Monica Pillat (n. 1947) este o prozatoare, poetă și traducătoare română de literatură engleză. Este nepoata scriitorului și poetului tradiționalist Ion Pillat și a pictoriței Maria Pillat-Brateș. Este fiica prozatorului Dinu Pillat și a Corneliei Pillat.
Sunt nopţi atât de lungi… cu neputinţă
Mi-ar fi să mă cufund până la capăt,
Ceva ca un năvod mă trage-afară
Şi mă aruncă treaz în întuneric
Doar cei ce dorm acum nu mai sunt singuri,
Căci bezna pentru ei pare tărâmul
Pe care-l lasă-n urmă, când se-avântă
Pe plutele din somn spre lumi uitate.
Acolo îi aşteaptă să se-ntoarcă
Surori neîntâlnite niciodată
în albele pătrate ale zilei;
Umbrele lor iubite-i împresoară
Şi când păşesc pe val au mii de feţe.
Ce greu le e apoi să se desprindă
Din braţele familiei nevăzute,
Când şovăie pe drumul deşteptării!
Poate de-aceea mie nu-mi mai vine
Să-nchid vreodată ochii la culcare.
11 ianuarie 2007
Monica Pillat