Minoritățile „inexistente” ale Europei

Magazin Romanesc de materiale, Instalatori Romani in Londra. 12 The Broadway, Gunnersbury Lane, London W3 8HR 07958713549 . Parcarea este gratis in fata magazinului.
Invata limba galeza

Cum își tratează alte țări din Europa de Vest și nu numai minoritățile care nu se bucură de autonomie teritorială.

1. Feroe și Groenlanda sunt părți autonome ale Regatului Danemarcei (ambele au autoguvernare internă totală și nu fac parte din UE). Singura limbă oficială este limba locală (feroeză, respectiv groenlandeză) și daneza se învață obligatoriu la școală. (și în Islanda, teritoriu danez pâna în 1944, limba daneză este un obiect de studiu obligatoriu). Feroeza și islandeza sunt limbi germanice, groenlandeza este înrudită cu limbile eschimoșilor nord-americani.

2. Marea Britanie este formată din patru “țări” care se autoguvernează. Dintre acestea, Țara Galilor și Scoția au, pe lângă engleză, și limbile proprii. Limba galeză e folosită la scară largă în cea mai mare parte a Țării Galilor și este învățată obligatoriu la școli. Limba scoțiană nu a avut o soartă așa de bună, a fost aproape complet eliminată. Singura zonă unde aceasta predomină, Insulele Hebride, este însă protejată. Arhipelagul nu poate fi comasat cu o alta unitate administrativă sau electorală, astfel că ele formează de departe cea mai mica circumscripție electorală pentru Camera Comunelor și pentru Parlamentul Scoției.

3. În Bosnia-Herțegovina statul a fost împărțit după sângerosul război din anii 90 în două entități: Republika Srpska pentru sârbi, și Federația Bosnia-Herțegovina pentru bosniaci (musulmani) și croați. Limita dintre ele este, cu mici ajustări făcute cu pixul pe hartă, linia frontului de război în momentul încetării ostilităților și semnării Tratatului de la Dayton (așa-numitul principiu legislativ “uti possidetis”). Cele două entități au poliție, justiție, partide și politică economică separată, parlamente, guverne și tribunale proprii, design-uri proprii pentru bancnote, și guvernul central are atribuții reduse. Tot statul are un mod de funcționare extrem de complex, ca soluție de compromis între cele trei fracțiuni implicate în război. Autoritatea supremă a statului rămâne însă, conform Tratatului de la Dayton, Înaltul Comisar, numit inițial de Națiunile Unite, acum de UE, care poate invalida orice lege, hotărâre de guvern sau consiliu local, sentință judecătorească, numire a unei persoane pe un post public sau candidatură la orice alegeri. Statul se află de facto în continuare sub ocupație militară. Diviziunea este garantată și protejată de Națiunile Unite.

4. Elveția are patru limbi oficiale, dar majoritatea localităților și cantoanelor sunt monolingve. Astfel, de exemplu, primăria din Zürich nu este obligată să stea de vorbă în franceză cu un cetățean elvețian vorbitor al acelei limbi. Statutul lingvistic este stabilit prin constituția fiecărui canton în parte și nu poate fi schimbat peste noapte. Până și cantoanele bilingve au “zona de limbă A” și “zona de limbă B” și trecerea unei localități dintr-o zonă în alta (sau introducerea / eliminarea bilingvismului local) se fac doar prin referendum cantonal.

5. Franța nu recunoaște nici un fel de minorități. Poziția oficială a statului a trecut, însă, treptat, de la asuprire activă și interzicerea altor limbi, la indiferență. Recent, în nou-introdusul articol 75-1 al constituție, limbile regionale au fost declarate “parte a patrimoniului Franței”. Astfel, există tot mai multe școli private, cărți, posturi de radio, etc. unde sunt folosite diverse alte limbi. Cea mai fericită situație o au limbile catalană și bască, datorită investițiilor masive din partea cealaltă a frontierei, și limba corsicană, datorită poziției insulare. Inclusiv departamentele de peste mări (Guadeloupe, Guyane, Martinique, Mayotte, Réunion) au exclusiv franceza ca limbă oficială, fiind, din punct de vedere legal, la fel de Franța ca Parisul.

6. Națiunea sami sunt singurii europeni recunoscuți în Convenția Internațională pentru Populații Indigene. În regiunile relevante din nordul îndepărtat al Norvegiei, Suediei și Finlandei se bucură de drepturi lingvistice, autonomie culturală (au Parlament propriu, și “Emisiunea în limba sami” este difuzată de televiziunea națională a fiecăreia din cele trei țări) și de “dreptul asupra pământului”: au dreptul să crească reni, să își practice rutele tradiționale de transhumanță, inclusiv transfrontalier și în rezervațiile naturale, și să administreze apele, peștii, vânatul, pădurile, pășunile, resursele naturale, etc. M

7. În Irlanda, chiar dacă prima limbă oficială este irlandeza și sunt măsuri foarte agresive de protecție și promovare a sa, acestea sunt lipsite de succes și limba pierde continuu teren în fața englezei.

8. Ciprul, în continuarea vechiului sistem otoman, nu recunoaște comunități etno-lingvistice, ci religioase, însă nu există diferență practică între ele. Fiecare comunitate are dreptul la un număr de mandate în Parlament proporțional cu demografia sa, și are cel puțin un loc garantat. În practică, însă, privilegiile comunității musulmane (turce) mai există, în urma ocupației turcești și diviziunii insulei, doar ca ficțiune legală: locurile rezervate lor în instituții rămân în mod implicit vacante. Inclusiv în Parlamentul național sunt ocupate doar 56 de locuri din cele 80. Singurele comunități funcționale acum sunt cea ortodoxă (grecii) și, cu câte un loc în parlament, plus finanțare de stat pentru presă, învățământ și cultură proprie, cea latină (creștinii maroniți de limbă arabă) și cea armeană.

1. În provincia Friesland / Fryslân din Olanda limba frizonă este co-oficială împreună cu olandeza și școlarizarea este obligatoriu bilingvă pentru toți. În afara de asta, însă, provincia nu are nici un fel de statut special sau autonomie extinsă. Automatele de bilete, bancomatele, etc. funcționează și în frizonă și frizonii au dreptul să se adreseze în limba lor autorităților de stat și sistemului de justiție oriunde în Olanda europeană.

2. Regiunea istorică Schleswig / Slesvig, împărțită în două de granița danezo-germană formează de secole o zonă de interferență între cele două limbi, culturi și state. Chiar dacă granițele provinciei istorice nu mai au sens în împărțirea administrativă actuală, acestea indirect mai există: în toată partea daneză, germana este limbă minoritară protejată, și în partea germană, daneza este limbă minoritară protejată. Există pe ambele părți ale graniței inscripții bilingve, școli, biblioteci, biserici și presă de limba “cealaltă”. Situația a fost reglementată prin tratat bilateral.

3. Pe lângă danezi, Germania mai oferă protecție locală celor două limbi sorabe (de sus și de jos) și limbii frizone ca limbi minoritare.

4. În Austria sunt recunoscuți și protejați prin legislație federală și provincială slovenii din Carintia (Kärnten / Koroška – 77 de localități) și maghiarii (4 localități) și croații (47 de localități) din Burgenland / Őrvidék / Gradišće. Statul austriac s-a obligat să le acorde protecție prin Tratatul de Stat din 1955.

5. Despre situația limbii suedeze din Finlanda am scris pe larg aici. O ilustrare foto a bilingvismului din capitala Finlandei se găsește aici.

6. Minoritatea de limba finlandeză din Suedia se bucură de protecție legală în anumite părți ale țării.

7. Polonia are exact aceeași lege ca România; în localitățile cu peste 20% vorbitori nativi de altă limbă, aceasta are statut cooficial împreună cu limba poloneză. Singura diferență față de România este că acest lucru nu se întâmplă implicit, ci după depunerea unei cereri la Varșovia, cerere care până acum niciodată nu a fost refuzată. Până acum, 22 de comune au introdus limba germană oficială, și încă șase sunt îndreptățite să o facă. Trei comune au introdus limba cașubă, și încă 8 au dreptul. O comună are limba lituaniană cooficială, 5 limba bielorusă (și încă 7 o pot introduce), și doua limba ucraineană.

8. Ucraina are o lege similară și extrem de controversată, adoptată după mult scandal: singura limbă oficială națională este ucraineana (mai puțin în Crimeea trilingvă: ucraineană, rusă, tătară), dar Partidul Regiunilor (prorus) a forțat adoptarea unei legi care permite provinciilor, raioanelor sau localităților să declare alte limbi cooficiale, dacă acestea sunt vorbite de peste 10% din populație, lucru care a generat furia pro-occidentalilor și naționaliștilor. În practică, însă, chiar dacă rusofonii nativi sunt în minoritate, limba rusă domină multe sfere de activitate, și, conform ultimului recensământ, există mai mulți vorbitori fluenți de rusă (76%) decât de ucraineană (69%). În plus, în Ucraina nu este așa categorică identificarea etnie-limbă. Există oameni care se considera ucrainieni pursânge, dar vorbesc doar rusă. De asemenea, cea mai mare parte a celor care se declară bieloruși vorbește rusă, și cea mai mare parte a polonezilor autodeclarați vorbește ucraineană. Imediat opt din cele 24 de regiuni (toate în partea de est) și orașul autonom Sevastopol au proclamat limba rusă oficială pe întreg teritoriul și pentru toate subdiviziunile.

Fiind un subiect sensibil și controversat, țin să precizez că dubla denumire (români / moldoveni; limba română / limba moldovenească) reprezintă poziția oficială a statului ucrainean, care poate să corespundă sau nu cu poziția oficială a blogului și/sau poziția personală a mea sau a altor autori (dintre care unii s-ar putea să nu aibă nici una). Prin simpla exprimare a acestei poziții nu emitem judecăți de valoare asupra ei.

Limba română/moldovenească a fost recunoscută în:
Biserica Albă / Біла Церква din regiunea Transcarpatia, raionul Rahău; august 2012
Tărăsăuţi / Тарасівці din regiunea Cernăuți, raionul Noua Suliță; septembrie 2012
Pătrăuţii de Jos / Нижні Петрівці din regiunea Cernăuți, raionul Storojineț; noiembrie 2012
Raionul Herța / Герцаївський район în întregime, cu toate localitățile sale componente; decembrie 2012
Iordănești / Йорданешти, Oprișeni / Опришени, Voloca / Волока din raionul Adâncata, Ciudei / Чудей din raionul Storojineț, Mahala / Магала din raionul Noua Suliță, toate din regiunea Cernăuți; martie 2013.

Sigur vor mai urma și altele…

Limba maghiară a fost declarată oficială în august 2012 în orașul Berehove (Берегове / Beregszász), și luna următoare în tot raionul (Берегівський район / Beregszászi járás). A urmat în decembrie întreg raionul Vinohradiv (Виноградівський район / Nagyszőlősi járás).

9. Legea din Macedonia este la fel, pragul fiind de 20%. Se pot bucura de recunoaștere locală doar limbile albaneză, aromână, bosniacă, romă, sârbă, turcă. Vorbitorii acestor limbi le pot folosi în tribunale oriunde pe teritoriul statului. Orașul Krushevo (Крушево / Crushuva) este singurul loc din lume unde limba aromână se bucură de recunoaștere oficială. Pe lângă asta, în Skopje (Скопје / Scopia), Bitola (Битола / Bituli) și Штип / Shtip există școli cu predare în aromână.

10. Slovenia acordă protecție legală și drepturi foarte generoase minorității italiene în patru localități din zona de coastă (comunele Ankaran / Ancarano, Izola / Isola, Piran / Pirano și orașul Koper / Capodistria) și minorității maghiare în cinci localități din estul țării (Dobrovnik / Dobronak, Hodoš / Őrihodos, Lendava / Lendva, Moravske Toplice / Alsómarác, Šalovci / Sal). După fuga majorității germanilor la sfârșitul anilor 40 și migrațiile (la scară mică) din restul Iugoslaviei, au mai rămas în afară de acestea două doar comunități lingvistice nesemnificative în țară care nu se bucură de nici un fel de protecție legală.

11. O situație similară există și în Albania, unde minoritatea macedoneană se bucură de protecție într-o comună și cea greacă în “zona minoritară” recunoscută oficială în sudul țării. Aceste limbi nu au nici o recunoaștere legală în afara acestor zone, și alte limbi minoritare nu sunt recunoscute: romii și aromânii sunt considerați doar “minorități culturale”.

12. Muntenegru recunoaște în comuna Ulcinj / Ulqin limba albaneză. Limba oficială este limba muntenegreană și se bucură de recunoaștere și limbile sârbă, bosniacă și croată (identice cu muntenegreana, autoidentificarea cu o limba sau alta fiind irelevantă practic în aceasta situație). Din punct de vedere al conștiinței etnice, spațiul ex-iugoslav a rămas o mare “varză”: în Muntenegru, la ultimul recensământ 45% s-au declarat muntenegreni, 29% sârbi, 8,6% bosniaci, 3,3% etnici musulmani, 0,9% croați și 0,2% iugoslavi. După limbă, 63% au declarat sârbă, 22% muntenegreană, 5,5% bosniacă, 0,45% croată. Poziția oficială a statului muntelegrean și a celui sârb este că “limba muntenegreană” este denumirea locală pentru acea limbă și că termenii “limba sârbă”, “limba croată”, “limba bosniacă”, “limba muntenegreană” sunt din punct de vedere practic sinonimi .  Atât alfabetul latin cât și cel chirilic sunt oficiale . Pe de alta parte, însă, fiecare are dreptul legal de a își declara oricum dorește apartenența etnică (inclusiv, de exemplu, klingonian).

13. În Slovacia se procedează în mod similar, dar în 2011 pragul a fost coborât la doar 15% la două recensăminte consecutive. Limbile minoritare care pot accede la acest statut sunt doar maghiara, germana, poloneza și ucraineana. Ceha, fiind reciproc inteligibilă cu slovaca, se bucură de recunoaștere oficială de facto pe tot teritoriul național.

14. Exemplul clasic de “așa nu” este Grecia. Singura minoritate căreia îi acordă drepturi și îi finanțează școli, presă și religie, obligați de Tratatul de la Lausanne din 1923, este cea musulmană din Tracia (provinciile Xanthi și Rodopi) și din insulele Kos și Rhodos. În rest, singura limbă oficială este cea greacă și singura religie oficială este cea ortodoxă. Predarea acesteia este obligatorie în toate școlile de stat (mai puțin în cele musulmane din zonele relevante), prozelitismul religios este interzis prin constituție (redactată în numele Sfintei, Celei de o ființă și Indivizibile Treimi), și păstrarea nealterată a textelor religioase este de asemenea garantată constituțional. Se interzice transcrierea lor în versiuni neaprobate de Biserica Greciei și/sau Constantinopol. Asta ar putea duce, în teorie, inclusiv la interzicerea circulării Bibliilor protestante.

Musulmanii sunt în mare parte turci și slavi, și în școlile lor de stat (a căror existență e garantată de tratatul de la Lausanne și de constituție) limba de predare este turca sau, mai rar, bulgara și religia este islamul sunni, școala hanafi (niciodată altă formă de islam!). La schimbul forțat de populație greco-turc din anii 20 (de la care aceste zone și unele părți ale Turciei au fost exceptate) nu s-a ținut cont de limbă deloc, ci doar de religie: astfel au ajuns în Grecia și ortodocși georgieni, arabi sau turci, care s-au asimilat repede, și în Turcia musulmani greci, slavi sau albanezi. Schimbul ulterior de populație greco-bulgar s-a făcut în principal pe baze etnice (slavii creștini din Grecia au fost mutați în Bulgaria, și grecii creștini din Bulgaria în Grecia). Mai sunt recunoscute comunitățile evreiască și armenească, dar acestea nu beneficiază de finanțare de stat. Chiar dacă dacă există comunități de limba albaneză, aromână și macedoneană, folosirea acestor limbi până și în sfera privată este masiv descurajată. De școli sau mass-media legale nici nu poate fi vorba!

Garaj Auto Romanesc, Mecanici Romani in Londra 07951900244 Meadow Industrial Estate Unit 9, Dale Cl, Barnet, Greater London EN5 1AU
Garaj Auto Romanesc, Mecanici Romani in Londra 07951900244 Meadow Industrial Estate Unit 9, Dale Cl, Barnet, Greater London EN5 1AU
About maghiaromania 5 Articles
https://maghiaromania.wordpress.com

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*