Soferul e gras si poarta un costum verde -petrol ce contrasteaza flagrant cu mizeria din autogara prafuita si chiar cu scaunul sau unde incepe sa se foiasca odata ce-am urcat. Primul impuls este sa cer a return ticket si aproape ma pufneste rasul dar ma opresc subit, vazand interesul sau crescut odata ce citeste ceva strain si nefamiliar in mine.
Autobuzul paraseste curand marele oras si dealuri dezbracate mi se astern pe retina, o culoare incerta, fada, de film prost sepia se aseaza intre propria emotie si amintiri dragi. E timp amestecat, nici toamna, nici iarna si hibridul asta sunt, penduland fantomatic intre cele doua lumi…
Cenusiul cucereste totul de indata ce cosuri, fum negru si cladiri unde fereste lipsa rad in soare ca o baba stirba se perinda in fata ochilor. Marete impliniri, vremuri apuse…sunt toate acolo. Suntem doar trei calatori, o femeie evident imbatranita inainte de vreme si deselata de nasteri multe si munca la camp si un barbat intre doua varste cu un outfit de adolescent. Case zboara pe langa mine, unele sunt de un prost-gust desavarsit iar altele doar unele in care saracia tipa , par niste batrani decrepiti care nu mai pot face nimic sa-si carpeasca anii.
Nici nu bag de seama cand a mai urcat un barbat , eram pierduta in visare cum fac de obicei, creierul incercand sa produca morfina, antidotul, dealuri verzi din Wiltshire… dar ma trezesc brusc, caci ii aud pe cei doi ridicand tonul. Noul venit are o figura de muncitor navetist, usor-smecherit, hotarat sa-si strige convingerile spre singurul pasager care ar fi parut interesat. Deja se tipa si simt cuvintele ca sulite ce mi se infig in cap. “Dom’le eu asa l-am invatat pe fi-meu, ai depasit viteza, 500 mii la politist, esti prost si nu treci, 500 la profesor, te duci la doctor, 500 si intri in fata!”. “Adolescentul” grizonat se infurie “Cum bai, pai ce educatie ii dai tu copilului tau, nu-ti e rusine, nu-ti dai seama ca asa-l inveti un lenes si-un impostor?”. Se ridica de pe scaun si am senzatia ca e pe punctul de a-l pocni pe cel cu “principii”. Acesta din urma isi continua cu incrancenare placa, “Da, da, asta e singura cale, asa o sa razbeasca”. Fata oponentului e rosie si se lanseaza intr-o tirada despre moralitate, etica si alte cuvinte marete care lasa rece, evident, mica noastra comunitate turistica…Coboara din autobuz aruncandu-mi o privire crancena.
Intr-un tarziu, pe strada unde copil fiind imi juleam genunchii si furam mere din gradini, vad agitatie intr-o curte unde se zaresc oameni venind de la un parastas. O femeie cu un fas rosu le sopteste ceva acelor doi batranei care ma privesc pierduti cu lacrimi in ochi: parintii mei. O rumoare se isca si-n curand o soapta ajunge pana la mine: “A venit englezoaica!”
B. D.