Duminica 11 noiembrie a avut loc in centrul Londrei, o intalnire initiata de PSD Anglia si Clubul Liberal din Londra, la care au participat membri si simpatizanti ai celor doua organizatii, reprezentanti ai mediului de afaceri precum si un numar mare de romani ce locuiesc in Marea Britanie.
La intalnire au participat Valeriu Zgonea, Presedinte al Camerei Deputatilor si deputatul Victor Socaciu, candidat al PSD Diaspora pentru Colegiul 1, Diaspora la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012.
Agenda a fost centrata pe problemele comunitatii romanesti din Anglia, inclusiv pe cele de natura consulara, multi dintre participanti solicitand un standard mai ridicat de operativitate in consulatele si ambasadele romanesti.
Valeriu Zgonea a reiterat sprijinul sau pentru romanii care locuiesc in afara granitelor tarii si si-a manifestat intentia de a initia proiecte legislative atat in beneficiul romanilor din Diaspora, cat si pentru a atrage in tara romanii care au ales sa traiasca in strainatate. Victor Socaciu a discutat indeaproape cu membrii comunitatii si impreuna au agreat mentinerea unui dialog continuu pe parcursul urmatorilor 4 ani, astfel incat interesele romanilor din Anglia sa poata fi reprezentate in legislativul de la Bucuresti.
“Prezenta presedintelui camerei deputatilor si a candidatului diasporei printre noi astazi dovedeste importanta pe care Guvernul o acorda romanilor din diaspora. Il sustinem pe Victor Socaciu in lupta sa contra celor care, mandat dupa mandat in parlamentul Romaniei, nu au facut nimic concret pentru viata romanilor din strainatate. Dialogul cu Victor Socaciu va continua dincolo de 9 decembrie si impreuna sa impunem agenda noastra in programele guvernamentale de la Bucuresti.” a afirmat Alexandru Petrescu, vicepresedintele PSD Diaspora.
Social-democratii romani din Diaspora sunt reuniti in organizatia PSD Diaspora. Organizatiile promoveaza identitatea nationala, dreptul la munca, cultura, sanatate si educatie pentru comunitatile romanesti din afara granitelor Romaniei.