemenea indirect, şi că:

(2) El, Obama, a fost un preşedinte părtinitor, care a divizat naţiunea americană. Ideologii nu pot reprezenta o națiune atât de diversă ca Statele Unite (și, de fapt, nimeni nu o poate face în mod obiectiv). Admițând acest lucru, Obama ne-a spus că el şi-a lăsat ideologia să vorbească împotriva unei jumătăți de națiune. Acest lucru a fost dovedit dincolo de orice îndoială prin adoptarea programului de asistenţă medicală naţională Obamacare (votat doar de democrați) și prin multiplele lui iniţiative prezidenţiale (decrete prezidenţiale/ordonanţe executive sau exercitarea discreţionară a dreptului de veto), care au sfidat, la un moment dat, chiar pe parlamentarii democraţi. Să ne amintim, bunăoară, de votul democraţilor din 28 septembrie 2016 împotriva dreptului de veto al lui Obama contra unui proiect de lege care angaja răspunderea juridică a Arabiei Saudite faţă de victimele americane ale evenimentelor din 11 septembrie 2001.

(3) De asemenea, Obama a recunoscut indirect că oponentul său, Donald Trump, fiind “pragmatic”, ar putea avea, prin urmare, o marjă mai largă de a acoperi interesele celeilalte jumătăţi a naţiunii americane. Venind din partea unui tradiţional inamic politic al lui Trump, precum Obama, această afirmaţie s-a transformat, aşadar, într-un compliment extraordinar de eficient, deși neintenționat.

În prezent, fiind eliberat de povara prezidențială, Obama poate petrece mai mult timp liber adâncindu-se în lectură (atunci când nu joacă golf). Ar putea începe, de pildă, cu “Arta negocierii”.

La urma urmei, acest lucru poate însemna sfârşitul lungului drum al nopţii naţiunii noastre către zi.

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în varianta engleză în original şi varianta română în traducere, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.