M-am tot gândit să încep să vă povestesc cum e viața în altă țară. N-am fost niciodată un patriot adevărat, dar nici nu mi-am dat țara pe o alta. Asta deși, ironic, de vreo 7 luni trăiesc pe o insulă 🙂 Nehh, nu exotică, nici a Brăilei :)) Ci in Irlanda de Sud.
În cei 10 ani de presă (nu am ajuns încă să povestesc despre ei), am scris/realizat diverse materiale despre ce se întâmplă bun sau mai puțin bun la noi. Și nu era oricum musai să fiu jurnalist ca să aud replici de genul – numai la români e așa, noi n-am autostrăzi, traficul e infernal, nu se face, nu se drege, românii sunt nu știu cum, fac nu știu ce etc. N-am intrat în detalii, înțelegeți voi, probabil mulți aveți aceleași opinii.
Eii bine, deși am vrut să vă spun doar câteva lucruri, pentru început, legate de trafic, ”nu mă lasă sufletul” să nu amintesc și cât de scumpă e viața peste hotare. De exemplu, patru persoane (una-s io), plătesc o chirie ”modestă” de 1750 de euro pentru un apartament cu două camere, la care se adaugă energia electrică (iluminat + încălzire) și serviciile de tv și internet. Atâta noroc că apa nu se plătește. Faceți voi calculele.
Apoi, să nu care cumva să vă gândiți că mâncare e ieftină. Am câteva bonuri, când am timp, le fotografiez și le atașez ca să vă convingeți singuri.
Aici nu există conceptul de abonament pentru transportul în comun, ci se folosește Leap Cardul, adică o cartelă magnetică pe care o tot reîncarci în funcție de cât de mult călătorești și cât de plin ți-e portofelul.
Ca să vă faceți o idee, o călătorie costă 2.50 euro. Dacă ai norocul să mergi între 1-13 stații, îți ia doar 2.25, dar trebuie să anunți șoferul. Dacă nu ai cardul minune, călătoriile te pot costa 3 euro, 3.30 etc. Eu, de regulă, ”consum”, cam 30 euro săptămânal.
Îi spuneam mamei de când am venit aici că dacă ești unul dintre cei mulți care ești plătit cu minimul pe economie, șansele de-a trăi la limitele subzistenței, într-o țară străină, sunt foarte mari. Și nu exagerez. În momentul de față, un angajator este obligat să ofere 9,81 euro pe oră. Nu toată lumea lucrează 40 ore pe săptămână, și chiar dacă ar fi așa, faceți voi calculele.
O cameră dublă se închiriază cu prețuri cuprinse între 700 și poate chiar o mie de euro. La toate astea se adaugă facturile. De ce credeți că străinii în general, printre care se numără și conaționalii noștri, aleg să împartă o casă cu mai multe cupluri? Pentru că altfel nu și-ar permite să locuiască aici. (to be continued..)