La douăsprezece ore după ce forțele sale au atacat Ucraina luna trecută, oficiali guvernamentali ruși și militari înalți din Africa de Sud s-au adunat la o reședință confortabilă din orașul Pretoria pentru un cocktail pentru a sărbători Ziua Apărătorilor Patriei Ruse.
Gazda a fost ambasadorul Rusiei, Ilya Rogachev, iar invitații săi au inclus ministrul sud-african al apărării, precum și șeful forțelor armate ale țării. Niciunul nu a văzut niciun motiv să evite adunarea, așa cum au făcut-o mulți oficiali africani și nici să-și ceară scuze după aceea.
Prezența a fost „ pentru îndeplinirea afacerilor internaționale ale apărării”, a spus un purtător de cuvânt al guvernului .Vladimir Putin s-a întalnit cu președintele sud-african Cyril Ramaphosa în 2019.
Partidul de guvernământ ANC din Africa de Sud a refuzat să critice invadarea Ucrainei de către Rusia. Partidul de guvernământ ANC din Africa de Sud a refuzat să critice invazia Rusiei în Ucraina.
Sprijinul multor lideri și guverne africane pentru invazia Ucrainei de către Moscova sau cel puțin reticența lor de a o condamna, i-a consternat pe oficialii occidentali.
La rezoluția Adunării Generale a ONU, 17 națiuni africane s-au abținut, aproape jumătate din toate abțineri și una a votat împotriva condamnării Rusiei pentru „agresiunea” sa și a cere retragerea din Ucraina, deși majoritatea țărilor africane i-au susținut. Rezoluția a fost adoptată cu 141 la 5. Unii observatori au ridicat posibilitatea unei noi divizări strategice în Africa, similară cu cea din timpul războiului rece.
„Se aduce înapoi zilele războiului rece și la diviziile pe care le-am văzut atunci. Realitatea sistemului internațional este atât de diferită acum, ceea ce ridică o mulțime de întrebări cu privire la angajamentul unor țări africane față de ordinea post-război rece și valorile acesteia”, a spus Priyal Singh, cercetător la Institutul de Studii Strategice din Pretoria.
Partidul ambasadorului care este și partidul de guvernământ – Congresul Național African din Africa de Sud, și-a dublat refuzul de a critica Rusia, spunând că speră să rămână neutru și să încurajeze dialogul.
Alții de pe continentul African au urmat o linie similară, cerând pace, dar dând vina pe expansiunea NATO spre est pentru război, plângându-se de „standardele duble” vestice și rezistând tuturor apelurilor de a critica Rusia. Faptul că noua diviziune arată ca cea care a divizat Africa cu zeci de ani în urmă nu este o coincidență.
Multe țări africane sunt încă conduse de partide care au fost susținute de Moscova în timpul luptei lor pentru eliberarea de sub dominația colonială sau suprematică albă, spun analiștii. Puține dintre populațiile lor tinere au experimentat luptele dure din anii 1960, 1970 sau 1980, dar liderii partidelor de guvernământ din Africa de Sud, Zimbabwe, Angola și Mozambic își amintesc cum armele, banii și consilierii sovietici au ajutat la câștigarea libertății.
Emmerson Mnangagwa, președintele Zimbabwe, a descris atât Rusia și China drept „stâlpi de încredere de mulți ani” care „ne-au ajutat în lupta noastră pentru independență, dar în egală măsură pentru a ne apăra suveranitatea împotriva atacului susținut al detractorilor noștri”, făcând o referință la sancțiunile occidentale împotriva la Zimbabwe, impuse după încălcarea drepturilor omului sub regimul lui Robert Mugabe.
Vladimir Putin și președintele zimbabwean Emmerson Mnangagwa s-au întălnit la summitul Rusia-Africa din 2019 iar Mozambic s-a abținut la votul de la ONU, argumentând ca și alții că speră să încurajeze dialogul pentru a rezolva violența. La fel a făcut și Algeria, văzută cândva ca un stat „revoluționar” aproape de Moscova.
În ultimii ani, Rusia a trecut să exploateze astfel de legături istorice, subliniind legăturile în declarații publice, la conferințe mari și în călătoriile repetate prin Africa ale ministrului de externe Serghei Lavrov. Moscova și-a împins agenda prin intermediul rețelelor de socializare secrete care prezintă Moscova ca fiind de partea africanilor împotriva „imperialiștilor” occidentali.
Astfel de eforturi s-au concentrat asupra părților instabile ale Africii, pe care Moscova le vede ca un teren fertil pentru intervenție, și au cules recompense semnificative în locuri precum Republica Centrafricană și Mali, unde resentimentele față de fosta putere colonială Franța erau deja profunde.
„În Sahel există un puternic sentiment anti-occidental, o tendință anti-imperialistă în opinia publică și anti-imperialist înseamnă anti-SUA și Occident”, a declarat Pauline Bax, director adjunct al Programului Africa la International Crisis Group.
Mali și-a reînnoit recent legăturile cu Moscova după o preluare militară, iar noii conducători ai țării au chemat mercenari paramilitari legați de Kremlin pentru a lupta împotriva insurgenților islamici în timp ce trupele franceze și alte trupe occidentale se retrageau.
Grupul Wagner este condus de un om de afaceri care este un apropiat al președintelui Putin și se crede că acum este prezent în cel puțin șase țări africane, inclusiv în RCA și Sudan, care s-au abținut ambele la ONU iar Boris Johnson a anunțat sancțiuni împotriva lui Wagner.
Sudanul s-a înclinat și mai aproape de Moscova în ultimele luni care după o lovitură de stat militară anul trecut a deraiat o tranziție fragilă la guvernare democratică, a încheiat un mare acord prin care oferă Rusiei un port pe coasta de est a Africii pentru 25 de ani. Eritreea este singura națiune de pe continent care a votat împotriva moțiunii ONU, dar este un stat autoritar brutal pe care Moscova l-a ajutat.
Alte legături rusești de pe continent sunt consolidate prin investiții în minerit, împrumuturi financiare și vânzarea de echipamente agricole sau tehnologie nucleară. Rosatom, corporația de stat rusă implicată în utilizarea militară și civilă a energiei nucleare, a căutat să se extindă în Africa în ultimii ani.
Rusia a fost cel mai mare exportator de arme către Africa sub-sahariană în perioada 2016-2020, furnizând aproape o treime din totalul importurilor de arme sub-sahariane, în creștere față de un sfert în 2011-2015, potrivit Institutului Internațional de Cercetare pentru Pace din Stockholm. Oficialii occidentali au fost deosebit de dezamăgiți de Uganda, care a primit sume uriașe de ajutor occidental.
O relație odată strânsă cu SUA și Marea Britanie s-a înrăutățit din cauza zdrobirii disidenței politice și a presiunii occidentale de a recunoaște drepturile LGBT. Yoweri Museveni, aflat la putere din 1986, a acuzat Occidentul că se amestecă în treburile lor interne.
Au fost proteste la Înaltului Comisariat din Uganda din Londra, care îi cer președintelui să nu semneze un proiect de lege anti-LGBT în 2015.
Fiul influent al lui Museveni și succesor al lui Museveni, Muhoozi Kainerugaba, a declarat pe Twitter că „majoritatea omenirii care nu sunt negri susține poziția Rusiei în Ucraina”.
Reprezentantul ONU al Ugandei a declarat că Uganda s-a abținut de la votul asupra rezoluției ONU pentru a-și proteja neutralitatea în calitate de următor președinte al Mișcării Nealiniate, un grup de 120 de state membre din perioada războiului rece care include aproape fiecare națiune africană.
Cu toate acestea, Museveni a făcut puțin efort pentru a-și ascunde simpatiile, criticând „agresiunea Occidentului împotriva Africii” și descriind Rusia drept „centrul de greutate” pentru Balcani, precum China din Asia de Sud-Est.
Nicholas Sengoba, editorialist la ziarul Daily Monitor din Uganda, a spus că mulți lideri autoritari africani, precum Museveni, au fost încântați să-l vadă pe Putin cum „face față băieților mari din vest”.
Analiştii spun că exemplele mai recente de ceea ce este văzut ca „neo-imperialism” occidental influenţează, de asemenea, reacţia multora din Africa la conflict.
„Criza libiană din 2011 și intervenția NATO acolo, instabilitatea din Sahel și alte experiențe înseamnă că multe țări acceptă precauția asupra dominației occidentale și cred că avem nevoie de un contrapunct global.Rusia este văzută ca reprezentativă a fostei Uniuni Sovietice în acest sens”, a spus Singh.
Rapoartele conform cărora unii studenți africani s-au confruntat cu discriminare din partea oficialilor de la frontiere și a altora din Ucraina în timp ce încearcă să fugă de conflict, amplificate de rețelele sociale, au stârnit furie în Nigeria și în alte părți.
Nu este clar în ce măsură pozițiile luate de liderii adesea în vârstă reflectă sentimente mai ample, în special în rândul populațiilor mai tinere. Războiul din Ucraina a scos la suprafață diviziunile politice, sociale și de altă natură în interiorul țărilor, precum și între ele.
În Africa de Sud, populiștii de stânga, Economic Freedom Fighters au lăudat acțiunea Moscovei de „a evita o amenințare clară la adresa teritoriului și a poporului rus de către forțele NATO, și în special SUA”.
Alianța Democrată de centru-dreapta a proiectat culorile Ucrainei pe cladirea parlamentului din Cape Town, un oraș pe care îl conduce și a declarat că s-a alăturat „condamnării globale a atacului Rusiei asupra civililor ucraineni, în principal femei și copii”.
Poziția anti-occidentală și anti-NATO a unora de pe continent riscă să eclipseze poziția timpurie împotriva invaziei Ucrainei luată de Uniunea Africană și discursul rostit de ambasadorul Keniei la ONU, Martin Kimani, care a susținut că, în timp ce africanii au avut au suferit ei înșiși violența imperialistă timp de secole, ei nu ar trebui să accepte eforturile de a modifica sau de a impune frontiere cu forța.
„Este important de menționat că majoritatea națiunilor africane au votat în favoarea rezoluției ONU și că organisme regionale și continentale, cum ar fi Uniunea Africană sau ECOWAS – un grup din Africa de Vest, s-au grăbit să condamne Moscova”, a spus Bax.
Un studiu recent a constatat că cele 27 de țări africane care au votat pentru rezoluția ONU erau în mare parte democrații și toți aliații occidentali, adesea implicați activ în operațiuni militare comune. Majoritatea celor care s-au abținut sau, la fel ca Eritreea, au votat împotriva rezoluției, au fost regimuri autoritare sau hibride.