Anthony Kennedy, judecătorul votului decisiv de la Curtea Supremă a S.U.A.

În ziua de miercuri, 27 iunie 2018, judecătorul Anthony Kennedy, de la Curtea Supremă a Statelor Unite, și-a anunțat pensionarea începând cu data de 31 iulie, oferindu-i, astfel, președintelui Trump șansa de a numi un al doilea judecător conservator în timpul administraţiei sale.

Spre deosebire de numirea primului judecător, Neil Gorsuch, care, fiind conservator, l-a înlocuit pe un alt conservator, judecătorul Antonin Scalia (decedat la 13 februarie 2016), de data aceasta un judecător presupus mai conservator îl va înlocui pe judecătorul Kennedy, considerat mai moderat.

Noua formulă va contura orientarea Curții Supreme pe zeci de ani de-acum încolo, semnalând începutul unei noi ere, pe care aş numi-o “epoca de aur a conservatorismului”, unde o majoritate solidă de judecători conservatori constituționaliști va avea ocazia să interpreteze Constituția Statelor Unite într-o manieră originalistă, proprie celei avute în vedere de Părinţii fondatori ai naţiunii americane.

Anthony Kennedy a fost numit judecător la Curtea Supremă de către președintele Ronald Reagan și a început activitatea la 18 februarie 1988. Deși el a emis decizii, în general, conservatoare pe durata mandatului său, experţii conservatori i-au descris jurisprudența ca fiind mai degrabă “centristă”, iar votul lui oscilant (epitet pe care Kennedy nu şi l-a însuşit) a înclinat de multe ori balanţa în favoarea sau în defavoarea unei decizii de importanţă capitală a instanţei supreme americane.

Kennedy s-a situat de partea judecătorilor conservatori în speţele privind: impunerea unor restricţii de votare persoanelor care nu participau la alegeri; flexibilizarea limitelor donaţiilor pentru campanii electorale din partea corporațiilor; blocarea măsurilor de control al armelor; aprobarea decretelor prezidenţiale ale lui Trump privind limitarea imigrației; precum și limitarea dreptului sindicatelor de colectare de taxe de la persoanele nemembre de sindicat.

Pe de altă parte, Kennedy a îmbrățișat opinii liberale cu privire la liberalizarea avortului, neaplicarea pedeapsei cu moartea în cazul unor condamnaţi, precum și la susţinerea drepturilor homosexualilor. O altă critică din partea conservatorilor a fost legată de faptul că Kennedy a fost un susținător constant al utilizării dreptului internațional ca instrument suplimentar de interpretare a Constituţiei SUA.

În cele din urmă, Kennedy, în vârstă de 81 de ani, a decis să se pensioneze în timpul administraţiei Trump, probabil și ca urmare a asigurărilor din partea președintelui că unii dintre noii candidați vor fi din rândul unor foşti judecători-asistenţi ai săi. Și, într-adevăr, acesta a fost cazul judecătorului Neil Gorsuch, deja confirmat, precum și al unui alt candidat, Brett Kavanaugh, judecător la Curtea de Apel din Districtul Columbia, care, de asemenea, a fost şi el judecător-asistent al lui Kennedy la Curtea Supremă.

Senatul Congresului SUA, care este sub control republican, va confirma propunerea unui nou judecător din partea preşedintelui, fără a fi nevoie de susţinerea democraţilor, înaintea alegerilor parţiale de la 6 noiembrie 2018. De altfel, senatorul Mitch McConnell din Kentucky, liderul majorităţii republicane, a confirmat chiar în ziua în care judecătorul Kennedy și-a anunțat retragerea, că Senatul va vota “în această toamnă” pentru a-i confirma acestuia succesorul.

Acest eveniment este extrem de important pentru națiunea americană. La scurt timp după ce a avut o întâlnire cu judecătorul Kennedy, preşedintele Trump a declarat reporterilor că selectarea unui judecător de la Curtea Supremă a Statelor Unite este “exceptând, evident, actele de război și de pace”, cel mai important lucru pe care o naţiune l-ar putea avea.

Dar acest eveniment este foarte important şi pentru mine, cel puțin din două motive personale.

În primul rând, ca tânăr absolvent al Facultăţii de Drept a Universității din București, am practicat ca judecător. Asemenea tatălui meu, judecător cu peste 40 de ani vechime, credeam cu tărie în litera legii, nu numai în spiritul ei. Tatăl meu obișnuia să îmi spună: “Fiule, să ştii că cei mai prost pregătiţi judecători sunt cei care se cred independenți”.

Ce voia el să spună era că independența judecătorului scade exponențial cu creșterea cunoștințelor acestuia despre lege și jurisprudență. Pentru că, urmând litera legii (chiar cu spiritul legii în minte), judecătorul rămâne în final cu o marjă limitată de acţiune. Aşadar, de la începutul carierei mele puteam fi considerat un judecător “originalist” (caracterizare dată judecătorilor americani conservatori, care au în vedere sensul originar al textului Constituţiei, şi nu interpretarea sa în spiritual trecător al vremurilor).

În al doilea rând, cu puţin timp înainte de absolvirea cursurilor de masterat în drept din toamna anului 1997, de la American University College of Law din Washington, DC, cândva prin mai-iunie 1997, am avut ocazia să vizitez Curtea Supremă  a Statelor Unite, împreună cu câţiva din profesori şi colegi de-ai mei de clasă, și să mă întâlnesc personal cu judecătorul Anthony Kennedy. A fost o experiență de neuitat. Timp de peste o oră am vorbit cu el și i-am adresat întrebări, iar el ne-a spus multe lucruri interesante despre instanţa supremă, pigmentându-şi relatările cu multe anecdote. Era un om foarte calm și jovial.

La un moment dat, am riscat o întrebare politică și l-am întrebat cum vede el lumea, în general, și Statele Unite, în special, după căderea comunismului. Răspunsul său a fost (citez din memorie): “Să ştiţi că Statele Unite au rămas singurul pilon de sprijin al lumii de azi pentru un motiv foarte simplu”. “Care?”, l-am întrebat noi incitaţi. El a continuat: “Ei bine, este singura ţară care are atât putere, cât şi sistem” (cred că se referea la sistemul capitalist). Și apoi, pe jumătate amuzat, a concluzionat: “China dobândeşte o putere tot mai mare, dar îi lipseşte sistemul. Iar Rusia, pe de altă parte, deşi e pe cale să adopte sistemul, nu mai are putere”. Scurt și la obiect!

Pe vremea aceea îmi plăcea mult de judecătorul Kennedy pentru că era un conservator de bază. După zece ani însă, de prin 2006, de când colega lui, judecătoarea moderată Sandra Day O’Connor, se pensionase, iar John Roberts, cu un an înainte, fusese numit preşedintele instanţei supreme, Kennedy a început să voteze oscilant în multe decizii importante luate la limită (adică de 5 voturi contra 4 din totalul de 9 voturi). Acest lucru m-a făcut oarecum să mă îndepărtez sufleteşte faţă de el. Adevărul este că, deși numit de un președinte republican, Kennedy cu greu putea fi considerat un judecător ideolog, el având tendinţa de a rezolva cazurile în mod individual, nu conform unei ideologii anume. Poate că după 2006 el s-a simțit mai confortabil cu propria sa filozofie juridică şi, în consecinţă, a preferat să alunece spre centru și să producă “votul instabil” al Curții. Ca să nu mai vorbim de statutul de vedetă cu care, de-a lungul timpului, societatea americană îi gratulează pe judecătorii care se poziţionează mai “centrist” în completul de judecată al instanţei supreme.

Însă, indiferent de sentimentele personale pe care cineva le-ar avea faţă de judecătorul Anthony Kennedy, rămâne un fapt de necontestat că pensionarea sa va declanşa o nouă eră de schimbare pentru sistemul american de justiţie şi jurisprudenţă.