Author: Silvia Campean

Dupa lungi curatenii si sesiuni de calcat hainele altora, dupa interviuri si schimburi de mesaje cu cei din Resurse Umane, mi-am gasit de lucru. Adica am urmat pasii – mesaj de pe site-ul cu locuri de munca, interviul si traditionalul “Te vom contacta noi.” Dar spre bucuria mea m-au sunat sa-mi faca o oferta. Mi-am luat la revedere de la familiile de indieni, mi-au dat cadouri, le-am dat cadouri celor care meritau. Am promis ca o sa le stau cu copiii sambata seara, numai ca sa le mai reduc suferinta si sa le mai netezesc karma. Prima zi de mers…

Un an departe de casa si de tara. De curand am sarbatorit un an si am invatat sa merg pe strada si sa vorbesc engleza. Acum un an, la scurt timp dupa ce am aterizat pe insula mi-am dat seama ca oricata engleza stiam din tara, cel mai bine o intelegeam pe doamna care anunta statiile in metrou. Cu restul oamenilor nu prea comunicam, nu intelegeam ce vorbesc. Apoi am vazut ca masinile circula diferit fata de cum stiam eu, acest lucru ingreunandu-mi traversarile, pentru ca nu stiam din care parte ar putea veni masina. Aveam impresia ca este evident…

In luna iunie am dat peste o brosura editata de primaria de care apartin si am vazut niste cursuri de limba italiana, la un pret convenabil (“pretul intreg”). Matematic vorbind, pretul cu reducere era mult mai convenabil, dar nu ma incadrez, asa ca m-am multumit in sinea mea cu pretul intreg pe care ar trebui sa il platesc si care era tiparit in brosura. Sun sa ma inregistrez: dau detalii despre mine, adresa, nationalitate, data de cand sunt in UK, datele de pe cartea de credit, datele despre cursul ales etc. Imi spune persoana la telefon ca m-am inregistrat si…