Vampirul din București

Ion Rîmaru s-a nascut în Corabia. Dupa moartea lui, prin executare, se crede ca rudele si-au schimbat numele în Dinca
Ion Rîmaru s-a nascut în Corabia. Dupa moartea lui prin executare, se crede ca rudele si-au schimbat numele în Dinca

Ion Rîmaru (12 octombrie 1946 – 23 octombrie 1971) a fost un criminal în serie român supranumit Vampirul din București sau criminalul blondelor. Rîmaru a terorizat Bucureștiul între 1970 și 1971, ucigând patru femei și atacând peste alte zece. Autoritățile au făcut peste 2.500 de arestări înainte de capturarea lui. Femeile au fost atacate cu un topor, mușcate de sâni și coapse și violate după ce erau deja moarte.

Tinerețe
Părinții lui Ion Rîmaru s-au căsătorit la Caracal și au avut trei fii, Ion fiind copilul lor cel mare. Părinții lui se certau aproape zilnic; Cuplul s-a despărțit în cele din urmă, iar tatăl său, Florea, s-a mutat la București, luând un loc de muncă ca șofer de tramvai de noapte. După moartea sa, ani mai târziu, Florea însuși a fost descoperit că a fost un criminal în serie.

Rîmaru a avut rezultate slabe din punct de vedere academic și a fost nevoit să repete clasa a IX-a. Încă din adolescență, a dat dovadă de un libido incontrolabil și a provocat un scandal public în orașul natal, când s-a descoperit că întreține o relație sexuală cu fiica minoră a profesorului său. La vârsta de 18 ani, a fost condamnat pentru furt calificat. Cu toate acestea, în timpul liceului, Rîmaru a primit întotdeauna o notă perfectă la conduită.

Universitate
Rîmaru a intrat la Facultatea de Medicină Veterinară în 1966 cu nota 5,33 (din 10). Și-a repetat al doilea an acolo. La momentul arestării sale, Rîmaru era în curs de repetare al treilea an.

Deși intrase într-o universitate, unul dintre profesorii lui Rîmaru l-a descris ca fiind timid și semianalfabet, cu un vocabular foarte sărac și cu o paletă de interese extrem de restrânsă. Colegii lui de cameră au raportat că s-a comportat ciudat, așa că l-au evitat.

Când s-a înfuriat, Rîmaru avea obiceiul să-și facă rău; s-a descoperit că avea peste douăzeci de tăieturi la brațe și picioare. Un coleg de la universitate a relatat că într-o noapte la cămin, Rîmaru nu a dormit, ci s-a plimbat în afara unei camere în care știa că o fată a venit în vizită la un coleg de clasă. Medicii l-au diagnosticat cu spasm esofagian, sindrom nervos reactiv și probleme mentale în 1967.

Crime
La sfârșitul anilor 1970 și începutul anului 1971, Bucureștiul a fost zdruncinat de o serie de infracțiuni comise de un necunoscut care folosea un ciocan, un topor mic și o bară de fier sau un cuțit pentru a ataca chelnerițele de la restaurante care erau singure și se întorceau de la serviciu.

A lovit după miezul nopții în condiții meteorologice neobișnuite, cum ar fi furtuni de zăpadă, ploaie puternică, vânturi puternice, frig sau ceață. Multe femei nu iese afară după ora 21:00 decât în ​​grupuri mari sau cu bărbați.

Teroarea lor a fost sporită de reticența poliției de a dezvălui detalii, ceea ce a dus la zvonuri extrem de exagerate.

În cele din urmă, poliția și-a dat seama că au de-a face cu un criminal în serie; o anchetă de un an, cu ajutorul victimelor care supraviețuiseră, a dus la arestarea lui Rîmaru la 27 mai 1971.

Însă indiciul care a dus direct la arestarea lui Rîmaru a fost o fișă de diagnostic medical. La 4 martie 1971, un grup de șase medici a constatat că avea „suspecte de epilepsie periodică”; scutirea medicilor a fost găsită sub cadavrul Mihaelei Ursu, pe care a ucis-o în mod deosebit de brutal două luni mai târziu.

Între degetele ei avea șuvițe din părul lui care au fost folosite pentru a-l identifica iar unii au sugerat că a mers la medici pentru a putea în cele din urmă să pretindă nebunie la proces. Pentru că scutirea era udă și însângerată, se vedea doar antetul de la Spitalul Studenților București.

Criminalul a început să acţioneze aleatoriu, nu mai ataca exclusiv chelneriţele şi chiar mergând după două femei care erau împreună. Pe 15 mai, specialiștii au stabilit că nota a fost scrisă în biroul lui Octavian Ieniște în martie 1971.

Acesta a văzut 83 de studenți în acea lună printre care și Rîmaru, nu și-au depus diagnosticul la oficialii universității. Poliția a monitorizat îndeaproape fiecare suspect și trei ofițeri au mers la căminul său pe 27 mai; nu era acasă, dar în timp ce i-au percheziţionat camera, s-a întors la ora 13:00.

În sacul lui avea un topor și un cuțit; testele pe păr și urmele de mușcătură pe care le-a lăsat iar mărturia martorilor nu a lăsat nicio îndoială rezonabilă cu privire la vinovăția lui.

Cele mai grave 16 infracțiuni pentru care a fost condamnat Rîmaru sunt – cronologic:

8/9 aprilie 1970 – Elena Oprea – crimă premeditată (neviolată pentru că l-a speriat un vecin)
1/2 iunie 1970 – Florica Marcu – viol (inconștientă în fața casei, dusă la cimitirul Sfânta Vineri, împinsă cu putere de gard de acolo, violată, înjunghiată și suptă de sânge în timp ce mergea cu el acasă, a fost salvată de un camion – conducător auto)
19/20 iulie 1970 – magazinul OCL Confecția – furt proprietate publică
24 iulie 1970 – Margareta Hanganu – furt calificat
22/23 noiembrie 1970 – Olga Bărăitaru – tentativă de omor calificat, viol și furt calificat
15/16 februarie 1971 – Gheorghița Sfetcu – tentativă de omor calificat și furt calificat
17/18 februarie 1971 – Elisabeta Florea – tentativă de omor calificat
4/5 martie 1971 – Fănica Ilie – omor cu premeditare agravată, viol și furt calificat
8/9 aprilie 1971 – Gheorghița Popa – crimă calificată, viol și furt calificat (48 de înjunghiuri la cap, piept, inghinal și picioare, cinci lovituri în cap, coaste zdrobite de călcarea cu picioarele, organele genitale mușcate)
1/2 mai 1971 – Stana Saracin – tentativa de viol
4/5 mai 1971 – Mihaela Ursu – crimă calificată, viol (a fost întrerupt în fapt și lăsat nemulțumit, determinându-l să caute o nouă victimă)
4/5 mai 1971 – Maria Iordache – tentativă de omor calificat (atacat la două ore după Ursu; evadat când a scăpat bara de metal cu care o bătea în timp ce ea alerga)
6/7 mai 1971 – Viorica Tatu – tentativă de omor calificat
6/7 mai 1971 – Elena Buluci – tentativă de omor calificat
Mai 1971 – Iuliana Funzinschi – furt calificat de proprietate publică și furt calificat de proprietate privată.

După uciderea lui Popa, chelneriță, autoritățile au intrat în alertă maximă, lansând „Operațiunea Vulture”, numită după strada pe care fusese ucisă. 6.000 de bărbați din diverse organe de drept patrulau în fiecare noapte pe străzile Bucureștiului, precum și 100 de mașini și 40 de motociclete.

Personalul medical, operatori de autobuze de noapte și tramvai, angajați de la hotel și bar – toți au fost mobilizați, ca să nu mai vorbim de un număr mare de personal al Securității, Miliției și Ministerului de Interne. Au fost efectuate 2.565 de arestări și s-au cerut identificarea a peste 8.000 de persoane, dar Rîmaru ar mai comite o crimă și a încercat să mai comită câteva înainte de a fi arestat.

Autoritățile au evaluat modul de operare al lui Rîmaru ca fiind feroce și crud, pe baza tendinței sale de a tăia hainele, de a mușca carnea, de a-și târî victimele și de a le sparge cu armele, violându-le și în timp ce erau inconștienți.

Rîmaru a fost judecat a fi agresiv, impulsiv și sadic. Dădea semne de vampirism; de exemplu, a făcut mai multe găuri în carnea Floricăi Marcu, care mai târziu a povestit cum a aspirat sângele din ele. Canibalismul a fost și el prezent; mușca vaginul femeilor, zonele pubiene și sânii, iar bucățile de carne lipsă nu mai erau găsite la locul crimei. În plus, avea tendințe necrofilice, continuându-și violurile după moartea victimelor și, de asemenea, bătând și înjunghiându-le cadavrele.

Cercetare, judecată și executare
După arestarea sa, Rîmaru a rămas complet tăcut, privind inexpresiv în spațiu. Anchetatorii au intrat într-un birou pentru a decide asupra unui plan; au introdus în celula lui un polițist care s-a prefăcut a fi un hoț și l-au făcut să vorbească.

După două luni de audieri, Rîmaru a recunoscut 23 de infracțiuni foarte grave. De fapt el fusese arestat pentru doar trei crime; restul (o altă crimă, șase tentative de omor, cinci violuri, o tentativă de viol și șapte furturi de diferite grade) la care el sau tatăl său au mărturisit.

Pe de o parte, a încercat să convingă autoritățile că nu era responsabil pe motiv de nebunie și că nu și-a dat seama că femeile vor muri; pe de altă parte, a insistat că este vinovat, cerând să fie dus la locul crimelor sale. În timpul rândurilor de poliție, victimele aduse pentru a-l identifica tremurau când vedeau privirea lui în ciuda faptului că nu există niciun pericol pentru ele. Se presupune că pentru publicul larg, numele lui Rîmaru însuși a inspirat o vagă spaimă; rîmă/râmă înseamnă „vierme de pământ” în română.

Autoritățile credeau că remarcile sugestive ale tatălui său care știa totul despre crimele fiului său, l-au determinat să comită violențe. În timpul anchetei, tatăl său a fost arestat de trei ori dar eliberat pentru că rudele apropiate nu au putut fi obligate să depună mărturie împotriva altor membri ai familiei. După ultima crimă a lui Ion, când a jefuit o casierie, mama lui l-a vizitat și i-a găsit banii sub pernă.

Tatăl său l-a pus să meargă la locul crimei și i-a arătat ce a făcut. Apoi a luat banii și i-a așezat în casa lui din Caracal, intenționând să-i folosească pentru a cumpăra o casă nouă. Tatăl său a fost adus pentru prima dată la secția de poliție în timpul uneia dintre fazele de tăcere ale lui Ion; fiul doar i-a aruncat tatălui său o privire urâtă, făcându-l pe acesta din urmă să spună „De unde să știu ce ai făcut? Cum?” Dar avea motive să bănuiască asta, pentru că își spălase fiul. După ce Ion a jefuit casieria, Florea a confiscat securea și cuțitul și tocmai cu acestea se întorcea pe ascuns când a fost arestat.

Declaraţia depusă la judecată – 13 septembrie 1971

Într-o seară am plecat de la cămin şi am ajuns într-o stradă lângă garajul Floreasca am văzut o fată şi am întrebat-o dacă vrea să se culce cu mine aceasta m-a făcut vagabond şi ţigan. Eu i-am spus să nu zbiere la mine, ea a ţipat şi eu am lovit-o în cap şi ea a căzut jos. Aceasta s-a întâmplat în jurul lunii mai 1970, când starea mea de disperare din cauza examenelor a situaţiei materiale precum şi a mediului în care trăiam (la facultate) unde mă dispreţuiau toţi inclusiv profesorii şi colegii, ajunsese la maxim.

Am mai lovit o fată pe care am violat-o într-un cimitir-viol. Mi-a dat întâlnire şi-a venit miliţia. Eu am văzut că m-a minţit şi vedeam că toate fetele vor să mă mintă. Am mai lovit o femeie care lucra la restaurantul Vulcan pe care am întrebat-o dacă vrea să se culce cu mine într-o noapte, nici ea n-a vrut şi am violat-o. Menţionez că faţa asta nu a murit din cauza loviturilor pentru că ea mai ţipa după ce am lovit-o şi violat-o.

Ştiu că am lovit-o în cap cu un fier şi sunt învinuit de omor şi grav. Aceasta s-a întâmplat în martie 1971. Am mai lovit o femeie şi-am violat-o în aceeaşi perioadă (luna martie sau aprilie) 1971, nu mai reţin luna care a murit. În luna mai la începutul lunii am mai lovit o femeie (fată) şi-am violat-o şi-a murit. Am luat nişte bani de la o casieră pe care am lovit-o. Am spart vitrina unui magazin şi-am luat nişte haine în iunie 1970.

Am lovit o femeie de la care am luat nişte bani ea spune că i-am luat 500 eu ştiu că 2.000 de lei (nu reţin precis) şi am violat-o lângă un bloc în anul 1970 luna noiembrie. Am lovit o femeie la capătul tramvaiului 4 în luna mai 1971 în Colentina. Am lovit o femeie lângă un bloc în luna mai 1971 pe strada Griviţei. Am lovit o femeie pe lângă Şcoala de ofiţeri de miliţie din Bucureşti în luna ianuarie sau februarie 1971 nu mai reţin luna de la care am luat 250 de lei.

Am lovit o fată pe lângă maşina 31 pe un deal cu un fier şi am luat o geantă pe care am aruncat-o şi-am găsit 25 de bani şi nişte hârtii. Am lovit o femeie pe lângă maşina 35 aproape de garajul Floreasca cu un cuţit în cap. Menţionez că iniţial am umblat cu un fier la mine pentru că am fost bătut la căminul facultăţii de nişte colegi care acum au terminat facultatea şi mi-era frică să nu mă bată şi altădată în tramvai de un cetăţean pe care nu-l cunosc. Nu am vrut să atac pe nimeni.

Apoi după aceea, dacă am văzut că nu pot să-mi satisfac necesităţile fiziologice sexuale am pierdut noţiunea de a nu-mi da seama de urmările ce le pot avea după ce loveam o femeie şi loveam vreo fată pe stradă. Cazul de lovitură cauzatoare de moarte de pe strada Eiffel din spatele garajului Floreasca, Oprea Elena. Eu mă duceam la garaj la Floreasca şi mă întâlneam cu tata şi-i spuneam că aveam nevoie să mă culc cu o fată pentru că nu puteam să cuceresc o femeie nici chiar dacă plăteam, pentru că eu lucram în port la Constanţa ca să fac rost de bani să-i dau la vreo femeie ca să mă pot culca cu ea.

El mi-a spus că există o femeie care vine noaptea târziu acasă şi s-o aştept şi astfel într-o noapte am plecat şi am văzut că vine o femeie sau fată şi i-am spus că vreau să mă culc cu ea. Ea nu a vrut şi-a început să zbiere. Eu fiind şi operat de varicocel la testiculul stâng. Am lovit-o cu un fier în cap şi-am luat-o în braţe ea a zbierat şi mai tare şi mie mi s-a făcut frică şi-am fugit pe stradă. În acea seară nu l-am văzut pe tata acolo dar ştiam că o să vină şi el după ce o violam.

Eu nu am ştiut că ea poate să moară. Dimineaţa următoare sau în altă zi ştiu că a venit tata la mine şi i-am povestit şi lui, după care el mi-a cusut pantalonii pe care îi rupsesem pe această stradă. Femeia de la restaurantul Vulcan Într-o seara am plecat la gară cu tata şi să mergem acasă la Caracal dar nu am mai plecat nu ştiu din ce cauză şi ne-am întors înapoi să aşteptăm o maşină de noapte să mergem să ne culcăm acasă şi lângă staţie este restaurantul Vulcan.

Am mers să consumăm ceva mâncare şi bere. Eu am văzut o femeie în restaurant şi i-am spus lui tata că ce picioare frumoase are. El nu ştiu ce mi-a răspuns. Apoi am plecat în staţie să luăm maşina şi am văzut că iese şi fata aia din restaurant şi am mers împreună după ea. Am vrut să-i spun ceva atunci dar ea nu a stat şi am văzut că a intrat pe o stradă mai mică. Tata mi-a spus să o aştept altă dată când vine şi să-i spun să mă culc cu ea dacă nu vrea să o lovesc şi să mă culc cu ea.

Într-o seară am căutat o altă fată care locuia apropae de strada pe care avenit femeia asta şi o chema Cornelia. Înainte s-o caut pe fata asta care mi-a spus să o caut acasă am plecat la tata la maşină pe linia autobuzului 45. Eu i-am spus lui tata că mă duc să o caut pe fata asta- Cornelia. Înainte să caut pe fata asta care mi-a zis să o caut acasă am plecat la tata la maşină pe linia autobuzului 45. Eu i-am spus lui tata că mă duc să o caut pe fata asta- Cornelia şi dacă nu o găsesc să o aştept pe fata de la restaurantul Vulcan.

El în acea seară mi-a dat 100 de lei ca să am de drum şi mi-a spus că vine şi el. Am plecat şi am ajuns pe unde stă Cornelia dar nu am găsit-o şi am aşteptat-o pe stradă crezând că vine din oraş. Tot acum am văzut că vine şi femeia aia de la restaurant şi i-am spus că vreau să mă culc cu ea.Ea a vrut să mă lovească şi eu atunci m-am şi speriat şi am lovit-o în cap şi am violat-o. Menţionez că eu n-am mai avut raport sexual cu nicio femeie până atunci, adică de bunăvoie.

Menţionez că în acest caz femeia nu a murit când am lovit-o şi violat-o. Aceasta fiindcă după ce am violat-o ea ţipa şi mie mi-a fost frică şi am fugit. Probabil eu cred că s-a asfixiat cu mâneca paltonului sau cu mănuşa. După ce am violat-o am plecat şi i-am aruncat geanta într-o curte. Eu am văzut că după mine venea cineva şi a intrat în curtea respectivă. Nu pot să spun dacă a fost tata sau altă persoană. Spun că eu am aflat că a murit în apropierea datei când să fiu arestat.

Halucinaţii

În luna aprilie sau martie am mai lovit o femeie cu un fier fără să-mi dau seama că-i pot provoca moartea. Menţionez că-n noaptea respectivă şi chiar cu câteva nopţi înainte am avut nişte crize halucinatorii când mergeam pe stradă fără să-mi dau seama unde mă aflu şi ce fac. Sunt acuzat în acest caz de mai multe lovituri. Ştiu că avusesem înainte o stare accentuată de boală de nervi şi doctorul mi-a recomandat internarea în spitalul central.

Nu am avut intenţia să omor pe cineva. Mai sunt acuzat şi de un alt omor din strada Stupinei. Într-unul dina ceste cazuri tata m-a văzut murdar de sânge pe haină şi de noroi şi i-am povestit cum s-a întâmplat, după care el mi-a curăţat hainele. În cazul cu casiera cu banii tata m-a învîţat cum să-i iau banii şi anume când este timp urât afară şi să-i iau banii ca să putem cumpăra un imobil în bucureşti ca să poată să-mi aducă femei acasă.

Pentru asta mi-a spus că o să mergem la locul pe unde trece el şi o să vină şi el. Banii i-am dus acasă la Caracal şi el a venit după câteva zile şi i-am îngropat în magazie. Când am spart vitrina magazinului şi am luat haine i-am spus şi lui. Când am lovit fata aia care stă pe strada de lângă maşina 35 cu un cuţit în cap eu am crezut că este fier, dar când m-am tăiat la mână mi-am dat seama că a fost cuţit.

În continuarea recursului mai arăt că în săvârşirea faptelor pe care le-am arătat mai sus nu mi-am amintit şi numai cu ajutorul organelor de anchetă mi-am amintit eu, doar de vreo câteva mi-am adus aminte. Unele fapte eu nu le recunosc şi nici probe temeinice nu există. În cazul cu strada Stupinei eu ştiu că adeverinţa care se spune de organele de anchetă că s-a găsit la locul faptei, eu nu am avut o astfel de adeverinţă decât la cămin unde locuia şi aceasta a stat tot timpul în cameră.

Mai arăt că în perioada cât am fost student am suferit la început de un sindrom nevrotic care s-a accentuat în gravitate.Respectuos vă rog să-mi acordaţi o nouă expertiză medicală întrucât prima expertiză a fost făcută de organele de anchetă. Sufăr de o psihopatie care are legătură şi cu lichidul cefalo-rahidian. Mai arăt că am fost operat şi de varicocel care cu toate celelate boli să fi putut tulbura sistemul nervos. Sunt încă tânăr şi vă rog respectuos, onorat Tribunal Suprem, am greşit cer iertare să mă pot reabilita o schimbare a pedepsei cu moartea într-o pedeapsă de 25 de ani ca să pot să fiu util societăţii. Încă odată mai arăt că regret foarte mult.

Am trăit într-un mediu eram tolerat foarte mult. Şi studiul prea mult mi-a accentuat boala de cap şi fără voia mea. Sunt unele situaţii când nu mai ştiam ce fac şi în limita posibilităţii cer să stau pe o insulă. Domnule Preşedinte, îmi recunosc greşelile, faptele comise mă angajez ca atunci când mi se comută pedeapsa, şi nu mi se va lăsa viaţa în faţa onoratului Tribunal Suprem, a opiniei publice, a tuturor oamenilor care le-am pricinuit dureri, precum şi a Preşedintelui Statului ca atunci când voi putea, voi dovedi fără precupeţire tot ce am în capacitatea mea pentrua putea şterge acest trecut urât care şi-a lăsat amprenta asupra întregii mele fiinţe.

Regret adânc şi din toată conştiinţa mea tot ce am făcut şi-n numele providenţei vă rog să-mi lăsaţi viaţa, cu toate că eu nu am făcut aceasta. În lumina legislaţiei statului nostru socialist, rămân încrezător şi aştept hotărârea ce o veţi da. Prin aceasta veţi contribui în mod uman la viaţa unui om care nua fost capabil să o lase altora şi care totuşi va mai putea fi folositor în societate după ispăşirea pedepsei.

Domnule preşedinte faptele au fost comise în urma zdruncinării mele sufleteşti negăsind înţelegere în mediul care m-a înconjurat. Vă rog cel puţin să fiu înţeles de dumneavoastră care sunteţi legiuitorul şi împărţiţi dreptatea celor care nu o au. Eu poate nu sunt demn de aceasta totuşi apelez la bunăvoinţa şi clemenţa onoratului Tribunal Suprem. Îmi iau angajamentul că în anii detenţiei voida dovadă de disciplină pentru a putea dovedi că mă voi reabilita. Vreau să trăiesc! Să trăiţi!

Rîmaru, al cărui proces a atras o atenție semnificativă a publicului, a crezut că a convins anchetatorii de apărarea nebuniei sale. Se pare că a fost șocat când a citit raportul în care se spunea că judecata sa nu era afectată de boli mintale, că nu suferea de halucinații, delir sau afecțiuni similare.

Și-a schimbat imediat pledoaria, retractându-și în întregime confesiunile anterioare; de atunci încolo, a refuzat să răspundă chiar și la întrebările avocatului său. Până la urmă, Rîmaru a fost condamnat la moarte, sala de judecată izbucnind în aplauze la pronunțarea pedepsei. A făcut recurs dar Tribunalul Suprem a menținut sentința.

La 23 octombrie 1971, Rîmaru a fost dus la închisoarea Jilava cu o dubă. A trebuit să fie târât la locul execuției din momentul în care a părăsit duba. Până când a murit, era furios și a încercat să scape. Cei trei ofițeri care l-au împușcat l-au legat de un stâlp din curtea închisorii.

Întrebat conform legii dacă are vreo ultimă dorință, acesta a răspuns că nu. Bărbații l-au observat că devine mai agitat, încercând să-și muște hainele și răsucindu-se în jurul stâlpului. El a strigat: “Sună-l pe tatăl meu, ca să vadă ce se întâmplă cu mine! Fă-l să vină! El este singurul vinovat!” și „Vreau să trăiesc!” Din cauza mișcării sale constante, era dificil să țintească cu precizie și, în cele din urmă, spatele i-a fost ciuruit de gloanțe deoarece se întoarsese complet. A fost înmormântat în cimitirul orașului; mormântul său rămâne nemarcat.

Motive posibile
Un psiholog, Tudorel Butoi, a vizionat casete cu interogatoriile lui Rîmaru la câțiva ani după execuție. În opinia lui Butoi, crimele lui Rîmaru erau o formă de compensare a complexului de inferioritate pe care îl simțise încă din tinerețe: era relativ sărac, inadaptat social și avusese relații disfuncționale cu femeile.

La acea vreme, Rîmaru era etichetat „om-lup”, iar Butoi teoretizează că suferea de o formă de licantropie clinică. Ca dovadă, el a citat târâitul și pândirea nocturnă, energia animală instinctuală pe care a extras-o din condițiile meteorologice neobișnuite și modul în care își considera victimele ca o pradă. Rîmaru făcea traseul victimelor, urmându-le acasă câteva nopți la rând și le ataca când erau aproape acasă. Butoi respinge pretenția lui Rîmaru că ar fi încercat într-o noapte să angajeze o femeie într-o conversație obișnuită, ca fiind „doar disimulări, scuze perverse”.

O afacere de familie
Tatăl lui Rîmaru, Florea a fost și ucigaș în serie. În vara anului 1944, un șir de patru crime au zguduit Bucureștiul pe timp de război. Fiecare victimă (toate erau femei) locuia într-un apartament de la subsol, unde criminalul intra noaptea în timpul unei furtuni și îi lovea capul cu un obiect contondent.

De fiecare dată, criminalul a lăsat amprente și urme de pași de pe cizmele militare de mărimea 42 sau 43. La 23 octombrie 1972, la un an după execuția fiului său, Florea Rîmaru a murit la vârsta de 53 de ani, după ce a căzut dintr-un tren. Acesta a fost oficial un accident, dar unii autori sugerează că ar fi putut fi eliminat de agenții Securității, deși motivul acestui presupus asasinat rămâne neclar.

Ucigașul în serie Gheorghe Dincă, 65 de ani, a recunoscut că le-a ucis pe Alexandra Maceșanu, 15 ani, și pe Luiza Melencu, 18 ani, și i-a ars trupul
Ucigașul în serie Gheorghe Dincă, 65 de ani, a recunoscut că le-a ucis pe Alexandra Maceșanu, 15 ani, și pe Luiza Melencu, 18 ani și că i-a ars trupul

Trupul său a fost adus la Institutul Medico-Legal, unde avea înălțimea de 174 cm și mărimea pantofilor de 42 au atras atenția: amprentele din 1944 se potriveau cu ale lui. Ambele victime au avut chiar nume similare: Florea a ucis-o mai întâi pe Elena Udrea, în timp ce fiul său Ion a ucis-o mai întâi pe Elena Oprea. Butoi, psihologul, a teoretizat că o genă care predispune la crime violente a fost transmisă de la tată la fiu, deoarece crimele au avut loc în circumstanțe remarcabil de similare.

Cadavrul lui Ion Rîmaru, criminalul care a terorizat România în perioada anilor 1970, a fost îngropat lângă gardul Penitenciarului Jilava, acolo unde angajații închisorii improvizaseră un cimitir.Aici era amenajată o zonă dedicată celor care nu aveau urmași, astfel că personalul din penitenciar a pus o cruce alături de un număr pentru fiecare deținut decedat.

Odată cu trecerea anilor, zona a devenit slab supravegheată iar hoții de fier vechi au furat crucile din metal care aparțineau mai multor deținuți, inclusiv pe cea a temutului criminal Ion Rîmaru, povestesc angajați din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP)

După ce a fost prins, Ion Rîmaru a spus că nu el este autorul crimelor și că, de fapt, tatăl lui, Florea Rîmaru, a fost cel responsabil. Tatăl lui a omorât patru femei sau mai multe între anii 1944–1945 după un mod de operare asemănător cu cel al lui Ion.

După uciderea Alexandrei Măceșanu și a Luizei Melencu, jurnalistul de la România TV Ovidiu Zară a publicat informația că Gheorghe Dincă, principalul suspect, ar fi rudă cu Ion Rîmaru, dat fiind că familia acestuia și-a schimbat numele în Dincă după crime.

Fratele lui Ion Rîmaru, Telu Rîmaru, a negat informația și a declarat că îl va acționa în judecată pe Zară.

Alexandra Măceșanu a apelat serviciul de urgență 112 în ziua de 25 iulie 2019, la ora 11:05, reclamând că a fost răpită, sechestrată și violată într-o casă din municipiul Caracal.

De-a lungul întregii zile, Poliția a încercat să identifice locul în care se afla Alexandra, dar a reușit acest lucru abia în cursul nopții următoare și a putut executa un mandat de percheziție abia a doua zi la orele 6.

În urma anchetei preliminare, a fost arestat proprietarul imobilului respectiv, Gheorghe Dincă, acesta recunoscând că le-a ucis pe cele două tinere.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.