În urma tragicului accident, un bărbat român în vârstă de 33 de ani, pe nume Liviu Ciocate, a murit pe loc.
Un accident mortal a avut loc in seara de 18 iulie 2017, pe strada care face legătura între localitățile Cenesi și Arnasco din provincia Savona, unde un camion cu doi cetățeni români la bord a derapat și, după un zbor de șase metri, a aterizat într-un șanț.
La volanul camionului marca Iveco se pare că se afla vărul victimei, un bărbat român de 26 de ani cu inițialele 0.L.M., care a scăpat doar cu câteva zgârieturi. Potrivit ziarului La Stampa, șoferul a reușit să iasă din autovehicul și a strigat după ajutor dar înainte să ajungă cineva la fața locului, acesta ar fi fugit.
Din relatările carabinierilor reiese că cei doi bărbați români se aflau în Riviera pentru o scurtă perioadă și erau găzduiți în tabăra Versolmar din Cenesi.
Carabinierii din localitatea Alassio au efectuat căutări toată noaptea pentru a-l găsi pe bărbatul român dar au reușit să-l găsească abia în această dimineață, când acesta s-a întors în tabăra unde locuia. Pe corpul său se puteau observa câteva zgârieturi și vânătăi, care se presupune că au fost provocate în urma accidentului.
0.L.M. a fost arestat cu acuzația de crimă stradală și urmează să fie testat pentru a stabili dacă tânărul se afla sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor stupefacente.