De straja lui Mihai I Rege

Omagiu Regelui Mihai I al Romaniei

Privind lung in afara, incep ca de obicei sa vad inauntru – prima, cea mai cruda amintire despre Regele Mihai, undeva prin clasele primare.
Printre placile de pick-uk, intre The Beatles si Nichita Stanescu, un disc cu chipul regelui. Pierdute in forfota anilor trecuti sunt cuvintele inregistrate, si ars e discul, dar vie a ramas amintirea vocii lui. Voce blanda, dar ferma, clara.

Si Imnul Regal. Il ascultam uneori, unii stand pe la geamuri, la panda.
Si intr-un sertar de biboteca tinea mama ascunsa o cutiuta de bijuterii si inauntru o brosa – Coroana Regala.

“O Doamne Sfinte,
Ceresc Parinte,
Sustine cu a Ta mana
Coroana Romana”

Poftim votare! Democratia trebuia instaurata!

Un gri murdar. Sobra. Mica si tinuta ascunsa. Eram sub Comunism.
Greu faceam legatura intre acea piesa, deloc stralucitoare pentru ochii mei de copila, pentru care printii si printesele stateau in alta lumina, si un rege, tata de printese, ce-au locuit nu departe de noi intr-un castel, dar acum traieste ascuns, posibil cum ascunde mama insemnele acestea.

Intr-o zi de Duminica, zi aparent simpla de votare am simtit pentru prima data cu adevarat teroarea. (La revolutie cand au trecut tancurile spre Ploiesti eram multi copii si asa ni se parea ca o parada, si cu defilarile eram obisnuiti, si nu mi-a fost frica.)

Mama mandra purtatoare a brosei, caci atunci era deja voie, iesisem de sub communism, alaturi de alti national – taranisti alergand intr-o ceata, si in cealalta vecini, dar si vecine ce au schimbat colacul si lumanarea pe furci si greble.

Fara sa simt nevoia de a-mi intelege gandul l-am lasat sa se manifeste cu tot ce va trage dupa sine. Zapada . Romani luptand intre transee. Frig. Foame. Si apoi mi-am amintit de documentarul unde Regele Mihai mersese pe campul de lupta la Ploiesti.

Bombardiere survolau atat de aproape. Aurul negru ce mergea spre Hitler trebuia oprit. Negre sunt si zidurile cazematei de la prioectilul aprins de tata si cativa flacai. L-au gasit ramas pe glie de pe timpul razboiulu si s-au gandit sa incerce. Si-asa s-a mai zguduit odata asezarea noastra de langa Ploiesti. Copii cu mintea la traznai au scapat teferi. Dar i-a corectat sedinta de la primarie. Si numai parintii lor stiu cum or fi stat in adunare cat s-a dezbatut subiectul.

Unii n-au scapat din razboi. Pe cei teferi sau betegi i-au primit cu flori. Iar Regele Mihai a incheiat un razboi, ca sa inceapa apoi razboiul sufetului exilat.

Primul cadou facut mamei, din Anglia tara inrudita cu Romania prin familia regala, este o brosa. Am gasit-o la un charity shop. Cam grava la culoare, dar lucrata cu stil. Si mamei inca ii place.

Inaltarea in grad a Marelui Voievod Mihai (1937)

Nebanuite sunt caile Domnului

Si doar asa as fi putut repeta obsesiv intr-o zi de duminica dimineata in plimbarea prin cochetele asezari cu dealuri de-o parte si lacul Leman, Gevena pe de cealalta parte.

Am admirat castelul din Rolle, strategic construit chiar pe malul lacului cu 4 turnuri, unul diferit de celalalt. Castel medieval si misterios ca orice loc vechi ce ascunde atatea istorii nu doar in spatele zidurilor dar si in fata sa.

De acolo am inceput in vesmite sobre si cu pasi nesiguri, caci incaltarile alunecau teribil prin zapada proaspat asternuta, drumul spre Aubonne, unde se afla resedinta Regelui Mihai.
Puternic amestec de senzatii, trecute, prezente si grele incercasi de a afixa in minte ce vom gasi, ce vom vedea, caci de simtit simteam atatea. Si unul dintre ganduri era pur si simplu sa fac bulgari si simple urme de pasi prin zapada.

Automobile putin caraghioase deszapezesc drumul de zor.

Un tren ce vine la fix, doar merge dupa vestitele ceasuri Elvetiene, ne trece prin intinderi cu peisaje feerice undde pare ca timpul s-a oprit in loc.

Trenul lasa in urma statie dupa statie, din gara ne-a luat cu masina localnica in varsta ce isi asteptase prietena. A spus ca are drum si in plus duminica autobuzele sunt rare. Sa fi luat “cu ocazia” in Elvetia, era o situatie la care nu m-am asteptat.

Intr-o franceza pierduta prin sertare proprii am incercat sa ma ridic la nivelul gestului si sa-i adresez cateva cuvinte de multumire. Ne-a vorbit frumos, desi am spus ca suntem romani si mergem au residence du Roi Roumain, si ne-a multumit la randul ei, ca am avut grija de pachetele fragile de pe bancheta. Un Bonne Dimanche, Joyeux Noël et Bonne Année!

Zapada deasa. O familie a scos copilasul pe saniuta. Magazinle inca amortite. Multe inchise. Doi batranei au scos cainii la plimbare si barbatul fumeza dintr-o pipa de lemn.

Zi de decembrie. Oraselul gatit de sarbatoare, Vine Craciunul!
Sunt drumuri in viata care, orinde te-ai afla, te gasesc, te trag de guler si te duc exact acolo unde ti-a fost sa ajungi!
“Si nu mai pleci in Franta ah, ai ales Anglia, poate -ai sa dai de vreun print, umbla gluma printe cunoscutii putin rautaciosi.
Majestate te rog sa ma ierti ca nu m-am pregatit sa-ti primesc mostenirea.

Ajunsi in fata resedintei, iesiti ca de nicaieri, la datorie o ceata de reporteri.Doua femei si doi barbati. Si cand s-au apropiat am vrut sa fug. Nu era ceva obisnuit sa afle altcineva ca stiu de Regele Mihai. Si mi-a fost frica ca-n 1990 , sau oricare ar fi anul ala, ca si asa a fost greu.

Dar presa n-a fost taioasa. Ochi buni ne-au indrumat spre florarie. Venisem crezand ca vom ajunge doar asa in fata casei. Fara o floare, fara o lumanare si poate un gand sarac de continut.

Cand se pregatea aranjamentul, in mijlocul a toate decoratiunile cu fete fericite de craciunei, cu tot felul de zorzonele si culori, incercand sa aleg un souvenir, am mirosit un pachetel din acela de panza frumos impaturita si parfumat, menit sa alunge moliile, si asa intre florile insirate am ajuns iar cu gandul la razboi.

In fata usii, dupa ce am pus trandafirii albi, presa ne-a indemnat sa sunam. Si am sunat. Credeam ca va fi doar un gest simbolic, prins rapid intr-o fotografie.

Dar Doamne usa s-a deschis. Si cat am ezitat pe scari. Mai repede a intrat frigul decat noi.
O maicuta ne-a intampinat in romaneste si ne-a vorbit de Majestatea sa, rar si cu caldura.
De la agitatia calatoriei la solemna liniste din salon a fost o trecere ca intre doua lumi.
In fata Cartii de Condoleate, cu pixul lasat pe-oparte si trupul adus spre masa mi-am inclinat pentru prima data fruntea in fata sa si cu degete amortite de frig si tematoare de asa mesaj am scris.

Cum sa cred ca vreaodata o sa am asa fila in fata ochilor! Exista teama de fila alba, pentru cine a simtit-o.
Drapelul regal in culori aprinse de rosu visiniu, galben si albastru cu ale sale simboluri de la acvila, leu, sabie, la cruce si cele pe care nu le puteam distinge, acoperite de bogatele flori albe, faceau imposibil de crezut ca acopera trupul neinsufletit al lui Mihai I Rege.

De la aflarea vestii mortii sale un fel de vinovatie ma ocolea, ba nu. Ce sa plang acum? Am ale mele. Mai tarziu. Oricum atatia il plang de fala.
Si ce n-am plans atunci cand am patit panica la aeroport, ca am plecat fara bagaj, si abia am prins usa deschisa la avion. Si mi-am adus aminte ca el ca si-a pus ani la rand in cateva valize, si numai Dumnezeu mai stie oare ce-a impacheta alaturi de haine si cadouri, si cum s-a gandit ca va petrece mult asteptata vizita in Romania.

Si-acum parca vad etichetele acelea fluturand, el si regina parca speriati de cainii ce i-au gonit iar inapoi. Ea a zambit usor cand a coborat scarile. El deloc. Si cu cat calm a urcat inapoi si dus a fost. Eu am lasat bagajul, dar am ajuns acasa.

El a lasat bagajul parca in Otopeni, si nu a fost acceptat pe terioriu Romanesc ca nu are viza, ca nu e cetatean Roman.
Ne iarta tu Sire, neam de zevzeci. Iubitor de tragic si de comic, dus la extrem. De reguli stricte, dar nepuse in aplicare, si de fapte savarsite fara urma de legi.

Cafea in casa Principesei Elena

Principesa Elena a vorbit celui ce i-a fost tovaras in atatea calatorii. Si noi ce sa adaugam?!

Curand am ramas numai patru in incapere. I-am spus de brosa, de razboi, de dorul ce trebuie sa-l fi apasat atatia ani, caci el nu a plecat ca noi liberi in aventura vietii prin tari straine, el a fost facut sa plece.
Cand vorbea intindea mana spre drapel, si ochii cautau intr-o anumita directie. Am tacut. Discutia devenea apasatoare si inutila.

He truly loved Romania. He spoke all the time of his country Romania and his childhood memories .He was a brave man and he has never forgotten his country”
Our thoughts and prayers are with you and your family. May God bless his troubled soul.

Ne-a fost adusa cafea, in cesti cu motive aurite pe toarta si margini.
Si m-am trezit radicand cescuta aproape pregatindu-ma sa spun : Traiasca Regele in pace si onor”, precum in primul vers al Imnului Regal.

Am vrut parca sa fug, si cautand iesirea mi-au cazut ochii pe curuce. O cruce de lemn. Slefuit. Dar lasat curat si imi parea ca parca ar fi fost lucrata de tamplarul Iisus.
Mihai I Rege – o cruce cu ceva motive si uite iar coroana cu cruce in varf.
Cat e ceasul? Mai putem sa stam? Desigur ni s-a raspuns.
Si am pasit sa nu calcam drapelul si-am spus o rugaciune.

In fata drapelului cu mainile incrucisate simteam agitatia, multimea, toata politia rutiera, presedinti de tot felul, si preoti de divers rang, si manusi albe, si vesminte negre, si tunuri si fanfare, dar nimic din linistea celui mai tacut priveghi, in mijlocul fotgrafiilor, a tablourilor si multitudinii de flori, nu prezicea tumultul a cee ace urma: ultimul drum spre casa.
Ultimul Monarh al Romaniei!

foto: familiaregalaaromaniei

Tu Mihai asa infasurat in drapel te vor primi ca niciodata! Neam de zevzeci si misei, iubitori de inmormantari cu fala, si bocete la orice cotitura, mai atrasi de mortul din sicriu, decat de om cat le este viu.

Sa treci tu Majestate pe la Peles, sa te incarci cu maretia dintre munti, sa treci prin gara la Sinaia si iarta -ne tu cum te-am trmis la drum, si iarta-ne tu pana si sinele de tren. Si mergi apoi sa te asezi in somnul vesnic langa a ta regina, si mai departe sa-ti urce sufetul in pace spre Lumina.

Istoria sa fie buna cu noi!

Si poate ajungem sa intelegem care ne este adevarata mostenire Majestate!