Cele doua sisteme economice pot fi descrise ca o singura moneda cu doua fete a globalizării pentru ca amandoua sisteme vor ca tot globul sa participe. Un razboi economic pornit de Trump nu v-a schimba nimic.
Dupa prabusirea imperiului sovietic am fost tentati sa credem ca modelul socio-economic oriental s-a destramat, asa cum timp de cinzeci de ani am asistat la opozitia dintre modelul capitalist american si cel comunist sovietic.
Suntem astazi in masura sa afirmam ca modelul occidental capitalist si-a epuizat functia sa istorica. Este intr-adevar asa? Teza pe care doresc s-o expun aici sustine ca aceste doua modele aparent in contradictie nu sunt altceva decat doua fete ale aceleiasi nefaste monede, iar acum, cand se pare ca amandoua s-au dizolvat, iata ca in realitate se unesc definitiv intr-un unic model despotic si autoritar global: globalizarea.
Asa cum spunteam inainte, destramarea blocului sovietic ne-a determinat sa credem ca unicul model economic si social corect ar fi capitalismul, pe care trebuia sa-l dezvoltam cat mai mult eliminand aproape toate restrictiile care impiedicau dinamica sa “naturala” (dereglementarea neo-liberala americana) punand toata increderea in capacitatea pietei de a se autoreglementa. Singurele auto-reglementari pe care in realitate piata libera le-a demonstrat au fost lacomia si neomenia.
Din acel moment au luat nastere o serie impresionanta de speculatii, mai intai cu titlurile on-line la sfarsitul anilor 90, apoi cu cele imobiliare in primii ani ai acestui secol, a urmat criza creditului sub prime in 2008 si astazi criza datoriilor publice.
Logica a fost intotdeauna aceeasi: primii care sosesc castiga enorm folosindu-se de cei care intra in jocul financiar mai tarziu, pana cand la un moment dat ultimii platesc in numele tuturor si raman cu buza umflata. La urma urmei finanta de dragul finantei se reduce la aceasta enorma inselatorie, la un adevarat furt autorizat al celor care muncesc. Un teribil joc “alba-neagra” in care cel care castiga este cel mai mare smecher dintre toti chiar daca poarta cravata si este seful unei multinationale financiare.
Dupa aproape trei secole de capitalism si de crize financiare imprevizibile rezulta in mod clar: capitalismul nu merge, dar ce anume exact? Opinia generala este ca aproape toate relele capitalismului provin din concentratia excesiva a proprietatii, profitului si puterii in mainile celor putini, ceea ce denatureaza complet piata si concurenta.
Tendinta implicita a capitalismului este concentrarea progresiva a proprietatii in mainile a tot mai putini subiecti, avand ca urmare formarea unor grupuri economice tot mai mari in care numarul proprietarilor descreste din ce in ce mai mult in comparatie cu numarul de salariati care creste in mod exagerat. In acest mod o parte tot mai consistenta a populatiei devine salariata, adica exclusa de la impartirea profiturilor.
Marile societati reduc mereu costurile maximizand profiturile si diminuind salariile. Angajatii devin tot mai saraci, scade capacitatea lor de consum, pietele se deprimeaza provocand recesiunea, iar in felul acesta sistemul genereaza singur propria sa criza.
Pentru a rezolva aceasta problema s-a recurs timp de patruzeci de ani la micro datoria generalizata. Incepand cu anii 60 pentru a permite tuturor sa cumepere fara bani s-au acordat mici imprumuturi ( carduri de credit, imprumuturi sub prime, etc) care nu au facut altceva decat sa intarzie colapsul, care s-a intors punctual si din ce in ce mai grav. Astazi probabil suntem la epilogul sau: criza datoriilor publice nationale.
Toate acestea reprezinta efectele enormei concentrari de capitaluri si de proprietati in mainile unui numar redus de persoane, fenomen tipic capitalist. Dar sistemul comunist?
Marx a inteles ca toata chestiunea se invarte in jurul proprietatii. Dar daca nu merge bine capitalismul, atunci comunismul e si mai rau, pentru ca pune totul in mainile unui singur subiect, statul care, conform unei interpretari absolut gresite, ar fi trebuit sa reprezinte proprietatea colectiva, dar care in schimb s-a demonstrat a fi proprietatea unui singur partid politic, copia identica a unei multinationale capitaliste.
In aceasta optica de vederi, se intelege perfect de ce Rusia si mai ales China s-au convertit asa de repede la un capitalism salbatic. A fost de ajuns sa se inlocuiasca statul unic proprietar cu o mica oligarhie de megaproprietari si astfel s-a creat societatea super capitalista.
Rezulta ca punctul central il constituie distributia proprietatii, mai bine zis impiedicarea concentrarii proprietatii pentru a favoriza diviziunea sa in mici proprietati, firme mini, mici si medii, ceea ce asigura profituri distribuite la un numar cat mai vast de persoane.
In loc de o intreprindere cu o suta de persoane ale carei profituri se duc numai in buzunarul directorului, s-ar putea avea zece intreprinderi fiecare cu zece dependenti, iar astfel profiturile s-ar imparti la zece persoane. Iar daca fiecare din aceste zece intreprinderi ar fi o mica societate pe actiuni impartite intre proprii salariati atunci ar fi minunat. Profiturile ar fi distribuite tuturor, iar sistemul ar prospera in mod continuu si fara obstacole.
Distributismul este o teorie care isi trage originea in mai mult de un secol in urma. Incepand de la Rerum Novarum al papei Leone XIII, anumiti intelectuali cum ar fi G.K. Chesterton, V. Mc Nabb si H. Bellok au dezvoltat aceasta teorie economica raspandita mult in SUA.
Prin reducerea simplista a luptei politice dintre capitalism si comunism in timpul razboiului rece, distributismul nu a avut posibilitatea de a se face cunoscut, dar acum are tot mai multi prozeliti datorita caderii celor doua modele geopolitice antagoniste.
Cartea recenta a lui John Medaille „Toward a truly free market” propune o reala alternativa umana a sistemului actual capitalist. Nu este vorba de o a treia cale, distributismul reprezinta mai degraba o solutie diversa in comparatie cu concentratia proprietatii provocata de catre capitalim si comunism.
Cred ca Italia in care majoritatea prefera sa fie proprietarii casei in care locuiesc, iar diviziunea activitatilor productive este extrem de raspandita, ar fi tara in care modelul distributist s-ar putea dezvolta mai bine decat oriunde. Cooperative, mici activitati productive de familie, grupuri industriale organizate la fel ca marile corporatii, dar constituite din mici unitati independente si autonome, etc, sunt realitati prezente deja.
Daca am avea o clasa politica in stare sa inteleaga de care bogatie dispunem in aceasta structura productiva, politici capabili sa o incurajeze si sa o protejeze, am fi printre tarile cele mai prospere si mai avansate. Cred ca acesta este modelul spre care este necesar sa ne indreptam, spre care tinde insasi natura umana.
Gigantii capitalisti nu functioneaza, nu au nici o legatura cu realitatea muncii si productiei, sunt sacali monstruosi care se hranesc devorand si distrugand alte realitati. Acest capitalism modern este urmasul jafurilor piratilor olandezi si englezi din XVI lea secol, campioni ai initiativei private fara nici un respect pentru proprietatea privata.
In acest mod dragonii capitalismului multinational cauta mereu victime de pacalit denumindu-le „piete noi”, dar care in realitate sunt pamanturi noi de colonizat, de infectat cu microbul robiei capitaliste, proletarismului feudal si iobagiei financiare. Sunt noi culturi gata de anihilat cu publicitatea lor globalizatoare, o scoala de minciuni care vrea sa impuna o piata de bunuri inutile cumparate cu bani inexistenti.
Astazi noul obiectiv al acestor monstri este de a cuceri state intregi, strivindu-le in menghina datoriilor pe care ei insisi le-au creat si pretinzandu-le in momente de criza, incercuindu-le cu echipele lor financiare internationale pentru a le putea fura in sfarsit suveranitatea nationala si pentru a supune populatiile lor nedreptatii si odioaselor lor impozite.
Speculatia internationala (mai bine zis super capitalistii globali, urmasi ai acelor pirati, cei care joaca golf toata ziua incasand in acelasi timp darile de la supusii lor economici globali) s-a folosit de camatarii sai internationali (Banca Mondiala, Banca Centrala Europeana, FMI) pentru ca sa exproprieze in parte suveranitatea nationala greaca si sa-i constranga pe greci sa devina „iobagii” sai impunandu-le corvezi, noi taxe si sacrificii.
O mica premisa pe care putini o cunosc: in deceniul 2000-2010 unul dintre cele cinci piloane ale speculatiei mondiale, banca Goldman Sachs, careia naivul si coruptul guvern grec a incredintat gestiunea datoriei publice (intamplator italianul Mario Draghi, viitorul presedinte BCE, era implicat si el ca functionar al Goldman Sachs), a musamalizat datele asupra datoriei publice linistind guvernul grec si incurajand incheierea contractelor intre guvernul grec si aceleasi bine cunoscute multinationale (printre care si Siemens), contracte stranse datorita unei anumite doze de coruptie a functionarilor de guvern greci.
In final, cand a izbucnit criza mondiala si a picat produsul intern grec, creditorii au cerut banii inapoi asmutind organizatiile financiare FMI, BCE si BM pentru a sili Grecia sa plateasca datoriile cu dobanzi uriase. Si deoarece multe dintre multinationalele creditoare ale Greciei erau fabrici de armament franceze si germane, Paris si Berlin au aprobat ajutoarele pentru Grecia (in realitate alte datorii care sa acopere vechile datorii) cu conditia ca Grecia sa continue angajamentele economice luate cu multinationalele de armament franceze si nemtesti.
Astfel cetatenii greci au pierdut suveranitatea economica si astazi sunt obligati sa se sacrifice ca sa plateasca multinationalele industriei de armament franceze si nemtesti devenind noii „iobagi financiari”.
Aceasta s-a intamplat Greciei si se va intampla Italiei (ntd. Romania deocamdata sta si se uita…?) Exista o alternativa, asa cum a fost in Argentina, Ecuador si Islanda. Resetam totul cu o revolutie, dar nu in sensul iacobin „schimbam tot ca sa nu schimbam nimic”, ci intorcandu-ne la un model de societate bazat pe natura umana.
Nu trebuie sa inversam, ci sa evoluam sistemul economic si fiscal catre o structura mai simpla care sa favorizeze activitatile de productie mici si mijlocii care sunt adevarata noastra bogatie si proprietatea caracteristica muncii productive autentice, care sa stimuleze cooperarea intre producatori si grupuri de producatori, sa impiedice agregarea si concetrarea proprietatii, sa introduca noi infractiuni cum ar fi cea de dumping (concurenta incorecta provocata prin vinderea sub costul de productie pentru a elimina micul concurent) si cea de vanzare neacoperita (vanzarea de actiuni care nu se detin), diminuind in acest mod rolul finantei si enorma sa putere.