Nicolae Ceaușescu a fost secretarul general al Partidului Comunist Român din 1965 până în 1989 și al doilea și ultimul lider comunist al României.

A fost, de asemenea, șeful de stat al țării din 1967 până în 1989 și a fost clasificat pe scară largă drept dictator, ocupând funcția de președinte al Consiliului de Stat și, începând cu 1974, simultan cu cea de președinte al Republicii, până la răsturnarea și execuția sa în timpul Revoluției române din decembrie 1989, parte a unei serii de revolte anticomuniste din Europa de Est din acel an.


Între 1950 și 1975, economia României a înregistrat una dintre cele mai rapide creșteri din lume, iar în anii ’60 și la începutul anilor ’70, Nicolae Ceaușescu a fost considerat unul dintre liderii “luminați” ai Europei de Est.

Prin politicile sale interne, la sfârșitul anilor 1960, a încercat să obțină sprijinul populației, întrucât a crescut salariile, a reformat sistemul de pensii și a încurajat consumul prin scăderea prețurilor bunurilor de consum.


Alimentele au fost raționalizate în România în timpul regimului comunist al lui Nicolae Ceaușescu, pentru că acesta dorea să plătească toată datoria externă a țării în detrimentul exportării majorității produselor agricole românești și înfometarea propriului popor.


La jumătatea anului 1981, pe fondul unei crize economice generalizate și a penuriei de alimente în Republica Populară Poloneză, mii de polonezi, în principal femei și copii, au participat la mai multe demonstrații ale foamei, organizate în orașe și localități din întreaga țară. Protestele au fost pașnice, fără revolte, iar cea mai mare dintre ele a avut loc la 30 iulie 1981, la Łódź.


Situația din Polonia comunistă a fost suficient de gravă încât l-a determinat pe Adam Michnik să scrie: “Polonia se confruntă cu revolte ale foamei”

Leave A Reply