Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană la 31 ianuarie 2020 și a intrat într-o perioadă de tranziție, timp în care cerințele de export au rămas neschimbate. Această perioadă s-a încheiat la 31 decembrie 2020.
O mare varietate de produse poate fi exportată în multe țări diferite, dar nu toate tipurile de carne pot fi trimise în toate țările, în funcție de acordurile comerciale în vigoare și de certificatele sanitare de export (CSE) care au fost aprobate. În 2016, piața de export de carne a avut o valoare de 306 milioane de lire sterline.
Comerțul de bunuri cu UE a scăzut brusc după încheierea perioadei de tranziție Brexit, importurile britanice din UE scăzând cu aproximativ 25% mai mult decât importurile britanice din restul lumii, o tendință care a persistat pe tot parcursul anului 2021.
Dintre cele 71 de acorduri de liber schimb sau acorduri comerciale pe care Regatul Unit le-a semnat de la ieșirea din UE, 68 sunt acorduri de reînnoire identice cu acordurile pe care Regatul Unit le avea cu aceste 68 de țări atunci când se afla pe piața unică.
Pornind de la acordurile de reînnoire semnate după Brexit, Regatul Unit renegociază în prezent condițiile cu Canada, Mexic, Israel și Ucraina, cu ambiția de a obține acorduri care să fie mai bine aliniate la prioritățile Regatului Unit.
În prezent, Regatul Unit negociază de la zero mai multe acorduri comerciale, inclusiv cu India și cu Consiliul de Cooperare al Golfului (CCG), format din Bahrain, Kuweit, Oman, Qatar, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, căutând totodată să adere la CPTPP.
Sunt în curs de negociere pentru aderarea la CPTPP, care ar permite Regatului Unit să intre într-o zonă de liber schimb formată din 11 țări: Australia, Brunei, Canada, Canada, Chile, Japonia, Malaezia, Mexic, Noua Zeelandă, Peru, Singapore și Vietnam.
În mare parte, membrii Partidului Conservator s-au concentrat asupra detaliilor celor trei noi acorduri pe care Regatul Unit fie le-a semnat, fie le negociază în prezent și care vor conduce la noi oportunități comerciale care nu au fost oferite anterior în cadrul pieței unice și anume Japonia, Australia și Noua Zeelandă.
Unul dintre aceste acorduri a fost Acordul global de parteneriat economic (CEPA) dintre Regatul Unit și Japonia. Acordul a fost negociat și semnat în octombrie 2020, înainte de a intra în vigoare la 31 decembrie 2020, coincizând cu sfârșitul perioadei de tranziție pentru retragerea Regatului Unit din UE.
Acest acord a fost etichetat de guvern ca fiind un “acord istoric” care se deosebea de acordul pe care UE îl are cu Japonia. UK Trade Policy Observatory a analizat datele comerciale pentru primele douăsprezece luni de la ratificarea acordului și a constatat că schimburile comerciale au scăzut.
Ei au constatat că nu a existat o valoare economică suplimentară prea mare pentru Regatul Unit și că acordul este aproape identic cu acordul comercial pe care Regatul Unit l-a avut cu Japonia în perioada în care făcea parte din UE, cu excepția unui capitol privind comerțul digital.
În urma anunțului, fermierii britanici au respins imediat acordul, pe baza previziunilor conform cărora piața britanică va fi inundată de carne mai ieftină și de calitate inferioară din Australia.
Acest lucru nu spune nimic despre costul de mediu al transportului maritim al cărnii de vită în întreaga lume.
Guvernul a contracarat aceste afirmații, declarând că acordul a asigurat cerințe riguroase de import și că produsele australiene respectă reglementările alimentare britanice.
Ei au declarat că importurile din Australia nu vor afecta fermierii britanici, ci vor înlocui importurile din UE de produse precum carnea de vită. De asemenea, au afirmat că 81% din vânzările de carne de vită sunt reprezentate de carne de vită crescută în Regatul Unit, iar comercianții cu amănuntul precum Aldi, Morrisons, M&S și Waitrose s-au angajat să vândă carne de vită 100% britanică.
Acest lucru nu a împiedicat ca acordul să fie criticat, mai ales de fostul secretar de stat pentru mediu, alimentație și afaceri rurale, George Eustice, care a afirmat că acordul “nu este de fapt un acord foarte bun pentru Regatul Unit” din cauza efectului pe care l-ar putea avea asupra fermierilor britanici.
Efectul real asupra pieței va fi cunoscut abia după o perioadă de timp de la intrarea în vigoare a acordului, pe măsură ce lanțurile de aprovizionare se adaptează și se extind la termenii acordului.
Cu toate acestea, din cauza distanței și a faptului că înainte de acord, importurile de carne de vită, de porc și de miel din Australia în Regatul Unit reprezentau doar 0,6 %, 0 % și 12 % din totalul importurilor.
Efectul va fi cel mai probabil minim și nu va fi brusc, deoarece coordonarea lanțului de aprovizionare și procurarea cumpărătorilor nu ar fi un proces rapid.
Într-adevăr, în timp ce Departamentul pentru Comerț Internațional afirmă că acest acord va crește comerțul bilateral cu Australia cu 2,3 miliarde de lire sterline (53%), acesta va crește PIB-ul Regatului Unit cu doar 0,08% până în 2035.
Efectul economic redus nu este surprinzător datorită dimensiunii schimburilor comerciale cu Australia, care reprezintă în prezent 1,6% din totalul exporturilor și 0,7% din totalul importurilor.
Consiliul pentru dezvoltarea agriculturii și horticulturii din Regatul Unit (AHDB) a publicat unele dintre cele mai ample rapoarte privind efectul pe care aceste acorduri comerciale îl vor avea asupra agriculturii britanice.
Modelarea lor economică a arătat că Regatul Unit s-ar putea aștepta la o creștere a importurilor din Australia pentru toate produsele agricole de bază.
Fermierii britanici au probleme la cu o fraudă la scară industrială privind țara de origine, într-un scandal care a cuprins aproape întregul sector de vânzare cu amănuntul a produselor alimentare, precum și unele dintre cele mai importante unități de servicii alimentare.
Theresa Mary, sau Lady May, a preluat funcția de prim-ministru al Regatului Unit și lider al Partidului Conservator din 2016 până în 2019.
Guvernul Theresei May a publicat o carte albă în care își prezintă propunerile pentru viitoarea relație dintre Regatul Unit și UE. Documentul a acoperit relația economică, cooperarea în materie de securitate, aspectele transversale și aranjamentele instituționale care vor guverna viitoarea relație.
Ea a făcut parte din cabinetul lui David Cameron în calitate de ministru de interne din 2010 până în 2016 și a fost membră a Parlamentului pentru Maidenhead în Berkshire din 1997.
Regatul Unit și UE ar fi putut lucra împreună la introducerea treptată a unui nou aranjament vamal facilitat care ar fi eliminat necesitatea verificărilor și controalelor vamale între Regatul Unit și UE ca și cum ar fi fost un teritoriu vamal combinat.
Regatul Unit ar aplica tarifele și politica comercială ale Regatului Unit pentru mărfurile destinate Regatului Unit, iar tarifele și politica comercială ale UE pentru mărfurile destinate UE – devenind operaționale în etape, pe măsură ce ambele părți finalizează pregătirile necesare.
UE și-a exprimat rezervele cu privire la posibilitatea de a permite unei țări terțe, nesupravegheată de Comisie și nesupusă Curții Europene de Justiție (CEJ), să își controleze frontierele, precum și cu privire la potențiala pierdere de venituri.
UE era îngrijorată de costurile pe care tehnologia le-ar putea impune statelor membre sau întreprinderilor.
Președintele Donald Trump a promis să “Make America Great Again” pentru a păstra locurile de muncă din SUA, el a amenințat că va taxa companiile americane care importă componente din străinătate.
În perioada premergătoare votului de la referendumu european, s-a vorbit mult despre creșterea prețurilor la produsele alimentare și în special despre faptul că lanțurile de aprovizionare ale magazinelor.
Lanțurilor de supermarketuri depind în mare măsură de UE pentru aprovizionare în domenii precum carnea și produsele proaspete, au fost grav perturbate.
În prezent, Regatul Unit are șase acorduri semnate, dar care nu sunt în vigoare. Două dintre acestea fac parte din cele 71 de acorduri de reînnoire semnate. Acestea sunt Madagascar și Comore care fac parte a parteneriatului economic cu țările din Africa de Est și de Sud (ESA) și așteaptă să fie ratificate de țările respective.
Autenticitatea alimentelor este atunci când alimentele corespund descrierii lor. Etichetarea este reglementată pentru a proteja consumatorii, care ar trebui să dispună de informații corecte pentru a alege cu încredere și în cunoștință de cauză produsele alimentare, pe baza dietei, alergiilor, gusturilor personale sau a costurilor.
Alimentele etichetate necorespunzător înșală consumatorul și creează o concurență neloială cu producătorii sau comercianții.
Carnea stricată și mierea falsă au fost vândute în supermarketurile din Marea Britanie, sau au fost furnizate școlilor și spitalelor timp de ani de zile.
Campania “Buy British” din 1931 a fost o încercare a guvernului național de a face față unei crize a balanței de plăți fără a recurge inițial la protecția tarifară.
În anii ’60, înainte ca Marea Britanie să adere la Comunitatea Economică Europeană, exista o marjă de manevră considerabilă pentru o inițiativă guvernamentală de promovare a produselor “britanice”.
O serie de obstacole politice și economice au blocat o campanie “Buy British”. În anii 1980, exista o mai mică libertate de manevră pentru a pune în aplicare o politică oficială de “Cumpărați produse britanice”, deoarece, la acea dată, Marea Britanie trebuia să respecte termenii Tratatului de la Roma.
În anii 1960, eforturile de promovare a “Buy British” au fost îngreunate de reticența guvernelor britanice de a conduce această inițiativă din cauza constrângerilor impuse de Trezorerie asupra campaniilor publicitare naționale și a convingerii generale că o astfel de campanie ar fi ineficientă.
Campaniile de promovare a achiziționării de produse fabricate în țară au avut un rol important în timpul crizelor economice naționale.
Printre factorii cheie care declanșează astfel de programe se numără penetrarea tot mai mare a importurilor și îngrijorarea că consumatorii au fost induși în eroare pentru a cumpăra produse străine în locul celor naționale.
Primele exemple de astfel de inițiative au avut loc în Statele Unite în 1890 și 1930, odată cu introducerea tarifului McKinley și, respectiv, a legii “Buy American”.
În Marea Britanie, programe similare au fost lansate în perioada interbelică și în perioada de după 1945.
Operațiunea a fost gestionată de Empire Marketing Board și a folosit tehnici publicitare dezvoltate anterior, precum și sprijin voluntar pentru a transmite mesajul său privind beneficiile care urmau să fie aduse balanței comerciale, valorii lirei sterline, valorii locurilor de muncă și relațiilor comerciale cu Imperiul.
Campaniile de promovare a achiziționării de produse fabricate în țară au avut un rol important în timpul crizelor economice naționale.
Printre factorii cheie care declanșează astfel de programe se numără penetrarea tot mai mare a importurilor și îngrijorarea că consumatorii au fost induși în eroare pentru a cumpăra produse străine în locul celor naționale.
Primele exemple de astfel de inițiative au avut loc în Statele Unite în 1890 și 1930, odată cu introducerea tarifului McKinley și a legii “Buy American”.
Guvernul britanic ia în considerare înăsprirea controlului asupra Agenției pentru Standarde Alimentare (FSA), după ce a aflat că produse de carne de porc presupus frauduloase au ajuns pe rafturile supermarketurilor.
Therésè Coffey, secretar de stat pentru Departamentul pentru Mediu, Alimentație și Afaceri Rurale (Defra), a declarat în Camera Comunelor că va analiza posibilitatea de a aduce FSA sub controlul departamentului său.
O investigație a publicației de specialitate Farmers Weekly a constatat că, cel puțin până la sfârșitul anului 2020, unul dintre cei mai importanți producători de alimente din Marea Britanie a vândut comercianților cu amănuntul carne etichetată greșit și uneori putredă.
Carnea produsă de furnizorul, încă nenumit, ar fi ajuns în produse precum mâncăruri gata preparate, quiches, sandvișuri și alte produse vândute în Tesco, Asda, Co-op, Morrisons și Marks & Spencer.
Un procesator de top din Marea Britanie a amestecat carne de porc putrezită cu produse proaspete și articole etichetate greșit.
Acestea și-au găsit drumul către supermarketuri, școli, case de îngrijire și spitale timp de două decenii până la sfârșitul anului 2020.
FSA, o agenție non-ministerială supravegheată de Departamentul de Sănătate și Asistență Socială, care este responsabilă pentru sănătatea publică în ceea ce privește produsele alimentare în Anglia, Țara Galilor și Irlanda de Nord, a lansat o investigație privind presupusa fraudă în lanțul de aprovizionare.
Eșecul conservatorilor de a aborda problema deversării de ape uzate brute a fost pus în evidență de cifrele care arată că Therese Coffey a avut aproape 1.000 de deversări numai în propria circumscripție electorală anul trecut.
Therese Coffey s-a certat cu Kay Burley din cauza planurilor guvernamentale de a scuti dezvoltatorii imobiliari și constructorii de a fi nevoiți să construiască case la prețuri accesibile.
Coffey este unul dintre cei șapte conservatori care au condus departamentul începând cu 2015 – inclusiv Liz Truss, Michael Gove, Andrea Leadsom și George Eustice, ale căror circumscripții au înregistrat peste 15.000 de deversări în total în 2022.
Circumscripția sa din Suffolk Coastal a fost afectată de 982 de deversări de ape uzate brute în acest an, potrivit unei analize efectuate de liberal-democrați.
Constatarea vine după ce i s-a cerut să demisioneze după ce cifrele au arătat că au existat peste 300.000 de deversări de ape uzate în Marea Britanie în 2022.
Coffey a fost acuzată de o “abdicare completă de la datorie” după ce a afirmat că nu poate pune capăt scandalului de deversare a apelor murdare netratate de canalizare “peste noapte”.
Agenția de Mediu a constatat că 90% din monitoarele de canalizare de pe litoral sunt stricate. În multe locații, acestea nu sunt instalate deloc. În vara anului 2022, zeci de plaje au fost închise înotătorilor din cauza nivelului ridicat de deșeuri toxice.
În calitate de secretar de mediu, Liz Truss a supravegheat reduceri de 235 de milioane de lire sterline la finanțarea pentru mediu.
Aceasta a inclus o reducere de 24 de milioane de lire sterline a serviciilor de monitorizare pentru a se asigura că companiile de apă nu aruncă mai multe ape uzate.
Companiile de apă și canalizare din Anglia au avut cea mai proastă performanță de mediu din ultimii ani în 2021.
Incidentele grave de poluare au crescut la cel mai înalt nivel din 2013. Șase companii de apă aveau nevoie de „îmbunătățiri semnificative” după evaluări de 2 stele sau mai puțin.
În timp ce majoritatea fermierilor respectă regulile, unii le încalcă atât de des încât ar putea fi considerați „stiluri de viață criminale”, afirmă un oficial într-un jurnal al inspecțiilor la ferme.
Astfel de ferme consideră amenzile pe care le primesc pentru poluare ca parte a costurilor de funcționare de rutină, se spune.
Unele dintre fermele legate de incidentele grave sunt operate de companii care furnizează supermarketuri importante, inclusiv Tesco, Sainsbury’s, Morrisons și Co-Op.
Malcolm Walker este un om de afaceri englez care a susținut Brexitul și este fondatorul Iceland Foods Ltd. În mai 2017, Walker a donat 50.000 de lire sterline Partidului Conservator.
Numirea lui cu titlul de cavaler a fost anunțată luna următoare. În 2013, în timpul scandalului de contaminare a alimentelor cu carne de cal, Walker a atras critici pentru că a făcut comentarii negative despre irlandezi și Autoritatea pentru Siguranța Alimentară din Irlanda.
Scandalul cărnii de cal din 2013
La 7 februarie 2013, Findus a anunțat că, dintr-un eșantion de 18 produse de lasagna cu carne de vită pe care le-a testat, 11 conțineau între 60% și 100% carne de cal.
Scandalul cărnii de cal din 2013 a fost un scandal în industria alimentară din unele părți ale Europei, în care s-a descoperit că alimentele care făceau reclamă ca având carne de vită picantă conțineau carne de cal nedeclarată sau declarată în mod necorespunzător – în unele cazuri, până la 100% din conținutul de carne.
Un număr mai mic de produse conțineau și alte tipuri de carne nedeclarate, cum ar fi carnea de porc.
Problema a ieșit la iveală la 15 ianuarie 2013, când s-a raportat că a fost descoperit ADN de cal în hamburgeri de vită congelați vânduți în mai multe supermarketuri irlandeze și britanice.
Analiza a precizat că 23 din cele 27 de mostre de burgeri de vită conțineau ADN de porc.
Mai multe grupuri religioase la nivel mondial au interdicție de a mânca carne de porc din cauza convingerilor lor religioase.
Deși prezența cărnii nedeclarate nu a reprezentat o problemă de sănătate, scandalul a scos la iveală o disfuncționalitate majoră în ceea ce privește trasabilitatea lanțului de aprovizionare cu alimente și riscul ca în acesta să fi fost incluse și ingrediente dăunătoare.
Caii de sport ar fi putut intra în lanțul de aprovizionare cu alimente și, odată cu ei, medicamentul veterinar fenilbutazonă, care este interzis la animalele destinate consumului uman.
Scandalul s-a extins ulterior în alte 13 țări europene, iar autoritățile europene au decis să găsească o soluție la nivelul UE. Acestea au inițiat testarea cărnii a aproximativ 4.000 de probe de carne de cal pentru depistarea medicamentului veterinar.
S-a dezvăluit că unele dintre produsele vândute aveau carne tocată declarată ca fiind carne de vită, dar care conținea 60-100% carne de cal.
Autoritățile franceze de siguranță au descoperit că o companie franceză Poujol a cumpărat carne congelată de la un comerciant cipriot.
Comerciantul respectiv o cumpărase de la furnizorul olandez de alimente Draap (cuvântul olandez pentru cal, Paard, scris invers), deținut de Jan Fasen, care a fost condamnat anterior, în 2012, pentru fraudă cu carne de cal din 2007.
Draap, la rândul său, a cumpărat-o de la două abatoare din România. Poujol a aprovizionat apoi o fabrică din Luxemburg, deținută de Comigel, care a furnizat apoi Findus și supermarketurile britanice. Guvernul român a declarat că nu există niciun contract între abatoarele românești și vreun procesator de carne francez, cipriot sau olandez.
În conformitate cu regulamentele FIC, indicarea țării de origine sau a locului de proveniență al unui aliment este obligatorie în cazul în care neindicarea acestui lucru ar putea induce în eroare consumatorul cu privire la adevărata țară de origine sau locul de proveniență al alimentului.
Consumatorii ar putea fi induși în eroare fără aceste informații, de exemplu o plăcintă de porc Melton Mowbray care a fost făcută în Italia.
Fabricile din China anunță la vânzare sirop de zahăr amestecat cu miere, despre care se afirmă în materialele de marketing că poate depăși cele mai comune teste utilizate de organismele de supraveghere a siguranței alimentare.
În Statele Unite au fost intentate acțiuni în justiție în legătură cu afirmațiile potrivit cărora importurile de miere ieftină falsificată îi împing pe apicultori spre colaps financiar.
În conformitate cu regulamentele FIC, există reguli de origine specifice care trebuie respectate, inclusiv țara de origine pentru ingredientele primare și țara de origine pentru anumite cărni.
În Irlanda de Nord, regulile UE privind țara de origine, așa cum sunt aplicate prin Protocolul din Irlanda de Nord (NIP), sunt aplicabile pentru produsele alimentare introduse pe piața NI.
În cazul în care legislația UE impune indicarea unui stat membru în ceea ce privește țara de origine, întreprinderile alimentare trebuie să se asigure că, în cazul în care produsele alimentare sunt originare din Irlanda de Nord, aceste indicații trebuie să fie sub forma „UK(NI)” sau „Regatul Unit (Irlanda de Nord)”.
Apicultorii britanici solicită ca supermarketurile și alți comercianți cu amănuntul să fie obligați să eticheteze mierea ieftină importată din China și din alte țări cu țara de origine, după ce s-a afirmat că o parte din oferta globală este îmbogățită cu sirop de zahăr.
Marea Britanie este cel mai mare importator mondial de miere chinezească, care este mult mai ieftină decât prețul mierii produse de albinele din Marea Britanie.
Mierea de marcă proprie din China poate fi cumpărată de la supermarketuri cu doar 69 de penny pe borcan. Supermarketurile spun că fiecare borcan de miere este “100% pură” și poate fi urmărit până la apicultor, dar nu există nicio obligație de a identifica țările de origine pentru mierea amestecată din mai multe țări.
În prezent, Uniunea Europeană are în vedere noi reguli pentru a îmbunătăți informațiile pentru consumatori cu privire la miere și pentru a se asigura că țara de origine este clar identificată pe borcan.
Aproximativ o treime din importurile de miere din Marea Britanie provin din China, dar această țară nu apare aproape niciodată pe eticheta borcanelor din supermarketuri ca țară de origine. De asemenea, Marea Britanie importă cantități semnificative de miere ieftină din India, Ucraina și Vietnam.
Mierea transparentă So Organic Clear Honey (340 g) de la Sainsbury’s costă 3,15 lire sterline, dar supermarketul nu a răspuns la întrebările privind țara de origine. Acesta a declarat că mierea sa “poate fi urmărită până la apicultor”. Pe etichetă scrie că produsul este un “amestec de mierea din afara UE”.
Andrew Quinn, adjunctul șefului Unității Naționale de Combatere a Criminalității Alimentare a FSA, a declarat: “Unitatea națională de combatere a criminalității alimentare a FSA desfășoară o anchetă penală cu privire la modul în care un furnizor ar fi furnizat produse etichetate ca fiind britanice, când acestea proveneau de fapt din America de Sud și Europa.
“Retailerul inițial a fost notificat în același timp în care NFCU a acționat împotriva întreprinderii alimentare suspectate de fraudă”, a continuat el.
“Analizăm toate noile linii de anchetă împreună cu organizațiile noastre partenere, inclusiv orice potențiale încălcări ale igienei alimentare, și acționăm acolo unde este necesar pentru a proteja sănătatea publică.
“Într-o perioadă în care presiunile asupra costurilor și alte provocări înseamnă că riscurile de fraudă alimentară ar putea crește, este vital ca toți cei implicați în lanțul alimentar să lucreze pentru a se asigura că alimentele sunt sigure și sunt ceea ce spun că sunt.”
În numele supermarketurilor afectate, British Retail Consortium a declarat: “Rolul Agenției pentru Standardele Alimentare este de a lucra cu comercianții cu amănuntul pentru a preveni frauda.
“Deși nu putem comenta o investigație în curs de desfășurare, comercianții cu amănuntul vor sprijini FSA în ancheta sa asupra furnizorului individual în cauză.”
NFCU a declarat că produse preambalate din carne și mezeluri din America de Sud și Europa au fost furnizate unui supermarket anonim și etichetate ca fiind britanice. Retailerul în cauză a retras acum toate produsele afectate de pe rafturile sale.
Un om de afaceri care a fugit din Marea Britanie după ce a vândut carne necorespunzătoare din fabrica sa infestată de șobolani către magazine și școli a fost încarcerat.
Peter Roberts – poreclit Maggot Pete – a fost prins furnizând carne de pui și de curcan potrivită doar pentru îngrășăminte sau hrană pentru animale de companie.
A fost fugar timp de patru ani până când a fost găsit în Cipru. Roberts, în vârstă de 73 de ani, a condus o bandă care a câștigat aproape 1 milion de dolari din vânzarea de păsări de curte care nu corespund standardelor periculoase în șase ani.
Fabrica lui – Denby Poultry Products de lângă Derby, aflată în stare de degradare, era infestată de șobolani și adesea inundată de ape uzate.
El a fost găsit vinovat de conspirație pentru fraudă în 2003, după ce nu a participat la procesul de la tribunalul Nottingham Crown, unde au fost condamnați și alți cinci bărbați.
A fost deportat înapoi în Marea Britanie, iar un judecător de la tribunalul din Derby i-a acordat un an de închisoare în plus față de pedeapsa de șase ani.