Am fost in uichend la tara (in Oltenia, ba!).
De cand imi tot zic sa ma mai controlez si eu cand plec. De data asta am uitat sa-mi sterg unghiile, m-am dus cu ele albastre. Bine, tataie a crezut ca e de la inima, dar mamaia s-a inchinat si a scuipat in san.
Mi-am amintit cum, acu’ vreo 6-7 ani, cand m-am dus la tara mi-am intins chilotii la uscat pe sarma din curte. Sa mai precizez? Erau tanga, doar atele de ei.
A doua zi, cand m-am dus sa-i iau, chilotii nicaieri. Ma uit pe jos, nu erau. Ma mai uit prin curte, nu erau. O caut pe mamaia s-o intreb daca i-a luat. Mamaia nu era acasa.
Cand a venit mamaia, care fusese la moara, am intrebat-o: bre, ai luat matale niste chiloti de pe sarma? Mamaia: ba (ea nu-l foloseste pe “nu”), n-am luat si nici nu erau, pai nu-i vedeam io? Zic: ma, mamaie, n-auzi ca io i-am pus ieri la uscat? Erau si nu mai sunt. Mamaia: tu n-auzi ca nu erau? Io ma sculai de dimineata sa ma duc la moara si nu era nimic pe sarma. Era un ilastic incurcat, legai sacu’ cu el.
Mamaieeee, aia erau chilotii mei.
Se enerveaza mamaia si incepe sa toace: auzi la ea, ca am legat io sacu’ cu chilotii ei… Si urla la mine: ma duc sa-ti aduc ilasticu’ ala sa vezi si tu. Si sa mai zici dupa aia ca era chilotii tai.
Si vine mamaia, evident, cu chilotii mei in mana. Ii explic ca aia chiar sunt chiloti, nu prea ma credea. Pana la urma, imi dau pantalonii jos si ii arat. Mamaia (dupa o lunga pauza):
– Maica, pe vremea mea nu se vedea curu’ de chiloti, acu’ nu se mai vad chilotii de cur…