Amintiri ciudate, un amestec dulce-amar de vacanță pe stadion, pregatind defilarea anuala. Am trăit din plin o dictatură așa cum au simțit-o părinții mei, o nedreptate continuă, strivirea nelegitimată a oricărui drept la exprimare, libertate, demnitate. Mulți mi-au replicat mai târziu că în acele timpuri se trăia mai bine. Chiar așa, ce înseamnă să trăiești bine?
Nu știu câți sunt în jur, dar știu că formează o categorie de oameni deosebită, care dețin o trăsătură rară pe cale de dispariție: sensibilitatea. Este o zestre foarte greu de purtat într-o viață în care nu ai multe șanse să supraviețuiești cu o astfel de vulnerabilitate.
Sunt acele persoane care se simt lovite în mod particular de nedreptățile, abuzurile, violențele la care asistăm în mod obișnuit în fiecare zi, la televizor și în viața cotidiană.
De câte ori avem de-a face cu femei bătute, violate sau luate în râs, de câte ori auzim sau vedem copii alungați, abuzați, amenințați, de câte ori pe zi suntem nevoiți să închidem ochii pentru a nu ne vedea colegii de muncă pe drumuri, umiliți sau exploatați, vecinii beți morți pentru că nu reușesc să-și ducă greutățile vieții, bătrâni în mizerie siliți să-și vândă la piață două legături de pătrunjel pentru a-și putea duce zilele mai departe?
România a avut dintotdeauna săracii săi de care nu s-a ocupat niciodată. Mă refer la cei săraci de putere, de dragoste, de posibilități. Femei, copii, bătrâni. O rană care nu se va închide niciodată prin uitare. O rană a cărei durere o simt oamenii sensibili, cei care nu și-au putut amputa organul cel mai important al sufletului.
Există falsa credință conform căreia un om adaptat societății este capabil să ignore suferința altora supraviețuind cu succes unei realități imposibil de modificat. Într-adevăr, sunt considerați oameni realizați cei care trec nepăsători peste cadavrele semenilor săi ”slabi”, obținând acel trofeu care demonstrează categoric superioritatea lor: banii.
Într-o societate în care diferența dintre săraci și bogați este uriașă, este clar cum s-au îmbogățit cei din urmă. Nimic se conservă, totul se redistribuie. Cum au devenit oameni de succes? Renunțând la sensibilitate, la ”slăbiciunea umană”. Nu-ți poți permite să fii sensibil la durerea altora pentru a putea obține cu ”luciditate” rezultatul mult dorit.
Adevărul este însă că se poate ajunge la succes social fără a renunța la capacitatea de a simți. Amputarea sufletului nu este condiția necesară pentru a putea deveni un om realizat, dar este absolut obligatorie pentru a putea ”mânca” de pe spinarea altora. Cei amputați sufletește sunt ușor de recunoscut: se pretind a fi absolut raționali, se mândresc cu capacitatea de a gândi mereu la rece, fără a uita scopul ”util” al oricărui act, consideră greutățile celorlalți o marjă de sacrificiu necesară pentru a merge înainte. Un om amputat sufletește nu se lasă niciodată impresionat, de fapt îi este frică să se impresioneze, crede că durerea celorlalți este contagioasă și nu ar fi în stare s-o suporte. De aceea acționează mereu în numele unei realități pe care o divinizează: ”ce-i în mână nu-i minciună”.
Majoritatea românilor sunt amputați sufletește. Este soluția cea mai ușoară pentru a reuși repede în viață, fără să te sacrifici, fără să renunți la avantaje în favoarea altcuiva mai nevoiaș decât tine. Însă prețul cel mai mare pe care îl dăruiește amputarea sufletului este puterea.
Cel amputat sufletește este lipsit de ”slăbiciunea muierilor și copchiilor”; este imunizat împotriva suferinței celor neputincioși, este liber să profite de aceștia fără scrupule și alte probleme de conștiință. Îl întâlnești oriunde, poate fi funcționarul public sictirit de ”proști și țărani”, care-ți explică procedurile cu un ton încrezut și în limbajul copiilor de grădiniță, polițistul umilit de copil și acum bucuros că are în sfârșit puterea de a hotărâ asupra unuia mai slab decât el, birocratul arogant cu complexe de inferioritate care se agață de orice virgulă pentru a-și impune marea sa putere decizională, intelectualul fricos care justifică o măsură guvernativă în detrimentul intereselor publice teoretizând cu mare zel științific furtul generalizat, bărbatul nesigur de bărbăția sa care își anesteziază inima în alcool pentru a se putea impune cu violența în familie.
Politicienii și corporatiștii se află în primul rând; bestii modificate genetic.
Cei care nu se lasă amputați sunt constrânși la tăcere. Nu este loc pentru asemenea indivizi, sunt periculoși pentru ordinea și disciplina socială. Ar duce bugetul la faliment și țara la anarhie. Ar impune un welfare prea costisitor și o economie ”comunistă”. Ar distruge dreptul sfânt la profit.
Ar educa tinerii la omenie și ar transforma bătrânii într-o resursă pentru cultura actuală, însă se știe că cu gândirea, filozofia, arta și cultura nu se mănâncă. Pe termen scurt. Iar un om ”rațional” nu are timp să aștepte. Vrea banul imediat.