Acum 100 de ani pe 6 februarie 1918 a fost adoptată o lege importantă care a schimbat pentru totdeauna Marea Britanie numita Reprezentarea Poporului din 1918. Legea permitea femeilor să voteze pentru prima dată. De asemenea, a permis si barbatilor peste 21 de ani să voteze.
Înainte de această lege, femeile nu aveau voie să voteze în alegerile generale. Barbatii puteau vota doar daca detineau o proprietate iar asta excludea barbatii care nu erau bogați.
Contribuția făcută în timpul Primului Război Mondial de catre bărbați și femei care nu aveau dreptul să voteze a fost un motiv important pentru schimbarea legii.
Dar chiar și după Actul de Reprezentare din 1918, bărbații și femeile încă nu aveau aceleași drepturi. Legea spunea că doar femeile in vârsta de peste 30 de ani care detinea o casă sau erau căsătorite cu cineva care avea o propietate, puteau să voteze.
Aceasta a însemnat că 8,5 milioane de femei aveau dreptul sa voteze, aproximativ 2 femei din 5 din UK. De asemenea, legea spunea că toți bărbații in vârsta peste 21 de ani ar putea vota indiferent dacă aveau sau nu o proprietate si bărbații din forțele armate pot vota de la vârsta de 19 ani.
Numărul bărbaților care puteau vota a trecut de la 8 milioane la 21 de milioane. 10 ani mai tarziu femeilor au primit dreptul sa voteze în același mod cu barbatii.
Până în vremurile victoriene (1837-1901), femeile aveau foarte puține drepturi, mai ales după ce s-au căsătorit. De exemplu, orice au deținut devenea proprietatea soțului lor.
De asemenea, se considera în mod tradițional că femeile să nu se implice in politică , pana si Regina Victoria era de acord ca locul femeilor era acasă, crescând copii și avand grija de gospodărie.
Prima petiție adresată Parlamentului solicitând dreptul de vot pentru femei a fost prezentată de un bărbat numit Henry Hunt la 3 august 1832, dar nu a avut succes. Apoi, în 1867, un bărbat numit John Stuart Mill a sugerat Parlamentului că legea ar trebui schimbată pentru a oferi femeilor aceleași drepturi de vot ca și bărbaților.
Propunerea sa a fost de asemenea respinsă cu 194 de voturi impotriva si 73 in favoare, insa asta a pornit miscarea sufragetelor din Anglia.
În 1903, Emmeline Pankhurst a ajutat la demararea unui grup numit Uniunea Socială și Politică a Femeilor. Membrii acestui grup au devenit primele sufragete – un grup de femei care au luptat din greu pentru voturile femeilor.
Ele au primit numele din cuvântul suffrage, ceea ce înseamnă dreptul de vot.
Ca parte a campaniei lor, sufragetele au folosit demonstrații, uneori chiar si violente prin a sparge ferestre sau a da foc la cutiile poștale ale politicienilor. Unele refuzau să mănânce și se legau de garduri.
O sufrageta numita Emily Davison și-a dat viața pentru cauză, când a fost ucisă după ce a sarit în fața calului regelui.
În 1914, cand primul război mondial a izbucnit, multe femei au ocupat locuri de muncă pe care bărbații le-au făceau în mod tradițional si Emmeline Pankhurst și-a concentrat eforturile asupra efortului de război și a încurajat și alte sufragete să facă același lucru.
Ea a subliniat că nu mai are sens să continue lupta pentru vot, când s-ar ar putea sa nu mai existe o țară în care să poată vota si făcând acest lucru a castigat respect pentru sufragete.
Femeile s-au dovedit a fi la fel de egale cu bărbații, iar guvernul a promis că va da femeilor dreptul de vot când se va termina războiul.
În 1918, Legea privind Reprezentanța Poporului a fost adoptată în februarie, iar femeile au votat în alegerile generale pentru prima dată în luna decembrie a aceluiași an.