Azi încerc să îmi explic cum se face că am ajuns aici şi dacă aş reface traseul şi realizez ca nu, nu l-as reface. Toate poveştile cu “iarba verde de acasă” sunt adevarate, chiar mai mult decat ar putea un om normal la cap sa creadă.
Mă văd şi acum cum am urcat într-un tren, nu luxos dar arătos, în sensul că avea canapele aţa cum vedem în filmele occidentale însă, ce mare dezamăgire pe căpăţâna mea de “pauvre refugiée” să constat că frumoasele canapele erau soioase, ca şi când cineva ar fi vărsat din greşeală sau intenţionat dulceaţă sau zeamă de varză ca să fie şi mai elocvent exemplul, iar apoi timpul depusese praful şi mizeria vieţii pe deasupra construind astfel un soi de crustă neagră şi lucioasă.
Am început să privesc feţele celor din jurul meu şi toate mi se păreau obosite dar nu numai asta, atât de diferite unele de altele, atât de diferit structurate dar mai mai ales atat de dezinteresate unele de altele; toate figurile astea “străine şi mai ales occidentale” pe care le priveam cu ochi avizi şi neavizaţi (pentru că în străinatate nu trebuie să priveşti pe cel de lângă tine, nu este recomandat) mi se păreau aşa de “dezumflate” ca să folosesc un cuvant mai pitoresc, şi atât de absorbite, cică, de lectura carţilor lor; dar cel mai şocant este că fiecare persoană, în vârstă sau tânără şi asta am remarcat-o mai apoi şi în metrouri şi în tram-uri, se cufundă într-un soi de stare de letargie şi izolare cu căşti de muzică la urechi şi cu un soi de blazare de care doar ei occidentalii sunt capabili. Îmi reamintesc apoi primele mele zile la Bruxelles…
Nu ştiu alţii cum sunt dar pe mine una Bruxellul la începuturi m-a şocat prin tristeţea clădirilor. Există cartiere (les communes) care au în majoritate clădiri joase de maxim trei etaje care au aerul unor clădiri din al doilea razboi mondial (în sensul că au supravieţuit bombardamentelor) şi care atunci când plouă adună toată tristeţea pământului de ai impresia că trebuie să paraseşti locul dacă vrei să supravieţuieşti tu însuţi.
Bruxellul nu este spectaculos aşa ca orice capitală europeană, are infinite faţete, poate fi foarte burghez, cu clădiri somptuoase sau pur şi simplu clădiri care iţi atrag atenţia prin frumuseţea şi simplitatea detaliilor…