Copilarie de cartier

Magazin Romanesc de materiale, Instalatori Romani in Londra. 12 The Broadway, Gunnersbury Lane, London W3 8HR 07958713549 . Parcarea este gratis in fata magazinului.
Aparent, copiii traiau si cresteau mai bine cand Ceausescu era la putere

Zilele trecute cineva pe Facebook isi amintea cu nostalgie de copilarie, cand eram toata ziua pe maidane si ajungeam in casa la lasatul serii.

Povestind cu prieteni buni care au aceeasi nostalgie, ca le cresc copiii doar cu electronicele dar fara interactiune sociala, am vrut sa-i contrazic initial, asa ca am inceput sa ma gandesc mai bine la ai mei.

Nu pot sa neg ca sunt inconjurati de electronice, asta e secolul comunicatiei. Nu pot sa neg ca cel mare ar sta lipit de un ecran, orice ecran, daca nu i-as mai aduce aminte din cand in cand pe ce planeta traieste – drept care avem program destul de riguros de screen time, cu pauze si limite, la care adera de nevoie dar nu comenteaza – stie foarte bine ca sunt dispusa sa fac exceptii daca mi le argumenteaza, ii dau timp in plus sa-si termine un proiect pentru scoala daca are nevoie de exemplu.

Dar in acelasi timp, nu pot sa neg ca la prima zi in care s-a putut sta afara si a fost soare, a trebuit sa scot trotinetele din magazie (unde stau peste iarna) pentru ca toti copiii de pe strada erau afara la chiote si vitamina D… si am realizat ca bafta noastra e probabil cartierul unde locuim.

Nu cred ca am mai locuit undeva unde tot la a doua casa sa fie copii de aceeasi varsta cu ai mei, multi dintre ei la aceeasi scoala sau chiar in aceeasi clasa.

Se intampla uneori sa ajung acasa si pe petecul de iarba din fata casei sa troneze cate 5-6 biciclete claie peste gramada in timp ce posesorii se fugaresc prin casa sau in gradina din spatele casei in timp ce rasuna tot cartierul…

Deja nici nu ma mai stresez cand in diminetile din weekend deschid carpita de somn usa de la intrare unde cineva mic sta proptit in sonerie cu textul pregatit “tanti mama lu… il/o lasati sa vina afara sa se joace?!”

Copiii s-au prins ca e mult mai misto sa lucreze in echipa, drept care uneori e plina casa de copii grupati care lucreaza impreuna la cate un proiect, e mai mare dragul sa-i vezi si sa-i auzi, unde mai pui ca asa mai trag si eu cu urechea la ce le puie mintea, varsta asta e o suma fascinanta de idei crete si expresii furate de la adulti, de multe ori imi vina sa ma tavalesc pe jos de ras de ce mai aud…

Robert merge pe jos la scoala, are un grup de baietei cu care bate cei aproape 2km, cand trec pe langa ei cu masina in drum spre servici mai vad cum se inmultesc, apar de la alte case si de pe alte strazi pana ajung la scoala intr-o turma in miscare browniana.

Emmy inca merge cu autobuzul (desi si ea mai merge pe jos cand se organizeaza cu fetele ei si cand e vremea ok, cand nu, stau toate si carcotesc pe banchetele din spate ale autobuzului pana la scoala), asta e ultimul ei an de autobuz, de la anul si ea si toate celelalte “vrabiute” (doamne, cat mai ciripesc cand se strang impreuna) o sa mearga tot pe jos, sa-si uneasca fortele cu celelalte grupuri ciripitoare…

Nu exista zi in care sa nu trebuiasca sa organizez “playdates” cu copii care sunt mai departe de strada noastra, colegi de-ai lor care locuiesc tot in cartier dar mai departe. Pe majoritatea ii stiu pe nume si pe ei si pe parintii lor si e pe undeva linistitor, asa cum am grija de toti care sunt sub aripa mea la un moment dat, asa au si altii grija de ei cand sunt sub alte aripi.

Din tot felul de mici patanii invatam impreuna cum sa ne stabilim regulile si limitele, din fericire inca nu s-a intamplat nimic care sa ne sperie (prea tare) sau sa ne intrerupa dinamica de cartier.

Cand Robert a venit de la scoala pe alt traseu decat cel stabilit si nu s-a intalnit cu taica-sau care il cauta pe traseul original, am invatat toti ce important e sa nu ne abatem de la reguli. Cand Emmy n-a ajuns inapoi in casa la ora stabilita si n-am gasit-o in casa in care fusese initial (am gasit-o la a treia casa, din aproape in aproape: “da, a fost aici, dar a plecat acum 10 minute la cutare…” si tot asa) am invatat ce important e sa stim unde suntem si sa comunicam…

Imi place sa studiez cum Robert isi perfectioneaza manierele de vorbit la telefon, cand e in stare sa spuna frumos: “Buna seara, sunt Robert G., as putea va rog sa vorbesc cu Alex?” si intre timp sa sustina o conversatie politicoasa cu un adult care il intreaba una-alta…

Toate astea sunt lucruri mici daca le iei individual, dar pe ansamblu contureaza o copilarie parca mai linistita si mai vesela decat ce am avut noi, mie una nu mi se pare ca le lipseste interactiunea sociala si imi place ca inca sunt adeptii metodelor clasice, sunat la telefon sau cel mai probabil, direct la soneria de la intrare 🙂

Garaj Auto Romanesc, Mecanici Romani in Londra 07951900244 Meadow Industrial Estate Unit 9, Dale Cl, Barnet, Greater London EN5 1AU
Garaj Auto Romanesc, Mecanici Romani in Londra 07951900244 Meadow Industrial Estate Unit 9, Dale Cl, Barnet, Greater London EN5 1AU
About Simona G 3 Articles
Kitchener, ON, Canada https://gainile.wordpress.com

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*