Familia Romanov

Romanovii condusesera Rusia de mai bine de trei secole, cand revolutia din 1917 a dus la inlaturarea lor. Un an mai tarziu, tarul detronat Nicolae al Il-lea si membrii familiei sale au fost ucisi cu cruzime. Au reusit, totusi, unii dintre ei sa scape?

In vara lui 1914, cu mandrie, aproape cu bucu­rie, Imperiul Rus pornea la razboi ca aliat al Frantei si Marii Britanii in lupta impotriva Im­periilor German si Austro-Ungar. Insa Primul Razboi Mondial s-a dovedit a fi un dezastru atat pentru Ru­sia, cat si pentru dinastia Romanov.

In martie 1917, dupa moartea a milioane de oameni, tara se afla in suferinta. In capitala Sankt Petersburg, lipsa hranei impingea oamenii la revolte, demonstratiile studen­testi se alaturau grevelor muncitoresti, iar trupele chemate sa restabileasca ordinea se razvrateau.

Somat in mare graba sa se intoarca de pe front, unde preluase personal comanda trupelor imperiale, tarului Nicolae al II-lea i s-a prezentat un ultima­tum: abdicarea. In numele sau si al firavului sau fiu in varsta de 12 ani, a renuntat la tronul pe care fa­milia sa il detinuse inca din 1613.

La scurt timp, guvernul provizoriu condus de Aleksandr Kerenski a pus sub arest la domiciliu fosta familie imperiala la Tarskoe Selo, elegantul ansam­blu de palate si vile din afara orasului Sankt Peters­burg, unde gasisera refugiu departe de realitatile raz­boiului.

In afara de tarul Nicolae, de tarina Alexan­dra si de tareviciul Alexei, aici se aflau si fiicele lor, marile ducese Olga, Tatiana, Maria si Anastasia, cu varste cuprinse intre 10 si 22 de ani.

Pentru siguranta — spre Siberia

Pe langa umilinta de a se afla sub supraveghere aproape neintrerupta, familia lui Nicolae nu a avut mult de suferit pe durata arestului la Tarskoe Selo. Scapat de povara puterii, fostul tar taia acum lemne, planta legume, isi plimba copiii cu barca sau prin parc, iar serile si le petrecea citind familiei.

Condu­cator nepriceput si depasit de evenimente, Nicolae Romanov — cum era numit acum — fusese dintotdeauna un familist devotat. Si acest lucru constitui­se, intr-o oarecare masura, cauza caderii lui.

De mult timp se stia ca Nicolae era de fapt condus de sotia sa, Alexandra, printesa nemtoaica pe care o luase in casatorie in 1894. Dupa ce au avut patru fiice, au fost extrem de fericiti cand li s-a nascut un fiu — Alexei. Bucuria lor s-a transformat insa intr-o suferinta amara in momentul in care copilul s-a do­vedit a fi bolnav de hemofilie; cum cea mai mica le­ziune ar fi putut atrage dupa sine hemoragii puter­nice, baiatul trebuia supravegheat in permanenta.

Dupa 1907, Alexandra si sotul ei au cazut prada influentei sinistrului si depravatului calugar Rasputin, pe care il creditau cu vindecarile miraculoase ale nenumaratelor boli de care suferea Alexei. Insa pe 31 decembrie 1916, nobilii rusi, exasperati, l-au asa­sinat pe Rasputin — lovitura pe care familia impe­riala a resimtit-o la fel de profund precum abdicarea fortata ce avea sa se petreaca doua luni si ceva mai tarziu.

In vara lui 1917, Kerenski era ingrijorat, pe de o parte, din cauza uneltirilor rivalilor sai de stanga, bolsevicii, care doreau sa-l elimine pe fostul tar, iar pe de alta parte, din cauza monarhistilor inca devotati ce doreau sa-l salveze pe Nicolae si sa-l readuca pe tron.

S-a decis astfel sa-i trimita pe prizonierii imperiali intr-un loc sigur, la Tobolsk, un oras sibe­rian izolat, la mai mult de 1 300 de kilometri spre est, dincolo de muntii Ural. La 14 august, Nicolae, sotia sa si cei cinci copii, insotiti de 40 de servitori, au pornit de la Tarskoe Selo intr-o calatorie de sase zile cu un tren bine pazit. Cu doua zile inainte fami­lia arestata sarbatorise cea de-a treisprezecea aniver­sare a lui Alexei.

„Casa cu destinatie speciala“

Avantul revolutionar ce strabatea Rusia a dus la scurt timp la inlaturarea lui Kerenski pe motiv ca ar fi protector al fostei familii imperiale. In noiembrie, bolsevicii au luat puterea si au negociat o pace separata cu Germania si Austro-Ungaria, semnand in martie 1918 tratatul de la Brest-Litovsk.

Printre multele probleme ce il framantau pe noul lider, Vladimir Ilici Lenin, se numara si cea a sortii fostului tar care era acum prizonierul sau. In aprilie 1918, Lenin a ordonat ca familia sa fie mutata la Ekaterinburg.

Bolsevicii locali rechizitionasera, pentru Nicolae si familia sa, o cladire solida, cu doua etaje, pe care au botezat-o cu un nume de rau augur „Casa cu destinatie speciala“.

Ferita de vazul lumii printr-un gard de lemn si avand geamurile varuite pentru ca nimeni sa nu poata privi inauntru sau in afara, casa era pazita in permanenta de un detasament local de bolsevici. Familia si servitorii primeau cele doua mese zilni­ce intr-o cratita enorma, din care, adesea, garzile se serveau direct peste umerii mesenilor.

Fostele mari ducese erau insotite pana si la toaleta, ai carei pereti fusesera acoperiti cu desene obscene, reprezentand-o pe mama lor si pe Rasputin. Nicolae a fost amenin­tat cu munca silnica in momentul cand a protestat timid impotriva acestui tratament umilitor. Intre timp, Alexei devenise atat de slabit, incat pentru plimbarea zilnica prin gradina prafuita tatal sau trebuia sa-l duca in brate pana afara, la scaunul cu rotile. 

Lichidarea de la miezul noptii

In luna iulie, in contexul in care rezistenta bolsevica slabea, conducerea de la Moscova a dat ordin sa se ia masuri ca fostul tar sa nu cada in mainile Promonarhistilor. In noaptea de 16 spre 17 iulie 1918, dupa ora douasprezece, Iurovski, responsabilul cu supravegherea fostei familii regale, a trezit in treaga familie, ordonandu-le sa se imbrace si sa co­boare in una din camerele de la parter.

Au fost aduse scaune pentru Nicolae, Alexandra si invalidul Ale­xei, in timp ce doctorul Botkin, cele patru fiice si cei trei servitori au fost lasati sa stea in picioare.

 Dupa ce a citit o sentinta de condamnare la moarte emisa de bolsevicii locali, Iurovski l-a impuscat pe Nicolae in cap — semnal pentru ceilalti membri ai plutonu­lui de executie sa traga in celelalte tinte. Cei care nu au murit pe loc au fost lichidati rapid prin lovituri de baioneta.

Cadavrele au fost azvarlite in camion si duse intr-o mina parasita din afara orasului, unde au fost taiate in bucati, stropite cu acid sulfuric si aruncate intr-un put. La 17 iulie, conducerea de la Moscova primea un mesaj cifrat de la Ekaterinburg: „Il informam pe Sverdlov (un colaborator apropiat al lui Lenin) ca intreaga familie a sfarsit in acelasi mod ca si capul ei. Oficial, familia a decedat in timpul evacuarii.“

Doua anchete

Descrierea de mai sus a acestei nopti fatale se bazeaza pe o ancheta amanuntita realizata de albi, in momen­tul in care au cucerit, o saptamina mai tarziu, orasul Ekaterinburg. Dar sa fie acesta adevarul? Doi anchetatori s-au straduit sa puna cap la cap probele gasite.

Primul a ajuns la concluza ca Nicolae a fost intr-adevar executat in noaptea de 16 spre 17 iulie, dar fosta tarina, fiul ei si cele patru fiice fusesera crutate. Cum aceasta versiune nu era suficienta pentru a-i cataloga pe bolsevici ca asasini violenti si a castiga simpatia Occidentului fata de Romanovii martiri, la inceputul lui 1919 a avut loc o alta ancheta.

Nikolai Sokolov fusese numit noul anchetator oficial. Pe terenul minei, Sokolov a gasit probe zguduitoare, precum o mica inchizatoare si o agrafa indoita folosite de tarevici drept carlige de pescuit, pietre pretioase care fusesera cusute in lenjeria marilor ducese si scheletul unui catel, probabil al Tatianei.

Dar singurele ramasite umane descoperite au fost mici fragmente de oase si degetul retezat al unei femei intre doua varste, mai tarziu identificata ca fiind Alexandra. Unde se aflau insa celelalte cadavre?

La sfarsitul verii lui 1919, cand cauza albilor parea sa fie pierduta, Sokolov a parasit Rusia si in cele din urma a ajuns in Europa. De-abia in 1924 a dat publicitatii descoperirile sale, dezvaluind o imagine a brutalitatii sovietice pe care la acea vreme lumea era deja pregatita sa o creada.

O poveste presarata de contradictii

Timp de trei sferturi de veac concluzia lui Sokolov, cum ca intreaga familie fusese ucisa in noaptea de 16 spre 17 iulie 1918, a constituit un subiect de controversa pentru cercetatorii acestui caz, care au semnalat o serie de contradictii. Spre exemplu, cand bolsevicii au anuntat pe 19 iulie executia fostului tar, tot ei au declarat ca Alexandra si copiii sai au fost dusi intr-un loc sigur.

Unul dintre primii vizitatori straini care au sosit la Ekaterinburg dupa pretinsul masacru a fost Sir Charles Eliot, consulul britanic pentru Siberia. Dupa o discutie cu anchetatorul principal al albilor, Eliot si-a informat superiorii ca, dupa toate aparen­tele, pe data de 17 iulie fosta tarina si copiii ei para­sisera Ekaterinburgul cu trenul.

In aceeasi perioada, fratele Alexandrei, marele duce Ernst Ludwig von Hesse, i-a trimis vesti prin Suedia neutra unei alte surori din Anglia, asi­gurand-o ca Alexandra este i

n siguranta. Insa cand fosta tarina si copiii ei nu au mai fost vazuti, iar raportul lui Sokolov a fost publicat, concluzia privind moartea intregii familii a inceput sa fie treptat acceptata.

Scheletele

In 1988, au iesit la suprafata dovezi uimitoare. Un fost anchetator de politie si regizor rus, Geli Riabov, a reusit, la sfarsitul anilor ’70, sa dea de urma copiilor lui Iakov Iurovski. Fiul lui Iurovski i-a incredintat lui Riabov un docu­ment nestiut pana la acea data, care consemna ce se intamplase cu cadavrele dupa executie.

Conform ra­portului, acestea fusesera taiate in bucati si aruncate impreuna cu cateva grenade intr-o mina abandona­ta, care insa nu se prabusise din cauza exploziei. Iurovski s-a speriat crezand ca albii ce se apropiau vor gasi cadavrele, asa ca le-a dezgropat si le-a mutat in alta parte.

Noua informatie l-a pus in miscare pe Riabov, care a actionat imediat. Sapand noaptea pentru a nu fi vazut, Riabov a descoperit pri­mele oase. Peste cativa ani a descris senzatia pe care a avut-o gasind aceste „oase negre si verzui, cu semne ale arsurilor de acid. Unul dintre cranii era gaurit“. Riabov si-a facut publica descoperirea in 1988.

Dar confirmarea oficiala nu a venit decat in iulie 1991, dupa ce arheologii rusi au examinat situl. Au fost dez­gropate noua schelete. Cinci dintre ele s-au dovedit a apartine aceleiasi familii — Nicolae, Alexandra si trei dintre cei cinci copii.

Celelalte patru, separate, erau probabil ale doctorului Botkin si ale celor trei servi­tori. Stiinta moderna a ajutat la elucidarea misterului, cele patru schelete fiind acum identificate unanim ca apartinand Alexandrei si celor trei fiice. De asemenea, in 1993 a fost confirmata si pro­venienta craniului, ca fiind al lui Nicolae.

Dar Alexei si Anastasia? Sa fi fost corpurile lor arse in totalitate? Sau au evadat? Pamantul Rusiei proba­bil mai ascunde inca ramasitele lor pamantesti.