O femeie româncă s-a sinucis în seara zilei de 13 august 2017, în jurul orei 22:00, aruncându-se în gol, sub privirile îngrozite ale trecătorilor, de la o înălțime de peste 50 de metri, de pe podul Clementino din localitatea Civita Castellana, provincia Viterbo.
„Și-a scos papucii, și-a făcut semnul crucii și s-a aruncat”, au relatat martorii pentru presa italiană.
Daniela Lazăroiu, în vârstă de 47 de ani și căsătorită, se pare că era rezidentă la Roma dar era venită în vizită la o prietenă care locuiește la Civita Castellana.
Alarma a fost dată de câțiva trecători care au văzut-o pe conaționala noastră aruncându-se de pe pod. Sosite la fața locului, autoritățile și echipajul de pe ambulanță nu au mai putut face nimic pentru a salva femeia. Aceasta sărise într-o râpă de la o înălțime de peste 50 de metri iar găsirea corpului neînsuflețit de către pompieri și medici a durat aproape o oră.
Din primele investigații reiese că femeia a decedat pe loc. Nu se știe până în momentul de față de ce conaționala noastră a ales să facă acest gest. Potrivit autorităților, Daniela nu a lăsat niciun bilet sau mesaj care să explice motivul sinuciderii sale.