Toamnă fără sens

,,Nu mi-e toamna de ajuns
Nu mi-e focul alinare
Dacă tu nu-mi ești, iubito
Toamna niciun sens nu are.

Te tot chem de zile și nopți la rândul
Tu nu vii, nu știu ce faci
Îmi chinui trupul și gândul
Nemiloasă și plecată, dar acum și rece?

Și mă scol în zori, iubito
Și te caut pe sub pernă.
Te-am pierdut oare de tot?
Căutarea mi-e eternă?

Nu m-agit să caut…
Nimic ce poate, nu există,
Dar iți jur, că eu
Te-am văzut cândva și tristă.

Nu mi-e toamna rece,
Iar tu nu îmi ești doamnă.
Nici vara nu mi-e caldă,
Decât dacă mi-ești toamnă.

N-au rost cuvintele
Aruncate la întâmplare
Nici noi nu avem rost
Dar ne dăm seama oare?

Să vină peste noi
O ploaie să ne spele,
De rău și de păcat
De gândurile rele.

Amorul meu rebel
Din mine vreau să-l scot,
Căci ți-e, draga mea,
Doresc să îți dau tot.

Cedez în fața ta
Și-ți scriu dintr-o suflare:
Că te iubesc și-am s-o fac,
La fel cum poezia îmi e nemuritoare.”