Nu e ceva care poti descrie a fi cel mai sexy sau cel mai falnic, chiar dimpotriva. Era un timp cand o albina si cateva insecte se jucau in frunzele lui si parea fericit sa aibe oaspeti. Din cand in cand , misca o creanga sub presiunea vantului pt ca apoi sa revina la pozitia intiala, cu o memorie de lemn.
Il salut cateodata daca imi amintesc, desi nu sunt sigur ca am fost iertat.
Prietenia mea cu el – copacul din fata casei mele, a inceput intr-o dimineata de vara. Fumam cu fereastra deschisa si intr-un moment de lene ( am des momente de genul asta) , am aruncat mucul de tigara pe fereastra. Doua secunde mai tarziu, mi-am amintit ca vecinul a taiat iarba iar eu in nebunia momentului, am facut mizerie cu restul tigarii mele.
Mustrat de constinta, ma aplec pe fereastra sa localizez mucul, sperand in acelasi timp sa nu il pot vedea, pentru a gasi o scuza sa nu ma duc dupa el. Un fir de fum iesea printre frunzele lui, abia percetibil si rusinos. Mucul de tigara a ramas suspendat in creanga lui, de parca ar fi refuzat sa plece usor din viata mea.
Am ezitat intai, pentru ca apoi sa fac ce trebuia facut cand ai mucuri de tigari aprinse si nu ajungi la ele. Am aruncat jumate din ceasca mea de cafea in directia mucului pt a il stinge. Niciodata nu functioneaza chestia asta, am incercat si cu coca cola in timp ce conduceam pe autostrada si vantul a bagat tigara aruncata de mine, inapoi in masina – pe bancheta din spate. Am aruncat si restul de cafea ramasa, dar fara succes. E o situatie dificila cand sacrifici cafeaua si te gandesti ca totul se poate termina intr-o masina de pompieri parcata in fata casei tale.
Nu m-am dus dupa mucul de tigara, dar verificam din cand in cand daca copacul e in flacari, precum Moise in timp ce astepta un miracol, singura diferenta e ca eu nu doream unul.
Dupa cateva zile, sentimentul ala de vinovatie a gasit loc in sufletul meu avand eticheta -copacul din fata casei mele – de fiecare data cand il vedeam. Asa a inceput prietenia mea cu el.
De a lungul timpului, am invatat sa gasesc inspiratie privind neclintirea lui in fata vietii. L-am si botezat, desi nu stiu daca ii place numele. Ticu. Asa il cheama si m-am gandit mult pana am ales ceva care sa reprezinte un caracter ca a lui. Odata l-am atins pt a verifica daca e cald si era caldut – probabil de la soare.
In orice prietenie , exista momente care te pot apropia sau te pot indeparta. Toamna a reusit sa ne puna credinta la incercare. Vara ma uitam la frunzele lui tinere crescute pe lemn batran si invatam de la el. Acum ma uit la el si vad un mosneag muribund – parasit pana si de propile frunze.
Sunt sigur ca sufera si cred ca el vrea ca eu sa imi cumpar un topor care ii va deschide o usa de sticla catre raiul unde doar nefumatorii au acces. Arata atat de nefericit incat am inceput sa fumez in baie doar ca sa nu il vad. Amandoi stim, Craciunul e aproape si asta e moment critic in viata oricarui copac. Lumea iubeste brazii impodobiti cu plastic si alte materiale stralucitoare si cine poate sa-i invinueasca? Pana si eu iubesc mirosul de brad – dar fac asta in secret ca sa nu afle el.
Cred ca de data asta, el va trebui sa invete de la mine si e randul meu sa il inspir intr-o primavara pe care o asteptam amandoi. Poate impreuna reusim sa supravetuim unei toamne ce pare a dura o eternitate.
eu masor cat fumez in brichete – adica o bricheta la 3 luni