Preşedintele Donald Trump şi naţionalism-populismul american

Nu am auzit pe nici un președinte american care să se descrie, cel puțin în public, şi cu atât mai puțin în fața unei mari mulțimi de oameni, ca “naționalist”. Și chiar ca unul mândru. Nu că nu am fi avut până acum niciun președinte naționalist.

George Washington a fost naționalist când, împreună cu Alexander Hamilton și James Madison, a convocat Congresul pentru o convenție constituțională în 1787 care a produs Constituția pentru un guvern național puternic, dezbătută în fiecare stat, adoptată în unanimitate și pusă în aplicare în 1789 (vezi Edward J. Larson, George Washington, naţionalist, University of Virginia Press, 2016).

Andrew Jackson a fost considerat un promotor al populismului naționalist american din secolul al XIX-lea (vezi Uri Friedman, “Ce este un populist? Și este Donald Trump unul din ei?”, The Atlantic, 15 septembrie 2017).

Abraham Lincoln a fost naționalist când, într-un discurs din 1858, a afirmat că naționalismul civic american era o metodă de unire a oamenilor de diverse origini etnice într-o naționalitate comună (vezi Abraham Lincoln, “Adresă către alegătorii din Chicago”, 10 iulie 1858).

Dar, luni, 22 octombrie 2018, în Houston, Texas, în fața unei audiențe de peste 100.000 de persoane, președintele Donald Trump a declarat, în sfârşit, acest lucru. Adică a pus punctul pe “i”.

“Democrații radicali doresc să întoarcă ceasul istoriei înapoi pentru dominaţia globaliștilor corupți şi lacomi de putere. Știţi ce e un globalist, nu? Știţi ce e un globalist. Un globalist e o persoană care dorește ca lumea de pe glob să o ducă bine şi căreia, sincer, nu-i pasă prea mult de ţara noastră. Și știţi ceva? Noi nu putem accepta asta. Știţi, există un cuvânt care a devenit cam demodat. Se numește “naționalist”. Și zic eu, chiar aşa, nu trebuie să folosim acest cuvânt?! Știţi ce sunt eu?! Sunt naționalist, e bine? Sunt naționalist. Un naţionalist. Nimic mai mult. Folosiţi acest cuvânt, folosiţi-l!”

Vizionați AICI.

Trăim vremuri când cuvinte precum “naționalist” sau “patriot” sunt constant batjocorite sau defăimate de stânga cea arogantă și de presa găunoasă aservită acesteia. Aşa încât e nevoie de mult curaj pentru un lider politic, ba chiar un președinte de ţară, ba chiar liderul lumii libere, să aibă o expunere atât de clară.

Și acum, că președintele Statelor Unite a declarat deja acest lucru și chiar e mândru de aceasta, e timpul ca şi noi toți să îl luăm, în sfârşit, în serios. Și nu mă refer doar la cei care l-am votat și care l-am luat în serios de la bun început, ci la absolut toți, adică şi la ceilalţi.

Trump a oficializat din acest moment naționalismul atât ca o credinţă, cât şi ca ideologie, doctrină și politică în acelaşi timp.

Naționalismul poate fi considerat de pe acum drept direcția oficială a Casei Albe pentru viitor.

De acum înainte, liderii politici ai lumii, în special cei conservatori, ar trebui să se considere înștiințați. Ei vor trebui fie să adere, fie să se distanțeze din punct de vedere ideologic de Trump.

Pentru că aici, în Statele Unite, Partidul Republican nu mai este doar un partid conservator, ci și unul naționalist. Președintele Trump l-a redefinit deja. În aceeași măsură în care Partidul Democrat nu mai este doar un partid liberal, ci și unul socialist, așa cum mulți progresiști ​​l-au redefinit deja. Discuţia e încheiată.

A venit vremea să nu ne mai ascundem după deget și să ne confruntăm cu cruntul adevăr. Un adevăr pe care alegerile parţiale din 6 noiembrie 2018 îl vor confirma. Ne place sau nu, America a devenit parţial naționalistă şi parţial socialistă.

Iar cei care refuză încă să creadă asta (și probabil că vor fi destul de numeroşi) vor rămâne acasă în faţa televizoarelor să urmărească ciocnirea pe viaţă şi pe moarte a doi giganți și, cum, în cele din urmă, unul îl va răpune pe celălalt.