Omul intra spasit, tinandu-si palaria de fetru murdara intr-o mana si incercand sa baguie un “Buna ziua” de-abia soptit. Seful Personalului, in biroul caruia ma aflam se rasteste la el:
– Tu cine esti ?
– Scurtu Gheorghe 37, domnule.
Ma abtin cu greu sa nu izbunesc in ras dar apoi mi se explica ca exista vreo 40 de muncitori in intreprinderea aceea care sunt numiti Scurtu Gheorghe si evident, trebuiau diferentiati cumva pentru a li se calcula salariul si alte cele. Mai mult decat atat, erau mai toti din aceeasi comuna asezata la poalele muntelui.
Mi s-a parut ireal ca in secolul XXI cand exista atatea mijloace de comunicare si oamenii se deplaseaza mai usor ca oricand conservatorismul si frizarea prostiei la o adica sa fie atat de pregnante. N-or fi fost ei in stare sa gaseasca alte nume pentru copiii lor? Unde erau Fernando, Ronaldo sau un simplu alt nume neaos romanesc?
* * *
La fel de uimita am fost sa descopar o parte din romanimea de la Londra. Am intalnit oameni care mai ieri pareau veniti de la coasa, se urcasera intr-un autobuz care i-a adus aici si desi au cativa ani pe teritorul britanic au ramas aceeasi “scurti gheorge” pe care o mare capitala europeana nu si-a pus amprenta in niciun fel.
Pana si articolul colegului Bob a fost la un moment dat comentat de catre unul dintre compatrioti, care-i spune ca romanii au venit aici sa faca bani, nu sa se “culturalizeze”.
Simpatizez cu toti romanii, mi-s dragi ca sunt ai nostri si-mi face placere sa-i intalnesc dar cred cu tarie ca UK ar trebui sa-si puna pecetea pe noi toti, macar in politete si felul de a ne purta si mai cred ca n-am venit aici sa aruncam cu hartii de L20 in manelistii ce “concerteaza” la Londra, ci chiar in timpul acela limitat care ni-l lasa munca grea sa incercam sa vizitam un muzeu, un castel si-atunci cand om merge acasa pe drumurile satului babele sa zica: “No ui la el, ce mandru-i, se vede c-o venit de la Londra!”