In luna iunie am dat peste o brosura editata de primaria de care apartin si am vazut niste cursuri de limba italiana, la un pret convenabil (“pretul intreg”). Matematic vorbind, pretul cu reducere era mult mai convenabil, dar nu ma incadrez, asa ca m-am multumit in sinea mea cu pretul intreg pe care ar trebui sa il platesc si care era tiparit in brosura. Sun sa ma inregistrez: dau detalii despre mine, adresa, nationalitate, data de cand sunt in UK, datele de pe cartea de credit, datele despre cursul ales etc. Imi spune persoana la telefon ca m-am inregistrat si urmeaza sa primesc factura prin posta. Bucuroasa, ma pun pe asteptat, cu ochii la crapatura postala din usa. A doua zi ma suna o doamna, tocmai cand calcam niste camasi pentru stapanire:
– V-ati inregistrat ieri pentru cursul 8861.
– Da.
– De cat timp sunteti in UK?
– De un an si mai bine.
– Preturile afisate in brosura sunt pentru cei care au cel putin 3 ani de sedere aici. Va trebui sa platiti mai mult.
– Cat de mult?
– In loc de 73 de lire, trebuie sa platiti… stati ca va spun imediat [parca eram la “Pretul corect”]… 200.
– Dar sunt romanca, suntem in UE, nu platesc acelasi pret ca si cetatenii britanici? Universitatile practica aceleasi preturi pentru cetatenii UE.
– Nu, imi pare rau. Sunteti casatorita cu un cetatean britanic?
– Nu.
Ca si cum daca as fi fost casatorita de 2 saptamani cu un cetatean britanic mi s-ar fi dublat valoarea si as fi fost alta persoana. Pana la urma am decis ca renunt la inscriere. Mi-am dorit mult cursul, dar am zis ca nu platesc atatia bani. La urma urmelor nu e vorba de o universitate; e ca un fel de curs la casa de cultura din cartier. Am venit acasa si am studiat brosura, am intrat pe site-ul lor si am studiat si acolo preturile. Era “full price” – 73L si pretul cu reducere pentru someri etc. – 36 Lire. Nicaieri o nota care sa spuna ca trebuie sa fi fost rezident timp de 3 ani. In schimb la loc de cinste era politica lor ca nu fac discriminare si ofera tuturor oportunitati egale. Treaba asta sa i-o spuneti lui Mutu, fost la Chelsea.
Desi nu sunt nu stiu ce luptatoare, am decis ca n-o sa las toata treaba asa. Le-am trimis un e-mail de pe site-ul lor. Pana la urma m-a contactat team leader-ul de la nu stiu ce department si mi-a spus ca acele cursuri sunt platite partial de guvern, dar s-a interesat, iar cetatenii UE (inclusiv romanii) trebuie sa plateasca pretul intreg din brosura. Doar ca trebuie sa duc pasaportul, ca sa dovedesc ca sunt romanca si atunci ma vor inregistra fara probleme. Dupa o saptamana m-a sunat omul din nou si mi-a spus ca s-a interesat si nu mai trebuie sa duc pasaportul. Si uite asa m-am inrolat la cursul de limba italiana, nivelul: genunchiul broastei. Iar ei si-au actualizat informatiile…
Imi pare rau ca nu am avut o reactie in legatura cu Natwest. In ianuarie am hotarat ca este timpul sa imi deschid un cont la banca. Am intrat la Natwest, m-a luat in primire o femeie cu late afro, m-a poftit in birou la ea si a fost tot o miere pana i-am spus ca sunt romanca. Mi-a raspuns ca nu ma poate ajuta, deoarece romanii si bulgarii au nevoie de viza ca sa isi deschida cont la banca lor. Deja ma gandeam cum obtin eu o viza si de unde, ca s-o multumesc si sa-mi depun banii din borcanul de cafea Kenco intr-un loc mai sigur. I-am spus ca nu avem nevoie de viza ca sa fim in tara asta. O tinea una si buna cu viza ei si mi-a zis sa incerc la alte banci. Am iesit amarata din birou si din banca lor. Acum imi pare rau ca nu le-am scris un mesaj la sediul central, poate si-ar fi actualizat si ei politica.
1 Comment
ce timpurii erau pe atunci, imi aduc aminte ca si eu ma chinuiam sa deschid cont de banca