Peste maluri se coboară lunga umbră-a înserării,
Orizonturi depărtate contopesc întinsul mării,
Ce mister frământă valul?
Câte vrăji se-ascund în ape?
Când pe-al vântului văpaie se pornesc stihii în noapte.
În rutina nepăsării, luna își deschide pleoapa,
Din priviri măsoară zarea, cât de neagră este apa!
Ce urgii se scaldă-n unde?
Câte vase rătăcite
Se scufundă-n întuneric cu catargele zdrobite.
În eterna-ți pribegie lună tu ce-n nopți aluneci,
Luminezi la om cărarea, îl privești fără să-l judeci
La-Împărați ce-u ținut sceptrul, strâns în mâna lor cea dreaptă
Făr-a ști că moartea-i una, au râvnit puterea toată.
Peste timp plutesc și astăzi, umbre rătăcite-n vânt
Ochiul tău pe toți îi știe, cei ce-au fost și cei ce sunt.
De la frunți încoronate, veacuri multe-ai petrecut,
Ani și ani, noapte de noapte negurile-ai desfăcut.
Călăuză printre gânduri, versuri scrise și idei
Despre inimi sfărâmate la bărbați și la femei.
Raza ta trezește visuri, de iubire și eroi,
Fermecând deopotrivă oameni vechi și oameni noi.