Si vorbesc despre Londra, pentru ca in Romania produsele sunt mai scumpe decat in Anglia. Cea mai tare faza a fost cand a venit un prieten din Romania dupa ce fusese o luna in concediu si mi-a zis ca o punga de chips-uri mica e aproape £1 asa ca a decis sa caute oferte. Ce oferte frate?? Aici, aceeasi punga, o gasesti intre 40p si 85p, pretul cel din urma fiind la magazinele din centru unde oricum totul este mai scump! Dar ma abat de la subiect.

Am trait-o pe pielea mea de multe ori. Si a trait-o si tata. Si probabil o traiesc sute de mii de Romani care se chinuie sa traiasca printre straini si despre care noi avem impresia ca se scalda in bani.
Se facea ca lucram ca ospatar in hotelul Hilton din Canary Wharf. Am mai povestit intr-un post anterior ca desi locul era foarte placut, perioada in care am lucrat acolo a fost un iad. Ma trezeam in fiecare dimineata in jur de ora 4 pentru a ajunge la timp la servici, munceam pana la orele 12-1 apoi ma duceam la scoala, apoi teme/proiecte si deja la 7 seara eram moarta de oboseala.

Dupa prima luna de munca ma asteptam si eu la un salariu grasut, mai ales ca mi se parea ca muncisem pentru o viata intreaga.

Am primit fix £806 pentru o luna intreaga. Am gandit ca este tripul salariului mamei dar nu suficient pentru a trai in Londra. Chiria pe atunci era £300, facturile in jur de £80, transportul in jur de £60, cartile pt facultate aproximativ £150. Mi-au ramas in jur de £200 pe care trebuia sa ii impart in asa fel incat sa imi ajunga pe toata luna. A trebuit sa imi cumpar costum pentru scoala caci studiez Business Management si era obligatoriu la prezentari sa purtam asa ceva.
Lunile au trecut si salariul era din ce in ce mai mic pentru ca nu mai puteam sa muncesc full-time. Asadar am taiat din ore pentru a avea timp de invatat.
In aprilie am ramas fara munca iar 2 luni a trebuit sa traiesc din banii pe care i-am strans. Cat oare puteam sa strang cu salariul ala mic? Dai inainte, muncim acum, strangem roadele mai tarziu.
La sfarsitul lunii Mai am reusit sa imi gasesc de munca. Salariul era platit o data la doua saptamani si castigam intre £130 si £250. In total castigam £500 pe luna; si asta in lunile bune! Calculati si voi cati bani imi ramaneau dupa ce plateam chiria, facturile si transportul! In perioada aceea am mancat biscuiti cu ceai pana n-am mai putut. Mai diversificam cu spaghetti, cartofi prajiti si paine cu margarina.
Tata se afla in aceeasi situatie. Lucra pe foarte putini bani si pe langa faptul ca trebuia sa se intretina pe el, mai scapa cate un ban la mine si mai avea alte 2 guri de hranit in tara…
Isi facea saracul rezerva de biscuiti si gramuia fiecare banut astfel incat sa mai treaca o luna. Ajunsese la un moment dat sa manance dimineata exact 4 biscuiti cu o cana de ceai. Pranz? Biscuiti! Seara? Pastram biscuitii pentru maine.
Pai de ce am plecat noi din Romania? sa stam aici in niste camere de marimea unor cutii de chibrituri si sa fim sclavi? De multe ori ne-am pus intrebarea asta si de fiecare data era acelasi raspuns: invata bine, termina facultatea si poate o sa reusesti sa traiesti mai bine ca noi!
Cu £50 poti trai o luna!
– biscuiti pentru 2 saptamani = £10
– ceva legume (orez, cartofi, ceapa) pentru o luna £20
– 4 bucati de piept de pui = £5
– alte maruntisuri de mancat =£15
Asta e sacrificiul suprem pe care il facem aici. Nu ne imbogatim peste noapte si nu traim in lux. Mai ales noi, studentii, sau parintii care si-au lasat jumatate din familie in tara, nu avem niciun fel de ajutor din partea nimanui.
Si ca sa nu para ca ma plang, va voi povesti o discutie auzita intr-un autobuz intre doua romance de etnie roma. Femeile erau decent, dar foarte saracacios imbracate.
– Fa! Am reusit fa sa imi platesc datoriile si sa ridic putin din casa! Am trimis £4000 sa se descurce si copii mei acasa. Mai am in cont £1000 sa ma descurc pana imi gasesc de munca!
– Bravo! Te descurci bine si ai avut noroc ca ai prins de munca bine la hotel acolo.
– Da si acuma mi-am gasit de munca la alt hotel sa fac curatenie in camere. Imi da £700 pa luna da e bine ca pot sa pun deoparte macar £400 pe luna!
– Pai cum fa?
– Pai impart camera cu una si platesc numa £200 pa luna cu tot cu biluri, restu mai mananc ceva si bag la banca sa termin si io casa!

Am ramas muta de admiratie!

@vaidetine

Comments are closed.