Un emigrant roman povesteste cu eleganta si nostalgie despre experienta lui ca emigrant si refugiat roman in Canada, noua sa tara adoptiva. Deoarece a parasit Romania pe timpul comunistilor, romanii care scapau din Republica Socialista Romania se clasificau ca refugiati in tarile din vest la timpul respectiv.
Am auzit despre Canada abia când, copil de opt ani fiind si nu deosebit de precoce, am descoperit bucuriile cititului de unul singur.
O matusa generoasa mi-a fãcut chiar atunci cadou Doi Ani pe un Bloc de Gheata de Jules Verne. A fost una din primele mele lecturi si cu toate ca înca nu dezlegasem misterele dragostei maturilor ori rostul coordonatelor geografice, aventura în sine si tara unde ea se consuma mi-au stârnit imaginatia cu o intensitate a cãrei ecouri mai dainuie si astazi.
A venit apoi în timp Maurice Constantin-Weyer cu minunata sa descriere a naturii canadiene din Un Om se Apleaca Asupra Trecutului Sau si cu miscatoarea biografie Cavalier de la Sale, ambele publicate în perioada interbelica sub auspiciile fundatiilor regale.
Mai eram înca în cursul inferior de liceu când am avut norocul sã-mi cadã în mana câteva volume din Jalna, saga remarcabilei scriitoare Mazo de la Roche, traduse de excelentul Jul Giurgea. Apoi s-a coborât noaptea realismului socialist si abia la sfârsitul anilor saptezeci, am reusit sã citesc câteva povestiri scrise cu umor si bun-simt de Stephen Leacock.
Ceea ce însa n-am realizat decât prea târziu, dupa sosirea mea fortuita în Canada, a fost cã informatiile culese în excursiile mele livresti descriau o lume de mult apusã a carei cunostere, contrariu sperantelor, nu oferea nici un avantaj. Ba chiar dimpotriva.
Daca ulterior, în efortul de-a crea o ambiantã propice unui început de prietenie, am încercat sa ma refer la cartile si autorii enumerati efectul obtinut a fost fie lipsa de întelgere amuzata, fie un simtamânt comun de stinghereala urmat de racirea relatiilor. Am ajuns astfel foarte repede la concluzia cã ar fi fost cu mult mai bine dacã înainte de emigrare m-as fi documentat serios în materie de hochei, golf si joging.
Pana si stapanirea limbii franceze – argumentul principal la alegerea tarii de adoptiune – s-a dovedit a fi doar o iluzie.
In treizeci si cinci ani de sedere în Canada, dupa un început promitator, am vorbit frantuzeste numai de patru ori: odata în nordul provinciei cu un copilas localnic înscris într-un program de French Immersion care-si încerca cunostintele pe calatorii în trecere; de doua ori când am trecut prin vama de la Montreal; si a patra oara într-un interview cu un reporter al programului CBC de limba francezã din Vancouver, de mult uitat.
Lasand însa deoparte minusurile educatiei mele socio-linguistice si dificultatile începuturilor unei vieti noi la vârsta când alti profesionisti se retrag ca sa-si digereze agoniseala, trebuie sa marturisesc ca mutarea în Canada mi-a prilejuit întâlnirea unor oameni a caror amintire mi-a ramas deosebit de draga.
Catre acestia se îndreapta adesea gândurile mele recunoscatoare, constient fiind ca n-am sã fiu niciodata în stare sa-i rãsplatesc dupa merit pentru felul cu totul aparte în care m-au tratat.
Cum as putea sa-l uit de pilda pe Domnul Maurice Ruest, reprezentantul lui Canada Employment Center din Ottawa? L’am cunoscut într-o duminicã, mult dupa miezul noptii, în februarie 1982 ca immigranti proaspat sositi dintr-un lagar de refugiati.
Dupa o calatorie aeriana de peste douazeci si cinci de ore începuta la Atena si întrerupta doar de doua escale relativ scurte la Roma si Montreal avionul nostru a aterizat cu foarte mare întarziere pe aeroportul aproape pustiu al capitalei canadiene, în mijlocul unei furtuni de zapada cum n-am vazut de multe ori în viata. Si pe buna dreptate fiindca iarna aceea a fost pare-se una dintre cele mai aspre ale secolului trecut. Eram patru persoane si un caine nauciti de oboseala, n-aveam nici un ban si nici nu stiam cum sã ne descurcam.
Maurice Ruest, care asteptase mult peste orele planuite, ne-a întâmpinat zâmbitor cu alese cuvinte de bun venit. Ne-a facilitat recuperarea bagajelor si a custii cainelui si însfacand douã valize le-a carat cot la cot cu noi pana la autobus, înfruntâd urgia blizzard-ului.
Apoi ne-a instalat pe toti, ajutându-ne la descarcatul bagajelor, în camerele spatioase ale unui hotel aflat la numai cinci minute de Parlament. Când am încercat sã-i multumim pentru ca si-a compromis pentru niste necunoscuti repausul duminical, si ca a riscat iesind din casã pe o vreme ostila, a rãspuns ca era de datoria lui de civil servant si cã i-a fãcut placere.
Pentru noi, obisnuiti cu artagul functionãresc insultator si mercantil din România vremii, Domnul Ruest a constituit un neasteptat reviriment.
Am petrecut sapte luni la Ottawa, cautand de lucru prin toata Canada. A fost o perioada de întalniri repetate cu Maurice Ruest. Dânsul îmi avansa împrumutul lunar din care traia toata familia si-mi aproba banii necesari prezentari la interviuri în Toronto, Halifax, Montreal sau Vancouver adaugand întotdeauna câte un binevenit supliment pentru cheltueli neprevazute, adaugiri neincluse apoi în totalul pe care – ca datornic al Majestatii Sale Regina – a trebuit sa-l restitui dupa ce am început sa câstig.
Tot Ruest ne-a semnalat organizatiilor care ne-au înzestrat cu un minim de mobilier, saltele, albituri, ustensile de bucatarie si îmbracaminte de iarna.
Îndatoritor si modest (n-am aflat niciodatã ce functie detinea), amabil si întelegator a raspuns mereu solicitarilor noastre cu constanta promptitudine si eficienta. Dumnezeu stie cât îi datorez numai pentru încurajarile cu care-mi restabilea moralul atunci când, foarte des, cautarile mele esuau; caci din pacate începuse recesiunea în care înca ne zbatem.
Sunt convins ca nici cel mai iubitor frate n-ar fi facut mai mult.
Gavril Moraruobservatorul.com